Chindia a câștigat la pas amicalul cu colega de eșalon CS Balotești, scor 3-1, într-un meci disputat, miercuri la prânz, pe terenul sintetic al bazei FRF de la Buftea.
Crinel Stoica, Liviu Mihai și Andrei Șerban au înscris golurile târgoviștenilor, toate după pauză, ca și în primul test din 2019, cel de la Mioveni cu Unirea Bascov (2-1). Ilfovenii au fost cei care au deschis primii scorul, prin mijlocașul Cristian Onțel, un jucător crescut de FCSB și care ultima dată a jucat la Național Sebiș, în Liga 3.
Antrenorul Chindiei a rulat aproape tot lotul în partida de la Buftea, excepție făcând Cristian Cherchez, intrat în programul de pregătire al echipei cu câteva zile întârziere.
Viorel Moldovan a început cu: I. Popescu – Simion, Dudea, Vătavu, C. Dinu – Mihaiu, Andr. Lungu, Neicuțescu, D. Dumitrașcu – Nisipeanu, Cr. Neguț. În repriza a doua, târgoviștenii au evoluat într-o formulă complet schimbată: Aioani – Martac, Acasandrei, Șandru, Ad. Ioniță – Andr. Șerban, D. Novac, Liv. Mihai, Crinel Stoica – D. Florea, Val. Alexandru.
Snagov în loc de Astra
Chindia ar fi trebuit să dispute sâmbătă un joc de verificare cu Astra, acceptând să se deplaseze pe terenul giurgiuvenilor pentru acest test. Amicalul a picat însă, din motive necunoscute. „Doar cei de la Astra știu de ce nu mai vor să joace. Ne-am mișcat repede și am perfectat un joc cu Snagovul. E liderul Ligii a 2-a, o echipă bună care vrea să joace”, a explicat președintele Chindiei, Marcel Ghergu. Partida va avea loc tot la Buftea, sâmbătă, de la ora 12:00.
Mihali i-a urmărit pe ilfoveni la lucru
Cât o privește pe CS Balotești, echipa ilfoveană încă nu și-a numit încă un nou antrenor principal după ce Fănel Novifovici a plecat la CS Mioveni, iar până acum a mai disputat un singur amical, cu FC Voluntari II, pe care l-a câștigat cu 3-0. Pentru jucătorii pregătiți de secundul Emil Stanca urmează încă un test sâmbătă, cu Înainte Modelu, pe sinteticul bazei Prefab Modelu. La amicalul cu Chindia a asistat și Gheorghe Mihali, despre care se spune că ar fi fost ofertat de oficialii Baloteștiului.
Atănase la naționala U18
Altfel, unul dintre jucătorii de perspectivă ai Chindiei Târgoviște, mijlocașul Cosmin Atănase, a fost selecționat de Laurențiu Roșu în lotul U18 al României care va efectua un cantonament în Cipru, în perioada 31 ianuarie – 7 februarie. România va juca două partide de verificare cu selecționata țării gazdă.
Articol scris de Ionuț MARIN