Până la urmă, presiunea publică i-a fost fatală lui Marin Dugăeșescu. Considerat principal vinovat de starea deplorabilă a terenurilor din municipiul Arad, șeful bazelor sportive din orașul din vestul țării nu mai e…șef. Mocirla de pe „Motorul” de la ultimele partide ale UTA-ei, totul culminând cu derby-ul cu ASU Poli, l-a obligat pe primarul Gheorghe Falcă să-l lase din brațe pe protejatul său. Anunțul a fost făcut, însă, de Călin Bibarț, viceprimarul Aradului, în cadrul unei conferințe de presă. „Domnul Dugăeșescu nu mai conduce Serviciul bazelor sportive din municipiu. Deocamdată, interimatul este asigurat de Ioan Ignat, de la Serviciul Patrimoniu”, a comunicat sec Bibarț.
Totodată, vice-Falcă a prezentat un soi de strategie pentru echipa fanion a Aradului, respectiv pentru noua casă a acesteia începând cu campania de primăvară. Iar, dacă se mai joacă și cu Foresta în acest an, cel mai probabil „alb-roșii” vor fi găzduiți de arena „Otto Greffner” din Șiria. „Pentru retur vom pregăti arena Gloria pentru a găzdui meciurile UTA-ei. E vorba despre tribune, garduri, vestiare, tot ce presupune obținerea aprobării de a disputa acolo meciurile din retur. În primăvară vom demara și lucrările pe Motorul. Vom decoperta întreaga suprafață de joc, care va fi înlocuită cu un gazon de calitate. Vom mări și capacitatea tribunelor, urmând ca această arenă, după finalizarea stadionului >, să fie folosită pentru antrenamente și partide de pregătire. Dacă Federația va hotărî și disputarea a două etape din retur, UTA va disputa partida cu Foresta Suceava la Șiria, unde gazonul se prezintă în condiții mult mai bune decât cel de pe Motorul, iar stadionul este omologat pentru întâlnirile de ligă secundă”, a adăugat Bibarț.
Deși e binevenită, demiterea lui Dugăeșescu e puțin tardivă, atâta timp cât la ora la care vorbim, municipiul Arad nu are un teren ca lumea de joc și antrenament. E bine știut faptul că echipa fanion a Aradului se deplasează peste graniță, la Battonya, pentru ședințele de pregătire săptămânale.
UTA urmează să stea în intermediara de miercuri, atunci când ar fi trebuit să joace acasă cu ACS Berceni, duminică se deplasează la Târgoviște, unde întâlnește Chindia, iar în primele două etape din retur, programate și ele în 2016, joacă la Râmnicu Vâlcea cu CSM și acasă cu Foresta Suceava.
Sursa: Sport Arad