Partida disputată ieri, dintre echipa locală și Progresul București din cadrul Cupei României, a fost una pe cale sa aprindă spiritele în teren cât și in tribunele stadionului Municipal din Buftea, ca urmare a rezultatului nefavorabil pentru echipa bancară, scor 2-1,(0-0) (Mansour 60, 65).
Victoria obținută de elevii lui Ion Balaur, antrenorul echipei FC Buftea, este cu atât mai importantă deoarece au reușit să elimine o echipă cu pretenții la accederea în fazele superioare ale competiției și de ce nu la câștigarea trofeului.
„Victoria de ieri a fost una câștigată bineînteles pe merit, diferența de pe tabela de marcaj realizând-o Mansour declarat jucătorul partidei” , a declarat Ion Balaur .
„Eroul local” al celor din Buftea, senegalezul Mansour dacă putem să-l numim așa și-a arătat încă o dată dacă mai era cazul certa valoare, care este cu mult peste media jucătorilor din Liga în care evoluează.
Iată echipele cu care cei doi tehnicieni au început partida:
La gazde Ion Balaur a introdus în teren următorul unsprezece:
Zimmerman – Tomozei, Rațiu, Teușan, Siminic – Cojocnean, Popa, Scutaru, Sandu – Mansour, Axente
Antrenorul celor de la Progresul, Marius Sumudică a aliniat în teren următorul unsprezece:
Sărărescu – Dobre, Wisinowsky, Sandu – Oprsal,Sava, Ives, Martins, Pestana – Bejenaru, Ene
Articol scris de Anca Oprea și Andi Sârbu