UTA Bătrâna Doamnă este una dintre echipele din Liga 2 care promovează în primul „11” printre cei mai mulți juniori, și asta nu pentru că nu au altă variantă și sunt obligați să recurgă la astfel de tineri jucători, așa cum se întâmplă în cazul formațiilor Șoimii Pâncota sau Metalul Reșița, ci pentru că asta e politica clubului. Jucători ca Bogdan Burlă, Ionuț Tănase, Amir Jorza, Michel Vlad, Adrian Petre, Cristian Costin, Darius Covaci, Richard Filaret, Cristian Dobrean sau Albert Stahl au fost promovați de antrenorul Roland Nagy în prima echipă în sezonul trecut sau cel actual, unii dintre ei fiind titulari de drept.
Un altul, Dennis Man, pare să fi devenit vedeta echipei, cu toate că are doar 17 ani. Tânărul atacant al UTA-ei a jucat în 29 de partide campionatul trecut și a înscris de 10 ori, iar acum pare și mai matur, deoarece în primele trei etape a înscris meci de meci și a punctat deja de 5 ori. În meciul de sâmbătă cu Dacia Unirea Brăila, Man a reușit toate cele trei goluri ale întâlnirii, făcând pe toată lumea să-i pronunțe numele.
Man a atras atenția echipelor din Liga 1 încă de sezonul trecut, iar UTA-ei îi va fi greu să reziste ofertelor dacă evoluțiile atacantului vor continua să fie din ce în ce mai bune. De progresul fotbalistic al juniorului s-a ocupat și se ocupă și tatăl său, fost fotbalist și actual antrenor, Cristian Man. Acesta promite că fiul său va rămâne în continuare la UTA pentru că un eventual transfer în prima ligă acum nu-i va aduce niciun progres în joc.
„Sper să ajungă UTA pe primul loc, iar Dennis să joace bine, să marcheze, pentru că asta este datoria lui. Diferența dintre Liga a doua și Liga întâi este foarte mare și dacă Dennis ar face pasul mai sus acum, riscă să nu joace. Are și el minusurile lui, mai are de muncit și eu cred că acum este important pentru el să joace meci de meci, să aibă continuitate și să mai crească în valoare. La 17 ani a decis câteva partide de liga a doua și desigur că a atras atenția unor cluburi de Liga întâi. Au fost oferte și vor mai fi, dar peste șase luni sau peste un an eu îl văd jucând tot la UTA”, a declarat Cristian Man pentru Sport Arad.
„Încrederea acordată de antrenorii pe care i-a avut, Tisza și Păcurar, au făcut ca Dennis să ajungă la echipa de seniori la doar 17 ani, să joace meci de meci, ceea ce este extraordinar. La liga a doua este alt ritm de joc, alte antrenamente, o pregătire fizică și tactică mai bună și asta contează. A început fantastic acest campionat, cu goluri în fiecare partidă, sper să continue tot așa. Trebuie să rămână cu picioarele pe pământ, să muncească și să se pregătească în continuare și să fie util echipei. Sunt mândru de fiul meu și sper să ajungă un mare fotbalist”, a concluzionat tatăl lui Dennis.