Spaniolul Pol Roige, la primele impresii despre Petrolul. ”Când am intrat pe stadion, sentimentul a fost incredibil.” Experiențele trăite la Barcelona și Real Madrid, cum își petrece timpul în România și comparația cu fotbalul din Suedia

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 26 Mar. 2020, 17:47 Actualizat: 26 Mar. 2020, 17:51 Liga 2

Printre jucătorii achiziționați în iarnă de Petrolul, în speranța că sub conducerea lui Costel Enache echipa va reintra în lupta pentru promovare, s-a numărat și spaniolul Pol Roige Rodriguez (26 de ani), mijlocaș care ultima dată a evoluat în Suedia, la GIF Sundsvall. Ibericul a fost integralist în cele trei meciuri din Liga 2 desfășurate în acest an de echipă, dar a jucat și 81 de minute în partida de Cupa României cu Sepsi OSK. A avut evoluții constanțe, bune, însă nu sclipitoare.

Acum izolat la Ploiești, în casa închiriată de club, Pol Roige nu are altceva de făcut decât să respecte programul de pregătire individual primit din partea staffului tehnic și să se gândească la familia sa din Spania, țară unde pandemia de coronavirus face ravagii mai rău ca în România. Mijlocașul a acordat un interviu site-ului echipei Petrolul, în care vorbește despre primele sale impresii trăite la ”găzari”, dar și despre pașii pe care i-a făcut până acum în cariera sa.

Interviul publicat de fcpetrolul.ro poate fi urmărit integral mai jos:

Pol, cum ești? Cum te descurci în această perioadă?
Vremurile sunt dificile pentru toată lumea, din nefericire. Îmi este destul de greu, pentru că sunt departe de familie și fără să am posibilitatea să fac ceea ce îmi place cel mai mult, adică să mă antrenez și să joc fotbal. Dar, cel mai important lucru este sănătatea! De aceea, trebuie să înțelegem că este nevoie să stăm în casă în această perioadă.

Situația este destul de gravă și în Spania. Tu ești din Barcelona, iar o parte a familiei tale locuiește la Mallorca. Ce știi despre ei, cum stau lucrurile acolo?
Sunt cât se poate de complicate! De la o zi la alta sunt tot mai multe persoane infectate și, din păcate, tot mai multe decese (n.r. – în Spania, până la publicarea articolului, au murit 4.089 de persoane, față de 18, cât sunt în România). Vorbesc mereu cu părinții mei, sunt, desigur, destul de îngrijorați și ei. Ies din casă doar atât cât este nevoie pentru a-și face cumpărăturile necesare.

Cu ceilalți coechipieri, cu cei din stafful Petrolului, ții legătura?
Desigur, suntem în contact permanent. Ne sună antrenorii, se interesează cum ne simțim, iar în fiecare zi ne trimit câte un program de exerciții, pe care să îl facem, fiecare, acasă.

”Avem un grup foarte competitiv și suntem aproape de ceea ce ne-am propus. Dar, desigur, mai avem sunt multe de pus la punct”

Hai să ne întoarcem la fotbal. Ai venit în iarnă la Petrolul și ai fost titular în toate meciurile care au apucat să se joace, trei în campionat și unul în Cupa României. Cu ce impresie ai rămas după aceste partide?
Cred că ne-am descurcat bine până acum! Avem un grup foarte competitiv și suntem aproape de ceea ce ne-am propus. Dar, desigur, mai avem sunt multe de pus la punct și mai este loc suficient pentru progres.

Trei dintre meciuri au fost pe „Ilie Oană”. Cum te-ai simțit pe stadion?
Adevărul este că de fiecare dată când am intrat pe stadion, sentimentul a fost incredibil. Am avut mulți fani, care ne-au ajutat din plin și nu pot decât să sper că, după ce lucrurile vor reveni la normal, îi vom putea face fericiți. Asta înseamnă, evident, să le oferim promovarea în Liga 1 la finalul acestui sezon.

Nivelul campionatului cum ți s-a părut?
Din ce mi-am dat seama până acum, este unul destul de competitiv. De aceea și fiecare meci este dificil.

”M-a surprins cel mai mult pasiunea cu care se trăiește fotbalul, ceva similar cu ce este în Spania”

A fost ceva ce te-a surprins?
Înainte să vin aici m-am interesat și știam destul de multe despre nivelul fotbalului din România. Dar, ce m-a surprins cel mai mult a fost pasiunea cu care se trăiește fotbalul, ceva similar cu ce este în Spania.

Ai jucat în Suedia înainte să ajungi în România. Ai putea să faci o comparație, fotbalistică, între cele două campionate?
În primul rând, pentru mine experiența din Suedia a fost cât se poate de benefică, pentru că am jucat în prima divizie, iar acolo am găsit echipe bune și jucători de valoare. Poate că prima divizie suedeză este ceva mai tehnică față de Liga a 2-a din România. Aici este mai mult ritm, mai multă luptă, lucrurile sunt destul de diferite.

Cum crezi că va continua campionatul?
Este greu, astăzi, să știm ce va urma, trebuie să vedem cum vor evolua lucrurile. Sper să se încheie cât mai repede această perioadă, să ne întoarcem la normalitate și să continuăm campionatul de acolo de unde a fost oprit.

Cum crezi că va fi afectat fotbalul de acest coronavirus?
Sper că nu foarte mult. Vom vedea!

Faza in meciul de fotbal dintre Petrolul Ploiesti si Farul Constanta, contand pentru Liga a-2-a Casa Pariurilor, disputat pe Stadionull Ilie Oana din Ploiesti, sambata 29 februarie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

A trecut pe la Barcelona și Real Madrid: ”Este foarte, foarte dificil să atingi acest nivel, al primei echipe, la cele două cluburi uriașe”

Ai început fotbalul la academia Barcelonei…
Cel mai bun loc în care te poți antrena! Faptul că am fost alături de cei mai buni jucători de vârsta mea m-a ajutat să învăț și să progresez zi de zi. Și, firește, jucătorul care sunt astăzi se datorează, în mare măsură, celor șase ani petrecuți acolo.

Apoi ai trecut la Real Madrid. Care a fost povestea acestui „transfer”?
În ultimul an la Barcelona nu am jucat foarte mult. S-a întâmplat să primesc o propunere de la Real, și cum nu eram foarte fericit de modul în care fusesem tratat de către cei de la Barcelona, am decis să merg la Madrid.

Vreunul dintre foștii tăi coechipieri de la juniori a ajuns în prima echipă la Barcelona sau la Real?
Unul singur, dintre cei alături de care am jucat în acea perioadă. Este vorba despre Gerard Deulofeu, care a jucat la Barcelona, iar acum este la Watford, în prima ligă din Anglia, după ce a mai fost la AC Milan sau Everton. Am mai avut coechipieri care au evoluat fie în Primera, fie în Segunda Division. Dar nu la Barcelona sau Real! Este foarte, foarte dificil să atingi acest nivel, al primei echipe, la cele două cluburi uriașe.

Știu că ești suporter al Barcelonei. Cât de des mergeai la meciuri pe „Nou Camp”?
Când eram copil, mergeam aproape tot timpul pe stadion împreună cu tatăl meu. Dar, după ce am început să joc la cluburi din afara Barcelonei, nu am mai avut de prea multe ori ocazia să ajung pe „Nou Camp”. Ultima dată cred că am fost în 2016, la un derby local, cu Espanyol.

La final, un mesaj pentru fanii Petrolului?
Aveți grijă de voi! Ștați în casă și, în curând, ne vom bucura împreună de victoriile echipei noastre.

  • Pol Roige Rodriguez a evoluat la juniorii la Barcelona și Real Madrid, iar la seniori a jucat pentru UE Cornella, Castelldefels, CE Sabadell, RCD Mallorca, Celta Vigo B, Hercules CF (toate din Spania) și GIF Sundsvall (Suedia).
  • Ca jucători străini, în lotul Petrolului mai sunt: Cristian Apostolachi (Republica Moldova), Derlis David Meza Colli (Paraguay), Michael Leonel Pierce (Argentina), Serge Yvan Ekollo Malolo (Camerun), Armando Vajushi (Albania) și Hamza Younes (Tunisia).

Exercițiile fizice efectuate în casă de petrolistul Pol Roige:

Foto și video: Petrolul Ploiești

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 26 Mar. 2020, 17:47 Actualizat: 26 Mar. 2020, 17:51 Liga 2
Pe aceeași temă