Vasile Buhăescu a adus victoria Stelei runda trecută, în deplasarea cu FC Hermannstadt. A marcat singurul gol al partidei, iar formația din Ghencea a intrat în această pauză a campionatului în liniște. Practic, atacantul de 33 de ani a semnat primul succes al Stelei după trei partide în care s-au obținut numai două puncte.
Echipa pregătită de Daniel Oprița e, în ciuda succesului respectiv, la numai patru puncte peste locul 7, Metaloglobus. Buhăescu e însă convins că acum Steaua va arăta altfel, întrucât a adus descătușarea victoria cu FC Hermannstadt. Așa a simțit la finalul duelului, mai ales că, până la urmă, ”militarii” le-au administrat sibienilor primul eșec al sezonului de Liga 2.
Pentru Steaua va continua seria meciurilor dificile în ultimele trei etape din acest an. Le va întâlni, în această ordine, pe ”U” Cluj, Poli Timișoara și FC Buzău.
(N.r. – A fost o descătușare după victoria cu FC Hermannstadt?) ”Sperăm să fie așa, așa am simțit după meci. Sperăm să se vadă asta și în continuare, la meciurile care urmează și să luăm cât mai multe puncte în perioada care urmează.
Parțial, sunt mulțumit de ce am realizat aici (n.r. – despre evoluțiile individuale), dar se putea și mai bine. Ținâd cont de faptul că am lipsit o lună și jumătate, pot spune că e ok și sper să continui să înscriu și să câștigăm meciurile care urmează. Pentru mine e o mare onoare să joc aici, la cea mai mare, cea mai iubită, cea mai titrată echipă din România și cât o să fiu aici, o să dau totul.
(N.r. – Despre ultimele trei etape din 2021) Se pot obține și nouă puncte, dar nu avem de unde să știm. Și celelalte echipe își doresc foarte mult să câștige. Sunt bune și șapte puncte, dar nouă ar fi perfecte”, a declarat atacantul Stelei.
Vasile Buhăescu a făcut o analiză a adversarelor pe care Steaua le-a întâlnit până acum și le-a remarcat pe Concordia Chiajna și Petrolul. Ploieștenii sunt chiar liderii Ligii 2, iar ilfovenii închid podiumul, la egalitate cu locul 2, ”U” Cluj.
”Eu zic că echipa Chiajnei a fost cea mai puternică echipă întâlnită, dar Petrolul e într-o formă extraordinară, e prima, a câștigat 12 meciuri și putem să o punem și pe ea acolo”, a mai spus Vasile Buhăescu.
Venit în vară la Steaua, după experiența de la Petrolul, Vasile Buhăescu a jucat în nouă din cele 13 meciuri ale echipei din Liga 2 și a marcat patru goluri. Pe lângă reușita cu FC Hermannstadt, a înscris și contra Unirii Dej (scor 1-2), Ripensiei (scor 2-0) și Daciei Unirea Brăila (scor 5-2).
Următorul meci al Stelei, cel cu ”U” Cluj din Ghencea, va avea loc marți, 23 noiembrie, de la ora 17:00. Partida e în format live-text pe Liga2.ro.
Foto: Răzvan Păsărică/ Sport Pictures
Video: Steaua TV
https://liga2.prosport.ro/seria-1/etapa-a-14-a-a-ligii-2-incepe-si-se-termina-cu-cate-un-derby-petrolul-concordia-respectiv-steaua-u-cluj-programul-si-meciurile-televizate-19209688
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-s-a-impus-cu-7-1-in-testul-cu-gloria-baltati-plusuri-si-minusuri-pentru-echipa-lui-costel-enache-jucatorul-scos-de-pe-teren-si-trimis-direct-la-juniori-19209755
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-invinsa-la-scor-de-chindia-intr-un-amical-in-care-a-condus-pe-ilie-oana-dambovitenii-si-au-revenit-dupa-mai-bine-de-o-ora-de-joc-19209727
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-de-liga-1-pe-stadionul-astrei-academica-clinceni-va-juca-pe-marin-anastasovici-ultimele-partide-din-2021-19209717