Unirea Ungheni a marcat de șapte ori într-un amical cu echipa pe care abia a învins-o la mijlocul săptămânii, în Cupa României. Eusebiu Tudor are încă un jucător nou în lot, revenit la club după doi ani

Marius ANGHEL 11 Aug. 2024, 17:55 Liga 2
Unirea Ungheni a marcat de șapte ori într-un amical cu echipa pe care abia a învins-o la mijlocul săptămânii, în Cupa României. Eusebiu Tudor are încă un jucător nou în lot, revenit la club după doi ani

Fără meci oficial în campionat la finalul acestei săptămâni, Unirea Ungheni și-a planificat un amical pentru a-și ține în formă jucătorii la ora la care în mod normal au joc în Liga 2.

Trupa din județul Mureș a întâlnit-o sâmbătă, în deplasare, pe Avântul Reghin, fosta sa adversară din ultimele patru sezoane de Liga 3, împotriva căreia a jucat și la mijlocul săptămânii, dar atunci într-un meci oficial, în Turul 2 al Cupei României.

Dacă miercuri, în meciul oficial din Cupă, Unirea Ungheni s-a impus cu greu, cu scorul de 1-0, printr-un gol înscris pe final, de această dată, în amical, când miză nu a mai fost, nou-promovata în Liga 2 a bifat o victorie cu scorul de 7-1.

Andrei Șerban a debutat la Unirea Ungheni în amicalul cu Avântul Reghin

Unirea Ungheni n-a jucat în a doua etapă a Ligii 2, fiindcă partida sa de acasă cu Corvinul Hunedoara a fost amânată de FRF fiindcă trupa lui Florin Maxim încă reprezintă România în cupele europene. Data desfășurării meciului încă nu este cunoscută.

În lipsa unui meci oficial, cei de la Ungheni și-au stabilit un amical și s-au înțeles cu fosta colegă din campionat Avântul Reghin, pe care tocmai o întâlniseră și miercuri, în Turul 2 al Cupei României. Întâlnirea a avut loc tot în deplasare pentru Unirea, ca și meciul din Cupă.

Cu această ocazie, sub comanda lui Eusebiu Tudor a debutat și cea mai recentă achiziție, Andrei Șerban, crescut de Chindia și ultima dată fost la Campionii FC Argeș. Acesta a început jocul încă din primul minut și a fost înlocuit în minutul 55.

Sebastian Culda s-a întors la Ungheni după doi ani. Astafei a înscris de trei ori

Totodată, pe final, din minutul 76, a intrat la joc pentru Unirea și Sebastian Culda, un mijlocaș în vârstă de 28 de ani, ultima dată la SCM Zalău și în cariera sa fost jucător la Astra, pentru care a apucat să joace câteva minute în două meciuri din prima ligă, în 2018, dar și la Metaloglobus, pentru care a evoluat în 11 jocuri din Liga 2, tot în 2018. Fotbalistul născut la Alba Iulia a mai jucat pentru Unirea Alba Iulia, Astra 2, CIL Blaj și chiar pentru Unirea Ungheni, în sezonul 2021-2022.

Scorul a fost deschis de către Avântul Reghin, prin experimentatul Vlad Bujor, din penalty, iar până la pauză scorul a fost 3-1 pentru Unirea, după reușitele lui Victoraș Astafei (25 și 30) și Raul Haiduc (40). În partea secundă s-au înscris tot patru goluri, toate în poarta trupei din Reghin. Au punctat Victoraș Astafei (60), Milos Zukanovic (61 și 75) și Istan Fulop (80).

Unirea Ungheni, în amicalul cu Avântul Reghin: Rob. Geantă (M. Lupu 68′) – Chinteș, A. Popa, Vînău (I. Barstan 68′), Ct. Savin, Tiihonen (Culda 76′), Andr. Șerban (Dr. Gheorghe 55′), Cruceru (Rz. Barstan 84′), Bîrnoi (Ist. Fulop 76′), Haiduc (Zukanovic 55), Astafei (Magyari  68′). 

Urmează meciuri la Sebeș, în Cupa României, și la Clinceni, în campionat

În prima etapă a Ligii 2, la debutul în acest eșalon, Unirea Ungheni a remizat în deplasarea de la CS Mioveni, la scorul de 0-0.

La mijlocul săptămânii a debutat în noul sezon al Cupei României, în Turul 2, unde a trecut cu 1-0 în deplasare de Avântul Reghin.

Pentru echipa lui Eusebiu Tudor urmează acum tot un joc oficial în Cupa României, în Turul 3, în deplasare la Sebeș, miercuri, 14 august, de la ora 17:30, contra formației din Liga 3 CS Universitar din Alba Iulia.

În campionat, în etapa a 3-a, Unirea Ungheni joacă sâmbătă, de la ora 11:00, la Clinceni, cu Metaloglobus București, ultima formație pe care a antrenat-o Eusebiu Tudor. Metaloglobus are o victorie (3-2 la Clinceni cu Chindia) și un eșec (1-3 la CSC Șelimbăr) în debutul noului sezon de Liga 2.

Foto: Unirea Ungheni

Marius ANGHEL 11 Aug. 2024, 17:55 Liga 2
Pe aceeași temă