Și Unirea Ungheni se transformă! Își cesionează activitatea și locul în Liga 2 către un club cu o denumire cu rezonanță în fotbalul românesc! Consilierii locali au aprobat schimbarea. EXCLUSIV

Marius ANGHEL 28 May. 2025, 14:47 Liga 2
Și Unirea Ungheni se transformă! Își cesionează activitatea și locul în Liga 2 către un club cu o denumire cu rezonanță în fotbalul românesc! Consilierii locali au aprobat schimbarea. EXCLUSIV

Va fi o vară agitată în fotbalul românesc, în special în Liga 2, unde mai multe cluburi ar putea să înceapă noul sezon, 2025-2026, sub alte denumiri sau cu schimbări majore.

Este și cazul Unirii Ungheni, care în noua ediție a Ligii 2 are șanse foarte mari să evolueze sub numele de AFC ASA Târgu Mureș. Această AFC ASA Târgu Mureș există deja în Liga 4 Mureș, pe locul 2 în play-off, iar în prima lună a acestui an anunța că va fuziona cu ACS Târgu Mureș, echipă din Liga 3, iar noul proiect era girat de primăria municipiului de reședință a județului Mureș.

Consilierii din Ungheni au aprobat ca Unirea Ungheni să-și cesioneze activitatea și locul în Liga 2 către AFC ASA Târgu Mureș!

După un prim sezon petrecut în premieră în Liga 2, Unirea Ungheni și-a asigurat prezența și în noua ediție a eșalonului secund, 2025-2026, însă nu mai vrea să se chinuie din punct de vedere financiar, așa cum a făcut-o în 2024-2025.

Susținerea unei activități sportive în condiții minime, decente de participare în Liga 2 s-a dovedit o pălărie prea mare pentru orașul Ungheni, cel care a asigurat aproape în întregime finanțarea în sezonul recent încheiat, astfel că s-a căutat o soluție pentru o colaborare care să asigure un buget nu numai mai mare, ci și să se facă la baza unui club de drept privat, care să poată promova în prima ligă, în situația în care, sportiv, ar reuși asta. Asta, fiindcă CS Unirea Ungheni este club de drept public, deci fără posibilitate de accedere în SuperLigă.

S-a ajuns la un acord cu cei de la AFC ASA Târgu Mureș, un club care are o denumire cu rezonanță în fotbalul românesc, iar al doilea pas a fost făcut începând de ieri, marți, 27 mai 2025, când Consiliul Local al Orașului Ungheni a aprobat Proiectul de Hotărâre numărul 4401, propus din data de 20 mai, care începe astfel:

”Proiect de hotărâre privind aprobarea predării, cu titlu definitiv, de către CLUBUL SPORTIV UNIREA UNGHENI 2018 către ASOCIAȚIA FOTBAL CLUB ASA TÂRGU MUREȘ, a activității sportive și a locului de participare în competiții, respectiv CAMPIONATUL NAŢIONAL LIGA 2, începând cu sezonul 2025-2026, a echipei de fotbal CS Unirea Ungheni 2018, precum și a tuturor drepturilor federative sportive ale Clubului Sportiv Unirea Ungheni 2018.”

Luna iunie, cea în care Unirea Ungheni trebuie să depună actele de schimbare la FRF

În perioada 1-30 iunie, Unirea Ungheni trebuie să depună dosarul de schimbare la Federația Română de Fotbal pentru a fi analizat și a se obține aprobare sau respingere.

FRF nu s-a opus în ultimii ani unor astfel schimbări, dacă dosarele au fost depuse în termenul indicat. Excepție a fost Corvinul, vara trecută, care a avut actele pregătite, dar câștigarea Cupei României și parcursul pe care l-a avut în cupele europene i-a blocat ”transformarea”, în condițiile în care campionatul Ligii 2 începuse deja. În cazul hunedorenilor, federația a vrut să închidă ochii și să permită schimbarea și după începerea expirarea termenului limită, însă s-au opus patru cluburi.

În propunerea aprobată de consilierii locali din Ungheni se specifică faptul că se predă gratuit activitatea sportivă și a locului de participare în competiții, în Liga 2, a CS Unirea Ungheni 2018 către AFC ASA Târgu Mureș, începând cu sezonul 2025-2026, incluzând aici lotul de jucători, stafful tehnic, precum și a toate drepturile federative sportive.

AFC ASA Târgu Mureș ”îşi asumă integral responsabilitatea financiară, logistică şi organizatorică aferentă participării” în Liga 2

În referatul de aprobare a acestui protocol de colaborare și cesiune între cele două cluburi, despre AFC ASA Târgu Mureș se specifică faptul că este un ”club privat ce dispune de o structură organizatorică și financiară superioară, precum și de capacitatea de a susține activitatea la nivel competițional al Ligii a II-a.”

Tot aici se spune că prin această cesiune de urmărește:

”păstrarea continuității participării unei echipe din județul Mureş în Liga a II-a; creşterea performanței sportive şi a atractivității competiționale; degrevarea bugetului local al Municipiului Ungheni de costurile aferente participării într-un eşalon superior.”

În ”Raportul de specialitate” privind acest parteneriat/cesiune, despre Unirea Ungheni se scrie că ”este un club sportiv de drept public, finanțat preponderent din bugetul local al Oraşului Ungheni. Participarea în competițiile de nivel superior (Liga a II-a) presupune costuri semnificativ mai mari decât cele din Liga a III-a, costuri care depășesc posibilitățile actuale ale clubului. În acest sens, a fost inițiat un demers de colaborare și cesiune cu AFC ASA Târgu Mureş entitate sportivă de drept privat care îşi asumă integral responsabilitatea financiară, logistică şi organizatorică aferentă participării în Liga а II-а.”

  • 30 de puncte a acumulat Unirea Ungheni în primul său sezon petrecut în Liga 2, ediția 2024-2025, în 25 de meciuri.
  • 15 din 20 este locul ocupat de Unirea Ungheni la finalul sezonului 2024-2025 de Liga 2, ținând cont de numărul de puncte adunate. La finalul sezonului regular era pe locul 11, cu 26 de puncte, iar Grupa A a play-out-ului a terminat-o pe locul 5 din 7, doar cu patru puncte strânse în cele șase jocuri în acest turneu.
  • 2 din 6 este locul ocupat de AFC ASA Târgu Mureș în play-off-ul Ligii a 4-a Mureș, cu 16 puncte, la fel ca CS Iernut (locul 3), și la un punct sub liderul ACS Academica Transilvania Târgu Mureș (locul 1, 17 puncte), în condițiile în care mai sunt de disputat trei etape din acest turneu.

1,4 – 1,6 milioane de euro, costurile avute de primăria Ungheni în sezonul 2024-2025 pentru a susține clubul în Liga 2

Orașul Ungheni vrea să se degreveze de costurile avute în sezonul competițional 2024-2025, estimate între 1,4 și 1,6 milioane de euro, iar, în acest sens, în ”Raportul financiar” din Proiectul de Hotărâre aprobat de consilierii locali sunt specificate următoarele despre imposibilitatea primăriei de a susține activitatea sportivă de performanță la nivel de Liga 2:

”1. Analiza bugetului local pentru anul 2025

Bugetul general al Oraşului Ungheni pentru anul 2025 a fost construit în baza veniturilor proprii şi a transferurilor de la bugetul de stat, cu prioritizarea următoarelor domenii de interes public: infrastructură, educație, sănătate, asistență socială şi dezvoltare urbană.

Alocările bugetare pentru activităţi sportive au vizat în principal susţinerea activităţilor de masă, dotarea minimă a bazelor sportive existente şi finanţarea parţială a CS UNIREA UNGHENI 2018 în cadrul ligilor inferioare.

2. Costuri estimate pentru participarea în Liga a II-a

Conform datelor colectate din sezonul 2024/2025, costurile medii pentru susţinerea unei echipe în Liga a II-a se ridică la aproximativ 1.400.000 – 1.600.000 EUR/sezon, incluzând:

– indemnizaţii jucători şi staff tehnic;
– cheltuieli de transport, cazare şi masă pentru deplasări;
– chirii pentru stadion omologat şi utilităţi aferente;
– echipamente și servicii medicale;
– taxe şi contribuţii către FRF şi alte instituţii.

La nivelul bugetului local, aceste sume depăşesc cu mult nivelul de suportabilitate al Oraşului Ungheni, fără a afecta alte domenii prioritare.

3. Concluzii şi propunere

Având în vedere:

– limitele bugetului local aprobat pentru anul 2025;
– obligaţiile asumate în cadrul altor proiecte de investiţii şi cofinanţări cu fonduri europene;
– necesitatea menţinerii unui echilibru între toate domeniile de interes public,

Serviciul Financiar concluzionează că *Primăria Oraşului Ungheni nu poate susține financiar activitatea sportivă de performanță la nivelul Ligii a II-a* în sezonul competiţional 2025/2026.

Se recomandă identificarea unei structuri sportive private sau parteneriat public-privat capabil(ă) să preia responsabilitatea financiară şi logistică a participării în competiție.”

  • Liga2.ro l-a contactat pe președintele clubului Unirea Ungheni, Adrian Pop, pentru a-și spune punctul de vedere despre acest parteneriat/cesiune cu AFC ASA Târgu Mureș, și îl va prezenta într-un articol viitor. Acesta susținute că echipa, sub noua denumire, dacă FRF aprobă schimbarea, va continua să joace în Liga 2 la Ungheni.
  • CS Unirea Ungheni 2018 este înființat, așa cum spune și denumirea sa, în anul 2018.
  • AFC ASA Târgu Mureș se consideră continuatoarea cunoscutului club ASA (Asociația Sportivă Armata) Târgu Mureș, înființat în 1962 și fostă vicecampioană a României în 1975. A mai fost o altă echipă ASA în fotbalul românesc, care în 2015 a fost vicecampioană a României, iar în 2018 a falimentat. Actuala echipă ASA din Liga 4 este înființată în 2021.
Marius ANGHEL 28 May. 2025, 14:47 Liga 2
Pe aceeași temă