„Stegarii” și-au primit o parte din salariul restant, însă au avut o surpriză neplăcută

Marius ANGHEL 20 Jan. 2017, 09:02 Liga 2

În toată această nebunie cu numeroasele procese în care se află angrenat clubul, jucătorii și antrenorii lui FC Brașov au parte, parțial, și de vești bune. Concret, cei doi oficiali care se ocupă în acest moment de administrarea clubului, Alexandru Cosmin Gheorghe și Vasile Dochița, au semnat actele pentru plata unui salariu parțial pentru luna decembrie.

Salarii reduse abuziv?

Toate bune și frumoase, dar când au verificat conturile, jucătorii au aflat că vor încasa salariile diminuate după decizia celor de la Top Expert SPRL, care s-au ocupat de administrarea FC Brașov. Concret, jucătorii s-au văzut în situația că au salariile reduse, chiar dacă ei nu au fost de acord cu aceste decizii!

Alexandru Cosmin Gheorghe, administratorul judiciar al FC Brașov, a confirmat informația și a precizat că va încerca să regleze această situație neplăcută. „Cei de la Top Expert SPRL au luat încă de anul trecut decizii prin care au redus salariile, iar actele au fost înregistrate la ITM. Vom vedea cum vom putea rezolva această situație”, a precizat Alexandru Cosmin Gheorghe.

Oficialii clubului vor aloca și suma necesară pentru cantonamentul din Poiana Brașov, și, dacă nu vor interveni alte probleme, Grigorie și compania vor intra de luni în cantonament la hotelul Caraiman pentru un stagiu de pregătire de 10 zile. „Aveam nevoie ca de aer de acest stagiu de pregătire montan, pentru că în ultimele zile, la Brașov, ne-am pregătit doar la balon”, a spus Țălnar, care are un obiectiv clar pentru acest cantonament: „să le umflăm mușchii jucătorilor”.

„Să aducem jucători”

Antrenorul „stegarilor” se declară mulțumit de faptul că lucrurile se mișcă la FC Brașov, dar mai are o problemă. „E foarte bine că vom merge în cantonament, dar trebuie să mai și aducem 3-4 jucători”, a punctat Țălnar.

În cantonamentul din Poiana Brașov, jucătorii vor avea parte de un regim draconic de pregătire. Recuperarea și antrenamentele la sală se vor face la hotelul Piatra Mare, acolo unde oficialii clubului au găsit înțelegere la managerul stabilimentului.

Surdu s-a antrenat cu „stegarii”

La antrenamentul care a avut loc ieri la Paradisul Acvatic, jucătorii au fost împărțiți în patru echipe. În timp ce două echipe se duelau pe terenul sintetic, jucătorii celorlalte două echipe trăgeau din greu la aparatele din sala de forță. La ședința de pregătire de ieri și-a făcut apariția și atacantul Romeo Surdu, cel care în această iarnă s-a despărțit de ASA Târgu Mureș. „Am găsit o atmosferă excelentă la FC Brașov și mă bucur că am primit acceptul celor din staff-ul tehnic să mă pregătesc cu echipa. Vreau să mă pregătesc cu echipa și în zilele următoare”, a spus Surdu, jucător aflat în negocieri cu mai multe echipe din străinătate.

Avram, probleme cu măselele

Atacantul Alexandru Avram, cel care în turul campionatului a jucat sub formă de împrumut la AFC Hărman, a revenit la FC Brașov unde speră să-l convingă pe Țălnar că merită să fie păstrat în lot. Avram a lipsit de la antrenamentul de joi, acesta fiind învoit pentru a rezolva o urgență stomatologică. „Încă de la începutul săptămânii am avut dureri mari de la două măsele cu probleme, astfel că am fost la stomatolog și mi-a scos două măsele! De vineri voi reveni în programul normal de pregătire al echipei”, a precizat Avram.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)

Marius ANGHEL 20 Jan. 2017, 09:02 Liga 2
Pe aceeași temă