Universitatea Cluj s-a impus in extremis, cu 2-1, în prelungirile prelungirilor meciului de pe teren propriu cu CSM Slatina, în ciuda faptului că după minutul 90 n-au fost efectuate nici schimbări și nici n-au fost momente de întrerupere a jocului.
Derick Ogbu a înscris din nou pentru ”U” Cluj, la al doilea meci în care a fost utilizat de Costel Enache. Tot pe Cluj Arena, noua achiziție a ardelenilor a deschis scorul în minutul 33, după ce a reluat cu capul din 7 metri, la o fază la care l-a împins ușor pe Oprescu pentru a-și face elan. Arbitrul n-a sancționat însă și a validat golul.
Avantajul a ținut însă doar cinci minute, fiindcă tot după o centrare din corner, Marian Manea (38) a înscris din 3 metri, cu tibia.
În partea secundă a jocului, ”U” Cluj a presat, a tot încercat să marcheze golul victoriei, a fost aproape, a ratat, și Slatina a avut câteva șuturi pe poarta lui Muțiu, însă lovitura a venit în prelungirile prelungirilor, la ultima fază lăsată de arbitru. La un corner din dreapta bătut de Riberiro, Gavra a deviat la bara a doua, iar Idan Golan (90+5) a trimis în plasă dintr-un metru.
Cu 26 de puncte acumulate, ”U” Cluj urcă, pentru moment, pe locul 4 în clasamentul Ligii 2, de play-off. CSM Slatina rămâne cu 13 puncte și e pe locul 18. Ambele echipe au câte 15 meciuri desfășurate până acum.
Foto: Flaviu Buboi / Mediafax Foto
”U” Cluj: Muțiu – Dican (Negrean 46′), Andr. Răuță, Luchin (cpt.), Taub – D. Acka (Golan 46′), I. Filip – Nic. Pîrvulescu (Ștefănescu 46′), Ribeiro, Meșter (Ilieș 46′) – Ogbu (Gavra 76′)
Rezerve neutilizate: Gorcea – Telcean, Chacana, Al. Pop
Antrenor: Costel Enache
CSM Slatina: Nic. Grecu – Iana, Preda, M. Manea, Demici – Ov. Popescu, Necşulescu (Doman 70′) – Rogoveanu, Vas. Gheorghe (cpt.), Oprescu (Ceapă 19′) – Ianis Stoica (Vlada 84′)
Rezerve neutilizate: Velcu – Bodri, Cotigă, Pisăru, M. Grigore, Deta
Antrenor: Dinu Todoran
♦Min 90+6 Final de partidă pe Cluj Arena, cu jucătorii Slatinei dărâmați de supărare că au pierdut un punct și cu cei ai Universității în extaz, după o victorie obținută in extremis
♦Min 90+5 2-1 Ribeiro centrează din cornerul din dreapta, Gavra se demarcă la colțul scurt și reia cu capul de lângă Popescu spre bara a doua, unde se demarcă singur Idan Golan, care împinge mingea în plasă dintr-un metru. Dinu Todoran pleacă, nervos, la vestiar
♦Min 90+4 La o centrare în careul Slatinei, Rogoveanu reia greșit în centru, însă Demici respinge in extremis din fața lui Golan, care bate cu pumnii în pământ și cere penalty. Arbitrul dă corner
♦Min 90+3 Gavra primește o minge lungă în dreapta careului, se întoarce și trage pe jos la colțul scurt, iar Grecu prinde fără probleme lângă bară
♦Min 90 + Meciul e prelungit cu patru minute, asta cu toate că au avut loc doar trei schimbări în repriza a doua, iar alte întreruperi n-au prea fost
♦Min 89 La o centrare din dreapta în mijlocașul careului Slatinei, Golan încearcă să reia din semi-foarfecă, atinge mingea, însă nu o lovește așa cum și-ar fi dorit, iar Grecu prinde pe centrul porții
♦La acest rezultat, de 1-1, ”U” Cluj ajunge la 24 de puncte în 15 meciuri și urcă pe locul 8, fiind devansată la golaveraj de Petrolul, Csikszereda și Dunărea Călărași. CSM Slatina rămâne pe locul 18, cu 14 puncte strânse în 15 partide.
♦Min 84 ⇐⇒ Intră Marian Vlada și iese Ianis Stoica, la CSM Slatina
♦Min 82 Gheorghe șutează în blocaj, mingea sare la Ceapă, care trage bine, pe jos, din fața careului, ușor lateral dreapta, însă nu-i crează probleme lui Muțiu
♦Min 79 La o centrare din dreapta, Ribeiro se demarcă bine la colțul scurt, reia din prima din 6 metri, însă o face pe lângă poartă
♦Min 76 ⇐⇒ Ultima schimbare la ”U” Cluj. Intră Cristian Gavra și iese Derick Ogbu
♦Min 75 ||| Ionuț Ilieș intră târziu asupra lui Rogoveanu și îl faultează, iar arbitrul îl sancționează cu un cartonaș galben
♦Min 70 ⇐⇒ La CSM Slatina, iese Radu Necșulescu și intră Cătălin Doman
♦Min 69 ||| Daniel Rogoveanu îl ține pe Filip într-un duel pentru minge și primește cartonașul galben
♦Min 63 ||| Sergio Ribeiro primește cartonașul galben pentru proteste, după ce arbitrul a dat fault la un contact între Ogbu și Gheorghe
♦Min 59 Idan Golan se descurcă bine în careu, însă la finalizare dezamăgește. Din 8 metri, din cădere, reia slab și Grecu culege mingea de pe jos
♦Min 57 Pe un contraatac, Riberiro pătrunde în stânga careului, centrează în fața porții, Ogbu reia cu capul din 7 metri, însă o face slab, mult peste poartă
♦Min 52 ||| Alin Demici primește cartonașul galben pentru un fault
♦Min 46 S-a reluat meciul de la Cluj
♦Min 46 ⇐⇒ Costel Enache face nu mai puțin de patru schimbări la pauză, semn că n-a fost deloc mulțumit de jocul prin prima repriză. Ies Cosmin Meșter, Donaldo Acka, Victor Dican și Nicolae Pîrvulescu și intră Ionuț Ilieș, Idan Golan, Alexandru Negrea și Cătălin Ștefănescu
♦Min 45+1 Pauză pe Cluj Arena. ”U” Cluj a condus CSM Slatina doar cinci minute. Scorul e unul de egalitate, 1-1
♦Min 45+1 Riberiro reia cu capul din careu, Grecu reține fără probleme
♦Min 38 1-1 Centrare cu boltă a lui Rogoveanu dintr-un corner de pe stânga, mingea trece de Răuță și Luchin, iar Marian Manea, scăpat din marcaj, lovește cu tibia din 3 metri și mingea intră în plasă, în dreapta
♦Derick Ogbu a marcat și primul gol al echipei ”U” Cluj în meciurile oficiale din 2021, la debutul său la ardeleni, în Cupa României, cu UTA. În campionat, cu Viitorul Pandurii, n-a fost utilizat, jucătorul rămânând pe banca de rezerve
♦Min 33 1-0 Ribeiro centrează dintr-un corner din dreapta, Derick Ogbu sare în 7 metri, îl împinge ușor și pe Oprescu și înscrie cu capul lângă bara din dreapta, lăsându-l fără replică pe Grecu. A fost ușor fault în atac, însă arbitrul a validat golul
♦Min 26 Gheorghe reintră în posesia balonului după ce inițial a șutat din fața careului în blocajul fundașilor din fața sa, pasează pe culoar, Ianis Stoica rămâne singur cu Muțiu, însă reia direct în portar din circa 9 metri ușor lateral stânga
♦Min 19 ⇐⇒ Slatina face o primă schimbare. Iese David Oprescu, care acuză probleme, și intră Grigore Ceapă
♦Min 17 La un corner bătut de Riberiro din stânga, Filip se demarcă la colțul scurt și reia cu capul pe spate, însă pe lângă poartă, la prima bară
♦Min 16 Centrare înaltă din flancul dreapt în fața porții, Preda se înalță mai bine ca Ogbu și deviază cu capul pe spate, direct la Ribeiro, care preia și trage din 6 metri lateral stânga, pe jos, pe lângă bara colțului lung
♦Min 12 CSM Slatina începe bine meciul de pe Cluj Arena și stă departe de propria poartă. Până acum n-a fost nicio ocazie la vreuna dintre porți
♦Min 1 A început partida de la Cluj-Napoca
Etapa a 17-a a Ligii 2 are programat și astăzi, 26 februarie, un meci, după ce ieri a debutat cu partida de la Buzău dintre SCM Gloria și Rapid, încheiată la egalitate, scor 0-0. De această dată, jocul are loc la Cluj-Napoca, pe Cluj Arena, de la ora 17:30, acolo unde se întâlnesc Universitatea Cluj și CSM Slatina.
Se vor întâlni două echipe cu obiective diferite, cât și cu un început neasemănător în acest nou an.
”U” Cluj a mai disputat două jocuri oficiale în acest an 2021. În primul a trecut cu 2-1 de UTA, în optimile Cupei României, pe teren propriu, iar în a doilea a câștigat cu 2-1 la Târgu Jiu, cu Viitorul Pandurii.
Echipa lui Costel Enache putem spune că este pe val în acest moment, din punct de vedere sportiv, însă clubul stă pe un butoi de pulbere, fiindcă actualii conducătorii și foști jucători ai echipei sunt într-o luptă pentru putere, una care și-a consumat mai multe episoare în ultimele zile. Că e tensiune, stă mărturie chiar reacția nervoasă a antrenorului la conferința de presă premergătoare acestui joc, deși, teoretic, el nu ar trebui să aibă nicio implicare în această problemă a șefilor grupării ardelene.
Despre meciul cu CSM Slatina, Enache a remarcat anumite plusuri ale adversarilor, care ar putea să pună probleme echipei sale. Se așteaptă la un joc complicat.
”Am simțit bine echipa săptămâna asta, a avut tonus. Suntem destul de conștienți cu toții că jocul e unul destul de important. Sper să nu cădem în naivitate, pentru că am greși flagrant. Vreau să cred că suntem concentrați, resposabili și să menținem ritmul de până acum.
Nu există altă cale pentru noi. Știm de la început că suntem condamnați la victorie, că e Slatina, că e Craiova că e Petrolul, acesta ne e destinul. Trebuie să luptăm cu oricine, pentru că nu putem face compromisuri cu oricine am juca.
Slatina e o echipă foarte bine organizată defensiv. O echipă disciplinată, o echipă care poate să fie foarte periculoasă pe atacuri directe și pe contraatacuri. E o echipă care are foarte multe goluri marcate din faze fixe. Are și ceva individualități, pe Gheorghe, Rogoveanu în partea stângă, deci sunt argumente pentru care să se lupte.
Pericolul cel mai mare ar fi ca noi să nu fim la un nivel de concentrare bun”, a declarat Costel Enache.
Universitatea Cluj ocupă locul 9 în clasamentul Ligii 2, cu 23 de puncte acumulate în 14 meciuri, fiind la egalitate cu CS Mioveni, care are un joc mai mult disputat, cât și un golaveraj superior.
De partea cealaltă, CSM Slatina, a desfășurat în două zile primul meci oficial din 2021, cel cu CS Mioveni de pe teren propriu, pe care l-a pierdut cu 1-0. Astfel, oltenii au picat o poziție în clasament, pe 18, cu 13 puncte acumulate în 14 jocuri. Locul este unul retrogradabil, dacă s-ar încheia acum campionatul.
Dinu Todoran, antrenorul echipei din Slatina, aflat la a doua sa partidă în această postură, vede ”U” Cluj favorită, însă speră, totuși, într-un rezultat pozitiv.
”Ne aşteaptă un meci împotriva unei alte echipe care se anunţă în play-off, mergem să ne jucăm şansa.
Ţinând cont de locurile din clasament, se poate spune că avem şansa a doua, dar meciul începe de la 0-0. Aşadar trebuie să abordăm jocul încrezători. Întâlnim o echipă bună, cu un antrenor bun, care în ultimele două partide a înregistrat rezultate pozitive, mă refer la meciul de cupă şi cel din campionat. La rândul nostru, sper să facem un joc bun, să obţinem un rezultat pozitiv”, a spus Dinu Todoran înaintea jocului de pe Cluj Arena.
”U” Cluj și CSM Slatina se vor afla la primul lor meci direct din istoria celor două cluburi.
Jocul programat pe Cluj Arena, de la ora 17:30, va fi arbitrat de centralul Sorin Costreie (Buftea – Ilfov) și asistenții Imre-Laszlo Bucși (Sfântu Gheorghe) și Mihăiță Necula (Bucureşti). Rezervă de arbitru este Vladimir Andrei Nagy (Măhăceni – Alba), iar observatori au fost delegați Dan Monea (Aiud) și Radu Bitea (Oradea).
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-costel-enache-deranjat-de-intrebarile-cu-privire-la-viitorul-lui-u-cluj-ma-urc-in-tramvai-merg-acasa-ce-a-spus-antrenorul-despre-meciul-cu-slatina-si-de-19171312
https://liga2.prosport.ro/seria-1/scm-gloria-buzau-rapid-se-disputa-astazi-de-la-ora-1700-in-deschiderea-etapei-a-17-a-a-ligii-2-situatia-din-clasament-a-celor-doua-echipe-19171265
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-scrisoarea-lui-octavian-abrudan-catre-fanii-lui-u-cluj-dupa-ce-acestia-au-atacat-fostii-jucatori-cu-intentii-sa-preia-conducerea-clubului-ne-denigrati-bazandu-v-19170946
https://liga2.prosport.ro/special/oferta-valorica-a-ligii-2-din-ultimul-deceniu-uta-a-dat-cei-mai-multi-jucatori-spre-liga-1-prin-transfer-urmata-de-chindia-mioveni-si-petrolul-19170908