Steaua a intrat într-un nou cantonament la propria bază sportivă. Decizia luată de Daniel Oprița în privința lui Fortune Katalay

Marius ANGHEL 06 Feb. 2023, 13:21 Liga 2
Steaua a intrat într-un nou cantonament la propria bază sportivă. Decizia luată de Daniel Oprița în privința lui Fortune Katalay

Steaua, liderul Ligii 2 după primele 16 etape ale acestui sezon, a optat să se pregătească la baza proprie în această iarnă, fără să meargă într-un cantonament în afara țării sau nici măcar la Forban, așa cum își propusese la un moment dat antrenorul Daniel Oprița.

De astăzi, 6 februarie, echipa bucureșteană și-a început al doilea cantonament din această perioadă de pregătire, pe care îl efectuează tot în cadrul Complexului Sportiv Steaua. Acesta va dura numai până în data de 11 februarie, cinci nopți, șase zile, după ce primul a avut loc între 16 și 27 ianuarie.

Fortune Katalay nu l-a convins pe Daniel Oprița

Daniel Oprița și stafful său au același lot de jucători la dispoziție. Mijlocaș congolezo-belgian Fortune Katalay, ultimul venit în probe, săptămâna trecută, nu l-a convins pe antrenor, astfel că a plecat să-și încerce norocul în altă parte.

Singurele noutăți rămân, astfel, Cosmin Ciocoteală, de la CSM Alexandria, și Kayondo Mahadi Mahrez, de la CSM Deva.

Pe durata acestui cantonament, în care se vor organiza câte două antrenamente pe zi, jucătorii vor disputa și două meciuri amicale, cu Progresul Spartac și Viitorul Șimian.

”Jucătorii Stelei intră de azi într-un nou cantonament
Echipa de fotbal Steaua București intră de azi într-un nou cantonament la hotelul din incinta stadionului din Complexul Sportiv Steaua.
În perioada 6-11 februarie 2023, elevii lui Daniel Oprița și Fane Nofitovici vor efectua zilnic câte două antrenamente, cu excepția zilelor de miercuri și sâmbătă, când sunt programate alte meciuri de verificare, cu Progresul Spartac (L2) și Viitorul Șimian (L3).
În altă ordine de idei, belgianul Fortune Katalay a părăsit săptămâna trecută lotul Stelei. În vârstă de 26 de ani, Fortune a fost testat în amicalul cu Viitorul Dăești (scor 5-0), dar evoluția sa nu l-a convins pe Daniel Oprița.
Următorul meci amical al Stelei va avea loc miercuri, 8 februarie 2023, cu Progresul Spartac, formație clasată pe locul 18 în clasamentul la zi al Ligii a doua. Partida Steaua București – AFC Progresul Spartac se va disputa pe terenul 5 din Complexul Sportiv Steaua, de la ora 12:00, și va fi transmis LIVE pe canalul de YouTube Steaua TV.
Campionatul Ligii a II-a se reia pe 25 februarie, iar Steaua București va evolua în deplasare, cu AFC Unirea 04 Slobozia”, a comunicat Steaua.

Steaua joacă două amicale în această săptămână

În această perioadă de pregătire de iarnă, Steaua a disputat trei meciuri amicale.

A început cu doi adversari din Liga 3, CS Păulești (scor 7-2) și Viitorul Dăești (scor 5-0), iar apoi, tot în Ghencea, a învins-o pe Metaloglobus cu 1-0.

Trupa lui Daniel Oprița mai are amicale cu Progresul Spartac (8 februarie), Viitorul Șimian (11 februarie), CSM Slatina (15 februarie) și Concordia Chiajna (18 februarie).

Campionatul Ligii 2 se va relua în ultimul weekend al lunii februarie.

Foto: Steaua București 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-bogdan-chipirliu-decisiv-in-amicalul-dintre-steaua-si-metaloglobus-19259543

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-victorie-in-amicalul-cu-viitorul-daesti-19259296

Marius ANGHEL 06 Feb. 2023, 13:21 Liga 2
Pe aceeași temă