FC Brașov a avut parte de un meci teribil cu UTA. Dramatismul a atins cote înalte în prelungirile partidei, atunci când brașovenii au înscris două goluri și au obținut o victorie imensă. Bucuria a fost pe măsură pentru jucători, antrenori și suporteri. În momentul în care jucătorii sărbătoreau cu fanii deja celebra islandeză, Țălnar a fost impresionat până la lacrimi.
„A fost o tensiune incredibilă la acest meci, cu un final cu adevărat nebun. Când am văzut reacția suporterilor efectiv mi-au dat lacrimile. Este adevărat că jocul echipei nu a fost unul strălucit, dar în viață e nevoie și de șansă, iar noi trebuie să fim corecți și să recunoaștem că am obținut cele trei puncte și cu noroc”, a spus Țălnar.
Speranțe pentru viitor
După meciurile etapei a 6-a, FC Brașov a urcat pe locul doi în clasament, la un punct în spatele liderului Chindia. Mai mult, în condițiile în care Chindia a pierdut primul meci din acest sezon, după ce a fost învinsă de Foresta, iar UTA a pierdut la Brașov, formația pregătită de Cornel Țălnar a rămas singura neînvinsă după șase etape. „Chiar nu credeam înaintea startului campionatului ca după șase etape să fim singura echipă neînvinsă și să avem atâtea puncte. În viață trebuie să crezi că poți realiza lucruri importante, iar acest grup de jucători a demonstrat că atunci când muncești cu adevărat, rezultatele nu se lasă așteptate. Mă bucur că și la Satu Mare, și la Ștefănești, și acum cu UTA am reușit să revenim după ce am fost conduși. Asta înseamnă că acești băieți au caracter. Startul bun de campionat ne dă speranțe pentru viitor”, a spus antrenorul lui FC Brașov.
„Forța grupului va crește”
Totuși, Țălnar are și motive de nemulțumire și s-a declarat exasperat de greșelile din defensivă. „În vestiar i-am felicitat pe jucători, dar pe unii i-am și certat pentru că am văzut niște greșeli criminale. Eu sper să înțeleagă că nu sunt dușmanul lor, iar atunci când au ajuns acasă și au analizat fiecare în parte ce le-am spus, eu sper să-mi dea dreaptate. Cu atenție, cu răbdare și multe sacrificii putem elimina aceste greșeli. Sunt câțiva jucători cu experiență la nivelul Ligii 1 care știu ce înseamnă presiunea unui obiectiv, dar sunt și jucători care trebuie să prindă din parcurs mentalitatea de învingători. Sunt convins că în viitorul apropiat forța acestui grup va crește”, a declarat Țălnar.
Răsdan are ruptură!
Imediat după finalul meciului cu UTA, „stegarii” au primit două zile libere. Ieri după-amiază, Țălnar a condus primul antrenament al săptămânii. În această săptămână, oficialii lui FC Brașov speră să mai rezolve două transferuri. Este vorba de fundașul central Mihai Leca, jucător care a venit la Brașov încă de la finalul săptămânii trecute, dar și de fundașul dreapta Robert Băjan, care ar putea fi declarat astăzi liber de contract cu Farul.
Accidentat în finalul primei reprize cu UTA, mijlocașul Florin Răsdan a fost prezent ieri la București la clinica medicului Pompiliu Popescu. Diagnosticul fostului medic al tricolorilor a fost unul dur, ruptură musculară, astfel că mijlocașul brașovean va rata cel puțin trei meciuri.
„Stegarii” au dat de greu cu Sensei Nicu Dascălu
Altfel, jucătorii lui Cornel Țălnar au avut parte de o surpriză imensă la antrenamentul de ieri. Brașoveanul Nicu Dascălu, fost campion mondial Ashihara-Karate, campion european la stilul kyokushin și multiplu învingător în gale „Local Kombat”, a fost cooptat în stafful tehnic al echipei și se va ocupa de pregătirea fizică a jucătorilor. Debutul lui Nicu Dascălu la FC Brașov a avut loc chiar ieri când a condus încălzirea jucătorilor, apoi a programat mai multe exerciții de forță.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)