Petrolul își revine după ce a reglat situația cu mărcile, pentru că sponsorii au o altă deschidere față de club. Dacă până atunci discuțiile erau condiționate de rezolvarea problemei, acum negocierile decurg altfel. În iarnă, ploieștenii pot încheia mai multe contracte cu diverse companii.
Costel Lazăr, președintele Petrolului, a discutat cu Liga2.ro despre situația economică a clubului, una stabilă momentan, până la finalul anului, până la 31 decembrie. În ciuda zvonurilor potrivit cărora liderul Ligii 2 ar avea probleme cu banii, conducătorul clubului a dezmințit informațiile.
Siguranța și stabilitatea sunt asigurate de la începutul campionatului de Veolia, care a rămas doar sponsor la Petrolul, după ce a existat un parteneriat între cele două. Deși nu a dezvoltat prea mult subiectul Costel Lazăr, e clar că după pauza de iarnă Petrolul are nevoie de atragerea anumitor sponsori, mai ales că este văzută favorită certă la promovarea în Liga 1.
”Situația financiară a clubului… avem susținerea Veoliei, care chiar dacă a ieșit din parteneriatul cu noi, a rămas sponsor. Ne-a susținut total, ne-a înțeles, ne-a asigurat mijloacele de transport pentru această perioadă. Era greu dacă Veolia se retrăgea total, dar suntem sponsorizați în continuare de ea, le mulțumesc celor de acolo.
Vrem să avem mai mulți sponsori de acest calibru. Situația financiară a clubului e stabilă până la 31 decembrie. Avem stabilitate și cred că prin apariția altor sponsori vom fi bine.
Într-un anumit fel, a contat și situația cu mărcile. Au depins mai multe negocieri de situația cu mărcile. Au început să apară, ușor ușor, diferiți sponsori care vor să vină lângă Petrolul, iar acesta e un lucru îmbucurător.
E o altă deschidere, sunt convins că vor mai fi și alte societăți care vor să ne susțină. Sperăm ca în pauza de iarnă să încheiem câteva contracte, suntem în discuții și cu alte societăți. Sper să rezolvăm cât mai repede”, a spus Costel Lazăr pentru Liga2.ro.
O companie din Italia și-a arătat deschiderea către o legătură cu Petrolul, o sponsorizare. De ceva ani vor italienii să ajute clubul, dar acum lucrurile s-au împotmolit din nou, fiind vorba de anumite clauze de ambele părți. Costel Lazăr recunoaște că nu e nimic sigur, procentul fiind 50-50:
”Compania din Italia are un palier mai diversificat de activitate și clubul nostru era în vizorul dumnealor de mai mult timp. Așteptăm să se reia discuțiile, domeniile de activitate sunt în industria alimentară, confecții, mai multe. Nu putem să spunem numele până când nu se finalizează negocierile. Acum suntem 50-50, vedem cum se termină toată negocierea. Trebuie să picăm undeva la mijloc, să ne protejăm și noi, și ei.”
În privința sprijinului autorităților locale, Petrolul nu beneficiază de el, așa cum se întâmplă la multe echipe din ligile inferioare, dar și din Liga 1. Se are în vedere înaintarea unui proiect, pentru obținerea finanțării, dar nu acum, nu în acest sezon, ci abia din vară.
Costel Lazăr a afirmat că acest lucru depinde, în mod cert, și de promovarea Petrolului în Liga 1. Ar fi șanse mai mari ca ajutorul din bani publici să fie acceptat.
”Din păcate, autoritățile locale nu ne pot ajuta cu bani de la buget, probabil că din vară se va întâmpla și asta. Vom face un proiect, să vedem dacă va fi aprobat pentru sezonul următor. Asta e legea, nimeni nu se joacă”, a mai declarat Costel Lazăr, pentru Liga2.ro.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-chemata-la-comisie-dupa-meciul-cu-concordia-chiajna-costel-lazar-a-explicat-pentru-liga2-ro-ce-a-scris-arbitrul-in-raportul-de-joc-si-de-ce-a-fost-contactat-centralul-cata-19211396
https://liga2.prosport.ro/seria-1/etapa-a-15-a-a-ligii-2-incepe-joi-si-se-termina-tot-marti-derby-ul-fc-hermannstadt-petrolul-se-joaca-vineri-programul-rundei-si-meciurile-televizate-19211293
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-s-a-calificat-matematic-in-play-off-ul-ligii-2-cu-cinci-etape-inainte-de-finalul-sezonului-regular-clasamentul-intermediar-si-celelalte-echipe-cu-sanse-in-lupta-pentru-promovare-19210604
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-are-la-medias-primul-test-in-deplasare-contra-unei-echipe-din-top-6-nae-constantin-inaintea-jocului-cu-fc-hermannstadt-este-si-primul-meu-duel-direct-cu-marius-maldarasanu-din-po-19211513
https://liga2.prosport.ro/seria-1/valentin-ticu-s-a-saturat-de-galeria-facuta-de-coechipieri-si-vrea-fani-in-tribune-e-frunstrant-pentru-ca-avem-un-stadion-frumos-suporteri-minunati-si-nu-putem-sa-jucam-cu-ei-alaturi-19210455
https://liga2.prosport.ro/seria-1/marcile-petrolul-au-fost-recastigate-de-acs-petrolul-52-pe-ce-perioada-se-intinde-licenta-obtinuta-prin-licitatie-si-cat-va-costa-anual-clubul-aflat-acum-pe-locul-1-in-liga-2-19210282