Starea de sănătate a lui Iovănescu s-a înrăutățit

19 Mar. 2010, 13:44 Liga 2
Starea de sănătate a lui** Iovănescu s-a înrăutățit

Vicențiu Iorgulescu, managerul general al Farului, a declarat,
ieri la prânz, că starea de sănătate a președintelui Farului,
Sevastian Iovănescu, s-a agravat, în urma operației de inimă la
care a fost supus.

„Din punct de vedere chirurgical, operația, cu cele
șase by-pass-uri, a fost un succes. Bebe a trecut cu bine, fiind
detubat, și peste primele 48 de ore de după intervenția
chirurgicală, în care riscurile erau cele mai mari, dar apoi au
intervenit complicații. Acum îi este foarte rău. Se pare că are o
infecție la plămâni. Cât pacientul e intubat, plămânul nu lucrează
100% și îi e mult mai greu apoi să revină la o funcționare normală.
Știu foarte bine prin ce trece Bebe, pentru că și eu am fost operat
la inimă. Suntem alături de el și de familia sa, îi dorim să treacă
cu bine peste aceste dificultăți și îl așteptăm alături de
noi”
, a spus Iorgulescu.

Sursa: cugetliber.ro

19 Mar. 2010, 13:44 Liga 2
Pe aceeași temă