Steaua se consideră ”nedreptățită și discriminată” în urma sancțiunilor dictate de FRF și face recurs. Motivarea hotărârii

Răzvan STÎNGĂ 23 Sep. 2022, 14:29 Liga 2
Steaua se consideră ”nedreptățită și discriminată” în urma sancțiunilor dictate de FRF și face recurs. Motivarea hotărârii

Steaua nu este de acord cu sancțiunea primită din partea Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal, în urma incidentelor care au avut loc pe Arena Națională, în derby-ul cu Dinamo disputat în deplasare. ”Militarii” au anunțat că vor face recurs.

Steaua nu s-a ales nici măcar cu disputarea meciurilor fără spectatori în urma celor întâmplate pe cel mai mare stadion al țării, dar este nemulțumită de faptul că a fost amendată cu 83.750 de lei și înștiințată că trebuie să joace următoarele patru partide de pe teren propriu pe alt stadion decât cel din Ghencea.

Steaua face recurs după decizia FRF

Într-un comunicat emis pe pagina de Facebook, Steaua a anunțat că va face recurs în urma deciziei luate de FRF, considerând că a fost nedreptățită și cazul ei nu a fost judecat cu aceeași măsură cu care s-au judecat și alte episoade asemănătoare celor pe care le-au produs fanii.

Steaua București atacă decizia FRF

Vineri, pe 16 septembrie 2022, la ora 15:28, Comisia de disciplină și etică a Federației Române de Fotbal a trimis către clubul nostru, Hotărârea cu numărul 508, prin care eram înștiințați că, în conformitate cu prevederile articolului 45, aliniatul 3 din Regulamentul Disciplinar, Clubul Sportiv al Armatei Steaua va executa sancțiunea de interzicere a organizării jocurilor pe propriul stadion pentru 4 jocuri, dar și plata penalității sportive de 83.750 lei.

Luni, 19 septembrie, am solicitat Comisiei de disciplină și etică să ne comunice, de urgență, motivarea hotărârii cu numărul 508.

Joi, 22 septembrie, ora 16:10, am primit motivarea deciziei cu numărul 508, iar în termen legal, clubul Steaua București va formula recurs împotriva deciziei mai sus amintite.

Considerăm că decizia comisiei de disciplină și etică a Federației Române de Fotbal este neîntemeiată, pentru că nu respectă prevederile statutului și regulamentului disciplinar. Drept urmare, Clubul Steaua București se consideră nedreptățit și discriminat de către Federația Română de Fotbal, care nu aplică aceeași unitate de măsură în luarea deciziilor pentru fapte similiare petrecute pe stadioane.

În final, vă comunicăm că vom recurge la toate căile legale de atac, până la soluționarea finală a acestui dosar”, a precizat Steaua.

Din cauza acestei sancțiuni, dictate într-o zi de vineri, la mai puțin de 24 de ore până la următorul meci al Stelei, programat chiar pe teren propriu, partida cu Unirea Constanța a fost amânată de FRF. Nici acum, la aproape o săptămână distanță, jocul nu a fost reprogramat.

Dinamo, sancțiuni mai mici. Un motiv pentru care Steaua a făcut recurs?

De partea cealaltă, Dinamo a primit o amendă ceva mai mică decât Steaua, chiar dacă a fost gazdă și trebuia să se ocupe de organizarea impecabilă a jocului. ”Câinii” au fost amendați cu 15.000 de lei, dar vor fi nevoiți și ei să joace pe alt stadion.

Oricum, Dinamo nu avea de gând să evolueze pe cel mai mare stadion al țării și alte partide din Liga 2, astfel că sancțiunea Comisiei de Disciplină nu e una care afectează din vreun punct de vedere clubul în acest sens.

Pentru două meciuri a fost pedepsit clubul din ”Ștefan cel Mare” în această privință, care se va întoarce, cel mai probabil, la Clinceni, acolo unde a evoluat în primele runde din Liga 2, în duelurile programate pe teren propriu.

Asociația Steliștilor 1947 a îndemnat Steaua să facă recurs. Suporterii au avut și o scrisoare deschisă către FRF

Decizia clubului Steaua de a contesta decizia FRF privins sancțiunile primite în urma jocului cu Dinamo vine și după ce Asociația Steliștilor 47 (AS47) a avut un comunicat în care a venit în sprijinul echipei, dar a avut și o scrisoare deschisă către federație.

”Venim în sprijinul clubului Steaua București cu articolele pentru care am fost sancționați atât de drastic, probabil cu cea mai mare amendă primită de un club din România, plus 4 etape în care meciurile considerate acasă trebuie mutate pe alt stadion.
După ce am citit aceste articole, nu am gasit motivele pentru care echipa oaspete trebuie să își dispute meciurile de acasă pe alt stadion. Am găsit, cel mult, că suporterii echipei pot fi interziși la deplasările ulterioare, dar nu la meciurile de acasă.
Cât despre articolul care prevede mutarea meciurilor pe alt stadion, art. 54, scandările și mesajele afișate de galeria noastră nu pot fi încadrate, în niciun caz, la xenofobie, discriminare sau denigrare.
În plus, considerăm că amânarea meciului de azi cu mai puțin de 24 de ore înainte de disputare, meci care se putea juca cu spectatori ce și-au cumpărat deja bilete, este un abuz.
Astfel, îndemnăm clubul Steaua să conteste cu toate forțele aceste sancțiuni, evident nedrepte și părtinitoare.
___________
Pe scurt:
Materiale pirotehnice – 22.500 lei
Scandări sau inscripţii rasiste, xenofobe şi jignitoare – 11.250 de lei și 4 jocuri
Conflict cu forțele de ordine – 50.000 lei
___________
Sancțiunea FRF și articolele din regulamentul disciplinar:
Dosarul 5008/CD/2022 L.2
În temeiul art. 82/2 și 3/a și c raportat la art. 83/2/d, Clubul Sportiv al Armatei Steaua se sancționează cu penalitate sportivă de 22.500 lei
Articolul 82 | Responsabilitatea pentru comportarea spectatorilor
2. Clubul vizitator răspunde pentru comportarea neregulamentară a propriilor grupuri de suporteri şi, în funcţie de gravitatea faptelor, poate fi sancţionat în mod similar cu clubul gazdă si/sau cu masura interzicerii propriei galerii sau propriului grup de suporteri la jocurile disputate in deplasare sau pe teren neutru de la 1 la 10 jocuri. Suporterii care ocupă în stadion sectorul destinat oaspeţilor sunt consideraţi a fi suporterii echipei oaspete, cu excepţia cazului în care se probează contrariul.
3. Comportamentul neregulamentar cuprinde:
a. introducerea în locurile de desfăşurare a jocurilor de băuturi alcoolice, obiecte şi materiale explozive, incendiare şi fumigene, substanţe toxice, halucinogene şi iritante, alte obiecte ce au fost folosite de spectatori la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot contribui la producerea unor acte de violenţă;
c. aprinderea ori aruncarea cu obiectele prevăzute la alin. 3, lit. a), spre alţi spectatori sau spre/în terenul de joc;
Articolul 83 | Nerespectarea obligaţiilor de organizare a jocurilor
2. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor privind asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în stadion care au avut drept rezultat:
d. aruncarea cu obiectele prevăzute la art. 82, alin. 3, lit. a), spre alți spectatori sau spre/în terenul de joc se sancţionează cu penalitate sportivă de la 10.000 la 60.000 de lei. În cazul săvârșirii unei noi abateri de același tip, clubul se sancționează cu o penalitate majorată cu ½ față de sancțiunea aplicată anterior, până la atingerea pragului de 60.000 lei. Ulterior, la fiecare nouă abatere de acest tip, clubul va fi sanționat gradual cu măsura programării jocurilor fără spectatori, cumulat cu penalitatea maximă de 60.000 lei.
____
În temeiul art. 82/2 și 3/b raportat la articolul 83/2/c cu aplicarea art. 54 paragraful 2 și 4 din RD, Clubul Sportiv al Armatei Steaua se sancționează cu penalitate sportivă de 11.250 lei și interzicerea organizării jocurilor pe propriul stadion pentru 4 (patru) jocuri
Articolul 82 | Responsabilitatea pentru comportarea spectatorilor
2. Clubul vizitator răspunde pentru comportarea neregulamentară a propriilor grupuri de suporteri şi, în funcţie de gravitatea faptelor, poate fi sancţionat în mod similar cu clubul gazdă si/sau cu masura interzicerii propriei galerii sau propriului grup de suporteri la jocurile disputate in deplasare sau pe teren neutru de la 1 la 10 jocuri. Suporterii care ocupă în stadion sectorul destinat oaspeţilor sunt consideraţi a fi suporterii echipei oaspete, cu excepţia cazului în care se probează contrariul.
3. Comportamentul neregulamentar cuprinde:
b. afişarea sub orice formă de inscripţii rasiste, xenofobe şi jignitoare, scandarea de cuvinte/expresii jignitoare şi obscene ori emiterea de sunete în scop jignitor;
Articolul 83 | Nerespectarea obligaţiilor de organizare a jocurilor
2. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor privind asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în stadion care au avut drept rezultat:
c. afişarea sub orice formă de inscripţii rasiste, xenofobe și jignitoare, scandarea de cuvinte/expresii jignitoare şi obscene ori emiterea de sunete în scop jignitor, se sancţionează în conformitate cu dispozițiile art. 54 din prezentul regulament;
Articolul 54 | Rasismul. Xenofobia. Discriminarea. Denigrarea
2. Dacă spectatorii afişează inscripţii conţinând sloganuri discriminatorii/denigratoare/rasiste/ xenofobe sau se fac vinovaţi de alte comportări de acest fel la un joc, organul jurisdicţional va aplica o sancţiune de la 5.000 la 70.000 de lei clubului pe care l-au susţinut spectatorii respectivi, la fiecare nouă abatere de același tip penalitatea urmând a fi majorată cu ½ față de cea aplicată anterior. La atingerea pragului maxim clubul va fi sancționat cu măsura programării unui joc fără spectatori cumulat cu o penalitate sportivă de 70.000 lei. Dacă spectatorii nu pot fi identificaţi ca suporteri ai unuia dintre cluburi, va fi sancţionat clubul gazdă, în mod corespunzător.
4. În funcție de circumstanțe, organul disciplinar poate aplica și alte sancțiuni clubului responsabil, cum ar fi: interzicerea organizării jocurilor pe propriul stadion de la 2 la 10 jocuri, pierderea jocului prin forfait, scăderea a 2-6 puncte sau excluderea din competiție.
____
În temeiul art. 82/2 și 3/f raportat la articolul 83/2/g din RD, Clubul Sportiv al Armatei
Steaua se sancționează cu penalitate sportivă de 50.000 lei
Articolul 82 | Responsabilitatea pentru comportarea spectatorilor
2. Clubul vizitator răspunde pentru comportarea neregulamentară a propriilor grupuri de suporteri şi, în funcţie de gravitatea faptelor, poate fi sancţionat în mod similar cu clubul gazdă si/sau cu masura interzicerii propriei galerii sau propriului grup de suporteri la jocurile disputate in deplasare sau pe teren neutru de la 1 la 10 jocuri. Suporterii care ocupă în stadion sectorul destinat oaspeţilor sunt consideraţi a fi suporterii echipei oaspete, cu excepţia cazului în care se probează contrariul.
Articolul 83 | Nerespectarea obligaţiilor de organizare a jocurilor
3. Comportamentul neregulamentar cuprinde:
f. împiedicarea prin orice mijloace a activităţii sau acţiunii forţelor de ordine şi conflictul cu acestea.
____
În conformitate cu prevederile art. 45/3 din RD, Clubul Sportiv al Armatei Steaua va executa sancțiunea de interzicere a organizării jocurilor pe propriul stadion pentru 4 (patru) jocuri și penalitatea sportivă de 83.750 lei”, era comunicatul AS47 în sprijinul Stelei.

Scrisoare deschisă a AS47 către Federația Română de Fotbal:

”Stimați domni,
Vă scriem aceste rânduri din calitatea de reprezentanți ai Asociației Steliștilor 1947, organizație non-profit ce reprezintă vocea și interesele suporterilor Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, proprietarul și singurul utilizator de drept al mărcilor verbale și vizuale „Steaua” sau „Steaua București”, prin repetate constatări ale diferitelor instanțe judecătorești din România. După cum vă este cunoscut și domniilor voastre, echipa de fotbal Steaua București activează în prezent în Liga II.
În această privință, am constatat cu neplăcută și supărătoare surpriză că recentele declarații făcute de către un oficial al unui club din Liga I aduc serioase prejudicii de imagine și reputație nu numai clubului pe care noi îl susținem, ci automat și competiției Liga II și sponsorilor acesteia.
Este vorba de declarația din data de 18.09.2022 a domnului Nicolae Dică, antrenor principal în acte al SC Fotbal Club Fcsb SA, în urma unui meci disputat de echipa dânsului:
„Este inadmisibil ca, la o echipă ca Steaua, în nouă etape să câștigi doar un joc. Și dacă nu era antrenor la echipă trebuiau să câștige. Chiar dacă se antrenau o dată, de două ori pe săptămână, trebuiau să vină să câștigăm.”
Este evident că pronunțând „Steaua”, domnul Dică nu se referă la Steaua București, ci la echipa antrenată de dânsul, care nu este Steaua. Declarații asemănătoare au mai fost repetate de dânsul, atât în interviul televizat, cât și la conferința de presă de la finalul meciului.
Cu această ocazie, vă aducem la cunoștință că declarațiile lui Nicolae Dică intră sub incidența Articolului 52 (Comportarea jignitoare, calomnioasă și declarații care afectează imaginea fotbalului), punctul 7, al Regulamentului Disciplinar al Federației Române de Fotbal, aplicabil tuturor competițiilor naționale de fotbal din țară:
„Cluburile ai căror jucători, antrenori sau oficiali afectează, în orice fel, imaginea unei competiții prin săvârșirea unor fapte de natură să ducă la discreditarea acesteia, se sancționează cu excluderea din competițiile în curs/sau viitoare de la una la două ediții competiționale.”
Considerând aceste aspecte, declarațiile oficialului clubului din Liga I sus-menționat (cum că Steaua nu ar fi clubul care activează în prezent în Liga II) afectează imaginea competiției Liga II, discreditându-i atractivitatea în fața publicului, încercând să insinueze că cea mai performantă echipă de fotbal din România nu ar juca, așa cum o face de fapt, în această competiție.
Având în vedere toate acestea, vă solicităm, cu cele mai respectuoase insistențe, ca clubul aflat în pricina acestor încălcări să fie sancționat conform regulamentului.
Cu stimă,
Asociația Steliștilor 1947”

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Răzvan STÎNGĂ 23 Sep. 2022, 14:29 Liga 2
Pe aceeași temă