Lotul grupării sucevene Rapid va începe pregătirile pentru sezonul de primăvară pe data de 18 ianuarie, însă noul antrenor principal al echipei, Costel Ilie, va veni astăzi la Suceava, având programată o întâlnire cu președintele Dumitru Moldovan și cu ceilalți membri din organigrama clubului.
În condițiile în care formația suceveană s-a despărțit în această iarnă de nu mai puțin de șapte jucători, Costel Ilie a anunțat deja că se află în discuții pentru completarea lotului cu un număr de trei fotbaliști, doi fundași centrali și un atacant, sperându-se ca tratativele cu aceștia să se încheie în timp util, astfel încât să poată fi prezenți la reunirea lotului de lunea viitoare.
Deocamdată, nu este clarificată complet situația jucătorilor Sorin Ciobanu și Cătălin Golofca. Șanse mai mari să continue pe Areni pare să aibă Ciobanu, care i-a transmis acest lucru noului antrenor într-o discuție telefonică, în vreme ce Golofca și-a exprimat dorința de a fi lăsat să plece la altă echipă.
„Până miercuri nu vă pot da numele jucătorilor cu care negociem să vină la Suceava. Cert este că e vorba de doi fundași centrali și un atacant. Orice jucători care este serios și ne poate ajuta are ușa deschisă la Suceava”, a anunțat Costel Ilie.
O altă problemă care trebuie rezolvată la club este cea a banilor. Conducerea clubului face eforturi în aceste zile pentru a găsi sumele necesare pentru plata restanțelor financiare către jucători. De asemenea, pentru limitarea cheltuielilor, s-a luat decizia să se efectueze în localitate stagiul de pregătire centralizată din această iarnă.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU