„Stegarii” au sărbătorit în efectiv redus finalul de an fotbalistic. Motivele pentru care mai mulți jucători nu au onorat invitația lui Țălnar

Marius ANGHEL 13 Dec. 2016, 11:39 Liga 2

La inițiativa antrenorului Cornel Țălnar, „stegarii” au organizat ieri un mini-banchet în Poiana Brașov, la restaurantul hotelului Poiana Ursului. Spunem mini-banchet pentru că o parte din jucători nu au putut fi prezenți, preferând să intre în vacanță încă de sâmbăta trecută. Este vorba de Istrati, Ciobanu, Paul Iacob, Băjan, Petra, Răsdan, Ignat sau Cordoș, jucători care din diferite motive nu au putut fi prezenți la petrecerea de final de an.

Eșecul din meciul cu Juventus București, dar și faptul că salariile pe luna noiembrie vor fi virate doar la finalul acestei săptămâni, după cum au promis șefii clubului, au contribuit din plin la asistența redusă la ultima „acțiune” din 2016. Asistență redusă a fost și la nivelul conducerii, ținând cont de absențele lui Florescu și Paul Enache.

„Masorul” Oprița, antrenor cu acte în regulă

Altfel, pus la zid de către Cornel Țălnar la finalul meciului din Colentina, Daniel Oprița a primit duminică o veste excelentă din partea FRF, acesta promovând cursurile pentru obținerea licențelor cumulate B+A. În aceste condiții, din 2017, Oprița va putea sta pe banca celor de la Juventus din postura ca antrenor principal.

La finalul meciului cu FC Brașov, Daniel Oprița a ironizat jocul prestat de brașoveni. „Am spus înaintea jocului că o să-i batem rău pe brașoveni, eu cred că i-am bătut rău ca joc. Ar trebui să le dea FRF trei puncte pentru că au ajuns o singură dată în careu. Nu mi-a fost frică de FC Brașov ca echipă, am vrut să câștigăm pentru ce s-a spus toată săptămâna înaintea jocului, dar și pentru felul în care am pierdut jocul din tur de la Brașov”, spunea Oprița.

Simțindu-se vizat de declarațiile lui Oprița, Țălnar nu a putut să se abțină și a avut o replică acidă. „Ce pot să-i spun lui Oprița? El, deocamdată, este masor, el nu este încă antrenor cu acte în regulă! Oprița nu are carnet de antrenor, el poate vorbi doar în calitate de masor sau organizator de competiții. El poate vorbi cu masorii mei, să mai ceară un kelen, un unguent… Despre fotbal poate vorbi cu mine doar în momentul în care va avea și licența de antrenor. Mă deranjează și văd că tupeul lui este maxim. Eu îl credeam un băiat cu capul pe umeri. Se pare că faptul că duce kelenul în mână l-a făcut să uite bunele maniere și de respect, cel puțin față de un om care i-a fost profesor”, a reacționat Țălnar.

Și Stere a obținut licența de antrenor

Nu doar Oprița a promovat cursurile pentru obținerea licențelor cumulate B+A, ci și antrenorul secund al celor de la FC Brașov, Mihai Stere. Cursul pentru obținerea licenței cumulate

B + A UEFA au început în luna februarie a acestui an și a cuprins șase module, desfășurate pe parcursul mai multor zile, după cum urmează: 3-5 februarie, 21-23 martie, 18-22 aprilie, 18-22 iulie, 8-12 august și 17-21 octombrie, fiind încheiate cu examenele din 5 și 6 decembrie.

Din cei 22 de absolvenți ai acestui curs, pe lângă Stere, se mai află și alți foști jucători ai Brașovului: Dănuț Coman, Marius Măldărășanu sau Cătălin Munteanu.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)

Marius ANGHEL 13 Dec. 2016, 11:39 Liga 2
Pe aceeași temă