Ștefan Grigorie a plecat și el de la Rapid. Mesajul despărțirii: ”Sper ca, la un moment dat, să mă-ntorc în Giulești.” Mențiunea specială pentru galerie

Marius ANGHEL 14 Aug. 2020, 15:01 Liga 2

Ștefan Grigorie (38 de ani), fost antrenor principal al echipei a doua și a celei Under 19 ale Rapidului, iar apoi, în 2020, ”secund” al lui Daniel Pancu și Dan Alexa, s-a despărțit și el de formația giuleșteană după ce a condus prima ședință de pregătire pentru ediția Ligii 2 2020/2021. Fostul mijlocaș nu a rămas însă în stafful noului antrenor principal Adrian Iencsi (45 de ani), care va face tandem cu Valentin Negru.

Mesajul lui Ștefan Grigorie după despărțirea de Rapid

Grigorie și-a anunțat despărțirea de Rapid printr-o postare pe pagina sa de Facebook.

”Giulești, pe curând!
Începutul unei relații, fie ea personală sau profesională, este foarte important, câteodată chiar decisiv. Eu am avut șansa de a începe cariera de antrenor la una dintre cele mai iubite echipe din România, Rapid București. Am acceptat postul de secund la U19 alături de Adi Iencsi, și în paralel am avut grupa de la U15 pentru că mi se pare important să nu arzi etape și să ai parte de experiențe cât mai diverse. Perioada petrecută la Centrul de Performanță Rapid București
a fost minunată! Să lucrezi cu copiii este un lucru unic și o mare responsabilitate pentru că formezi caractere, nu numai fotbaliști. Sunt mândru că am contribuit la începutul unui proiect care cu siguranță va propune niște nume importante pentru echipa mare. N-a fost ușor să antrenez două echipe în același timp, U19 și Rapid II, dar a fost o provocare pe care am acceptat-o fără nici o ezitare. Le mulțumesc lui Ovidiu Burca și lui @Cristi Buturuga pentru încredere.
A urmat trecerea la prima echipa alături de Daniel Pancu, căruia îi urez mult succes în noua aventură de la Poli Iași. Din păcate, rezultatele n-au fost cele așteptate și a urmat o nouă experiență alături de Dan Alexa. Întreagă lume s-a oprit în loc la început de martie și a trebuit să ne adaptăm rapid la noua realitate: carantină și antrenamente pe zoom. Evoluțiile din play off au fost mult sub așteptări, și am ratat obiectivul pe care ni l-am stabilit: promovarea. Dezamăgirea a durut foarte tare și pentru asta suntem cu toții vinovați.
Aventura mea la FC Rapid 1923 se încheie aici. Au fost 2 ani în care am învățat foarte multe lucruri și sper ca la un moment dat să mă-ntorc în Giulești. Atmosfera de aici este unică! Îi doresc succes lui Adi Iencsi, și sunt convins că va face tot ce-i stă în putință să ducă Rapidul acolo unde ii este locul, în elita fotbalului românesc. Mulțumesc Andrei și Victor pentru această experiență.
Băieți, nu uitați că e o mândrie să joci în Giulești și cum spunea cineva: “joacă pentru numele de pe partea din față a tricoului, iar ei își vor aminti numele aflat pe spate.“
Mulțumesc copiilor cu care am lucrat la Centrul de Performanță, staff-ului și personalului auxiliar.
O mențiune specială pentru Galeria Rapidului care este mereu la datorie, acasă sau în deplasare. Voi sunteți cei care ați ținut mereu steagul sus la bine și la greu”, a fost mesajul lui Ștefan Grigorie.

Ulterior, la aproximativ cinci ore distanță, Rapid a anunțat și ea despărțirea de Grigorie. ”Mulțumim, Ștefan! Mult succes în continuare!”, a transmis gruparea giuleșteană, care a distribuit postarea fostului antrenor secund.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-iencsi-este-noul-antrenor-al-echipei-rapid-angelescu-gandim-la-fel-este-o-decizie-buna-daniel-niculae-a-refuzat-sa-revina-la-clubul-giulestean-19143513

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-adrian-iencsi-prezentat-oficial-la-rapid-in-acest-moment-nu-pot-garanta-ca-echipa-va-promova-in-liga-1-tot-ce-mi-doresc-este-sa-cladesc-o-echipa-cu-identitate-19143809

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dan-alexa-deranjat-de-declaratiile-lui-victor-angelescu-nu-poti-sa-ti-bati-joc-de-munca-mea-si-sa-ma-scoti-intr-o-imagine-proasta-actionarul-rapidului-pus-sa-si-asume-transferuri-19143983

https://liga2.prosport.ro/seria-1/noua-editie-a-ligii-2-va-avea-un-format-inedit-aprobat-de-majoritatea-cluburilor-in-sezonul-regulat-se-joaca-doar-turul-apoi-se-intra-in-play-off-si-doua-grupe-de-play-out-cum-se-decid-promovatele-19144054

Marius ANGHEL 14 Aug. 2020, 15:01 Liga 2
Pe aceeași temă