Ovidiu Burcă, ofertat să preia Chindia de cel despre care se aude că vine ca investitor la clubul din Târgoviște. Reacția actualului antrenor al echipei. EXCLUSIV

Ionuț MARIN, Marius ANGHEL 27 May. 2025, 23:18 Liga 2
Ovidiu Burcă, ofertat să preia Chindia de cel despre care se aude că vine ca investitor la clubul din Târgoviște. Reacția actualului antrenor al echipei. EXCLUSIV

Chindia a scăpat de retrogradarea în Liga 3 după un baraj cu emoții, 1-0 și 3-2 cu CSC Dumbrăvița, victorie în returul de pe ”Eugen Popescu” după ce a fost condusă cu 2-0 în minutul 21, dar apele sunt departe de a se liniști la gruparea din Târgoviște.

Actualul staff ar urma să fie demis zilele viitoare, chit că președintele – încă în funcție – Marcel Ghergu face un tur al ”spovedaniei” la posturile tv locale în care povestește ce bun manager a fost și spune că are încredere în asociați că îl vor menține în funcție.

Ovidiu Burcă, ofertat de patronul Barca Academy pentru a fi noul antrenor al Chindiei

Liga2.ro a aflat astăzi, 27 mai, că Ovidiu Burcă (45 de ani), demis acum două luni de la SC Oțelul Galați, a fost ofertat să preia Chindia, dar nu de asociați sau de actuala conducere, și aici e paradoxul!

Burcă ar fi fost contactat de Marius Pavel, patronul Barcelona Academy România, omul despre care se spune că ar veni ca principal investitor la Chindia.

”Spune că va avea 60 la sută din acțiuni, însă e neclar cum se va întâmpla asta și cum Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița vor ceda majoritatea în favoarea unui om despre care nu știe nimeni nimic”, vorbesc sursele noastre.

De o lună și jumătate, colaboratorul Liga2.ro a încercat fără succes să îl contacteze pe Marius Pavel, în dreptul căruia există numeroase reproșuri ale părinților privind ceea ce se petrece la academia care a plătit pentru franciza FC Barcelona. Am ajuns la omul care se ocupă de marketing la academie, Cosmin Enache, căruia i-am trimis un set de întrebări pentru a fi redirecționate către Pavel. Nici până astăzi nu am primit un răspuns.

  • Rapid U19, Rapid 2 (Liga 3), CSM Slatina (Liga 3), Dinamo (Liga 2 și SuperLiga), FC Voluntari (Liga 2) și SC Oțelul Galați (SuperLiga) sunt echipele pe care Ovidiu Burcă le are în CV, din postura de antrenor principal. Cu Slatina a bifat promovarea în liga secundă, iar cu Dinamo a promovat în prima ligă.

Costel Pană a auzit de interesul pentru Burcă!

Actualul antrenor al Chindiei Târgoviște, Costel Pană, sub comanda căruia echipa și-a atins cu greu obiectivul, menținerea în Liga 2, susține că a auzit de două zile că nu va mai continua pe banca tehnică, deși mai are doi ani de contract cu clubul de lângă Turn.

”Să fie clar și să știe lumea: eu am avut o clauză în contract, potrivit căreia dacă salvez Chindia, contractul se prelungește pe încă doi ani și crește și salariul! Nu vă spun cu cât, sunt date confidențiale, dar este o mărire semnificativă. Am auzit și eu acum două zile de Burcă. Efectiv nu îmi vine să cred. Era normal să fim anunțați și noi că nu mai intrăm în vederile noii conduceri”, ne-a declarat Pană în această seară, întrebat dacă știe că Ovidiu Burcă a fost ofertat să-l înlocuiască.

Altfel, antrenorul Chindiei și-a cerut scuze pentru ieșirea din finalul meciului cu CSC Dumbrăvița, când i-a cerut unui jurnalist să iasă din sala de conferințe. ”Am greșit, m-a luat valul, o zi și jumătate m-am gândit la ce am făcut, am fost și sunat de oameni care mi-au spus că nu am procedat bine”, a recunoscut, aseară, Costel Pană.

Foto: Răzvan Păsărică și Sebastian Tătaru (Sport Pictures) și Marius Tudor (DB-sport.ro)

Ionuț MARIN, Marius ANGHEL 27 May. 2025, 23:18 Liga 2
Pe aceeași temă