Sucevenii se bucură că Știința s-a retras

03 Jun. 2009, 12:19 Liga 2
Sucevenii se bucură că Știința s-a retras

Abandonul Științei înseamnă practic salvarea de la retrogradare a Cetății, care este scutită de orice emoții în acest final de sezon. Președintele Cetății, Dumitru Moldovan avea de gând să fie în tribune mâine la meciul dintre Știința și CSM Ploiești, însă decizia de retragere din campionat a principalei contracandidate în lupta pentru salvare l-a scutit de un drum până la Roman. „Sincer, mă așteptam să se întâmple acest lucru după ce Știința și-a compromis aproape în totalitate șansele de menținere în eșalonul secund. Oricum, noi am arătat în partea a doua a campionatului că merităm să jucăm și în sezonul viitor în Liga a II-a și vreau să demonstrăm acest lucru și în derbiul din ultima etapă cu FC Botoșani, atunci când stadionul Areni va fi cu siguranță plin”, a precizat președintele Cetății.
Retragerea Științei a fost salutată și de antrenorul principal al galben-albaștrilor, Ioan Radu. „Nu pot decât să mă bucur pentru noi, pentru că în felul acesta ne-am îndeplinit obiectivul. Poate era de așteptat să se întâmple acest lucru, pentru că, să nu uităm, Știința s-a mai desființat o dată și astă iarnă, între tur și retur. Cert este că la deznodământul acesta am contribuit din plin și noi, prin rezultatele foarte bune din ultima vreme, care au avut darul să reteze Științei și ultima speranță de salvare”, a adăugat Ioan Radu.
 

03 Jun. 2009, 12:19 Liga 2
Tags:
Pe aceeași temă