„Tulcea are spate”

10 Mar. 2009, 14:02 Liga 2

Viorel Mestecaneanu, președintele C.A. al Ceahlăului, consideră că Progresul București, adversara de sâmbătă a pietrenilor în Cotroceni, rămâne principala contracandidată la promovare în Liga lui Mitică. Oficialul pietrean a declarat că jucătorii pregătiți de managerul general Florin Marin au ca principal atu faptul că sunt cu o clasă peste cei ai Progresului, ori Delta Tulcea, ocupanta locului secund din seria I a Ligii a II-a.

"Chiar ne dorim toate cele șase puncte puse în jocurile cu Progresul și Delta Tulcea. Tulcea are susținere materială, probabil de la cei care intentionează să le cumpere locul în prima ligă, pentru că nu au condiții și nu îndeplinesc dosarul licențierii care își permite să organizezi meciuri în prima ligă. Băieții poate că ar trebui să se concentreze mai mult în fazele care să-i aducă în «gura» porții adverse, să beneficieze de mult mai multe oportunități de gol. Avem mare, mare nevoie de cât mai multe goluri. Pentru asta, trebuie să trecem peste cele două partide oficiale care urmează (n.r.: cu Progresul, în deplasare și Delta Tulcea, pe teren propriu), cu rezultate pozitive. Abia mai apoi ne putem declara, pe undeva, scăpați în câștigători ai seriei", consideră Viorel Mestecaneanu.
 

Articol scris de Cristi Soroceanu

 

10 Mar. 2009, 14:02 Liga 2
Pe aceeași temă