Trei meciuri de foc pentru Dacia Unirea. Pânzaru e însă optimist: „Se termină returul și în play-off vom juca numai cu echipe bune”

Marius ANGHEL 16 Mar. 2016, 11:33 Liga 2
Trei meciuri de foc pentru Dacia Unirea.** Pânzaru e însă optimist:

Pentru Dacia Unirea urmează o perioadă de opt zile cu trei partide foarte importante în perspectiva clasamentului în partea lui superioară, la finalul sezonului regular. Sâmbătă, 19 martie, formația brăileană va juca pe Municipal cu echipa de pe locul al patrulea, FC Academica Clinceni, miercuri, 23 martie, se deplasează la a doua clasată, Dunărea Călărași, iar sâmbăta viitoare merge la Gloria Buzău, grupare care încă mai speră să prindă turneul play-off.

Pentru că are întreg lotul valid, antrenorul principal al echipei brăilene, Alin Pânzaru, privește cu optimism această perioadă. „Așa este, urmează trei meciuri grele, dar după ce se termină returul, în play-off vom juca numai cu echipe bune. Toate meciurile pe care le avem de disputat până la finalul campionatului sunt grele, dar deocamdată avem tot lotul valid și sper să nu ne mai confruntăm cu accidentări grave, așa că privim înainte cu optimism”, a declarat Alin Pânzaru.

Tehnicianul a menționat apoi că, atât el, cât și jucătorii vor să câștige partida cu FC Academica Clinceni, deși această adversară vine după șase victorii consecutive în deplasare. „Academica vine după șase succese în deplasare, asta spune multe despre valoarea lotului adversarei noastre de sâmbătă. Este o echipă care pasează bine și care în tur ne-a cam dat cu terenul în cap. Însă noi am demonstrat că jucăm bine pe teren propriu și vrem să păstrăm tradiția și să câștigăm această partidă ca să rămânem acolo în față”, a mai spus Pânzaru pentru Obiectiv Vocea Brăilei.

În partida tur, FC Academica Clinceni a învins-o pe Dacia Unirea Brăila cu 5-1 (A. Neagu ’23, ’26, D. Benzar ’34, Antohi ’47, ’90 / Onofraș ’88).

Între timp, marți a avut loc un adevărat șoc la echipa din Clinceni. Antrenorul principal Laszlo Balint și secundul său, Adrian Senin, dar și managerul Bogdan Apostu și-au reziliat contractele cu echipa ilfoveană. Mai apoi a fost anunțat și noul staff tehnic, compus din Mugur Bolohan – principal și Valentin Bădoi și Ștefan Odoroabă – secunzi.

Cu patru etape înainte de finalul sezonului regular, Dacia Unirea Brăila se află pe locul 3 în Seria I, cu 38 de puncte, cu opt mai puține față de liderul Rapid București.

Articol scris de Costel FILIP

 

Marius ANGHEL 16 Mar. 2016, 11:33 Liga 2
Pe aceeași temă