FC Brașov a încheiat turul de campionat pe locul doi, la cinci puncte în spatele liderului Juventus București. Primele două etape ale returului se vor disputa în acest an, iar „stegarii” au un program infernal, acasă cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și o deplasare la Juventus București. Antrenorul „stegarilor”, Cornel Țălnar, spune că parcursul bun din acest sezon este o minune, ținând cont de problemele cu care s-a confruntat clubul brașovean în această vară.
„Pot spune că am făcut minuni la Brașov cu acest grup de jucători. Am terminat turul de campionat cu un avans de trei puncte față de Olimpia și Sepsi. Într-adevăr, în acest moment suntem la cinci puncte în spatele celor de la Juventus, însă aici sunt alte probleme. Dacă e să fim corecți cu viața și cu fotbalul, chiar nu înțeleg de ce aproape la fiecare joc, cei de la Juventus beneficiază de penalti și de ce nu vor să fie televizați în partidele pe care le joacă pe teren propriu? Cum să nu se transmită la tv un meci ca Juventus – FC Brașov? Sunt primele două clasate și e normal ca meciul să poată fi văzut în toată țara. Este normal să-ți pui tot felul de întrebări, iar cei care conduc fotbalul românesc ar trebui să se gândească la aceste aspecte”, a punctat, pentru Monitorul Expres, Țălnar.
„Spioni” de la Juventus și Sepsi
La meciul cu CS Afumați au fost prezenți și reprezentanții celor de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și Juventus București, următoarele două adversare ale „stegarilor”. Țălnar spune că nu este niciun fel de problemă, mai mult, antrenorul brașovean a avut puterea să glumească pe seama „spionilor” Marin Barbu, respectiv Valentin Suciu. „Au fost cei de la Sepsi și Juventus la meci? Foarte bine! Au venit, au văzut, au plecat, sper să aibă aceeși soartă ca și cei de la Afumați. Ne dorim ca în ultimele două meciuri din acest an, cele cu Sepsi și Juventus, să facem o figură frumoasă și să avem parte de Sărbători fericite. Primul meci important este cu Sepsi, și trebuie să dăm totul și sper să repetăm evoluția pe care am avut-o cu Afumați”, a spus Țălnar.
Ioan Șerban, cartonaș cu dedicație?
Marele absent al meciului cu Sepsi din tabăra brașovenilor va fi fundașul Ioan Șerban, unul dintre cei mai în formă jucători brașoveni. „Asta este, va trebui să ne descurcăm și fără Șerban, iar cel care îl va înlocui va trebui să-l suplinească. Șerban traversa o formă bună, iar la primul fault tovarășul arbitru a decis să-i acorde cartonașul galben. Dacă era un fault grosolan aș fi înțeles, însă așa… chiar sper să nu fi fost un cartonaș galben cu dedicație”, a declarat Cornel Țălnar.
Meciul FC Brașov – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, contând pentru etapa a 20-a, prima a returului, se va disputa sâmbătă de la ora 14:30.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)