Ședință pentru Petrolul! Politicieni, glorii ale clubului ploieștean și suporteri s-au întâlnit pentru a discuta despre soarta echipei

Marius ANGHEL 16 Jun. 2016, 15:15 Liga 2

Primarul Ploieștiului – Adrian Dobre, Valeriu Răchită, Lucian Rădulescu, Octavian Grigore, Mihai Cristache și membrii galeriei și ai ligii suporterilor au dezbătut, marți seară, la arena „Ilie Oană”, soarta Petrolului. Cei prezenți au susținut, la unison, că, repede, trebuie găsită o soluție pentru a avea fotbal la Ploiești, în continuare, în condițiile în care acționarul principal al clubului Petrolul, Dan Capră, a anunțat că se retrage, iar echipa este „ca și desființată”.

Situația este însă mai complicată decât se crede, în sensul că actuala societate, SC FC Petrolul, nu va falimenta curând, astfel că se va „rata” posibilitatea de a se recupera palmaresul, sigla și celelalte „însemne” ale simbolului fotbalistic ploieștean de către primărie, pentru a se putea demara, imediat, un alt proiect!

După discuții de aproape două ore, s-a decis ca, săptămâna viitoare, să fie invitați la o ședință oameni de afaceri, pentru a se vedea dacă există potențiali investitori pentru a se lua echipa de la Capră, fapt care ar simplifica mult problemele de „identitate” și de natură sportivă, pentru că echipa are un loc de eșalon secund la dispoziție, în acest caz. Și suporterii sunt invitați să aducă oameni de afaceri la această întâlnire, singura „mare problemă” fiind aceea că, totuși, este nevoie de o sumă importantă de bani, doar datoriile clubului, aflat în insolvență, fiind de peste 8 milioane de euro!

Al doilea plan, ținând cont că nu se va declara falimentul, definitiv, imediat, este acela de a se înscrie o echipă în competiție, cu alt nume, cel mai probabil în Liga a III-a, pentru ca, la anul, să se schimbe denumirea, în Petrolul. În acest sens, Răchită a discutat cu juristul FRF – Adrian Stângaciu, și acest plan având destule necunoscute.

Apoi, printre problemele dezbătute a fost și faptul că la cumpărarea echipei, garanția de 600.000 de euro, care apărea ca obligatorie în acte, pentru a se acoperi datorii bugetare (sumă depusă în 2012), nu s-a mai reînnoit, banii fiind … retrași!

Răchită a dezvăluit și cum se reușește finanțarea la alte echipe din Liga 1, susținute de primării, un exemplu fiind… FC Voluntari, mecanismul fiind unul care, clar, la Ploiești nu poate fi „reprodus”, ținând cont de problemele pe care finanțarea fotbalului le-a ridicat, din punct de vedere legal.

Prezent la discuție, Octavian Grigore a făcut apel la unitate, pentru un proiect comun, care să respecte principii sănătoase, dar și tradiția acestui club, în timp ce intervențiile lui Lucian Rădulescu, fost oficial petrolist, au fost cât se poate de „realiste”.

Concluzia? Una singură, deocamdată: va fi mult de muncă, nevoie de bani, tact, răbdare și inteligență!

Turcu – doar o „teorie”

Problemele Petrolului au lăsat loc la multe zvonuri și supoziții privind viitorul clubului, una dintre variantele lansate pe piață fiind o posibilă implicare a fostului acționar dinamovist – Vasile Turcu, într-un viitor proiect pentru fotbalul ploieștean. Cum în ultimele zile discuțiile privind următorii pași care trebuie făcuți pentru ca fotbalul să nu dispară din Ploiești s-au intensificat, în ceea ce privește intențiile, atât Vasile Turcu, cât și Dumitru Dragomir (un alt nume vehiculat) au negat o viitoare implicare financiară.

Constantin Ștefan – primul contestatar

Una dintre fostele glorii petroliste, care au pus la cale înființarea unei asociații „PRO-Petrolul”, care să încerce, în teorie, un proiect gen „ASU Poli Timișoara”, Constantin Ștefan, a luat poziție vis-a-vis de noile „tendințe”, apărute în urma întâlnirii de marți seară, de la stadionul „Ilie Oană”. Ștefan susține că „proiectul de a forma o echipă nouă, imaculată, este respins din start și ne îndreptăm spre un nou compromis… Nu transformați acest fenomen într-un act politic”.

Ștefan „Chibrit” a acuzat și unele interese financiare, dând exemplu ce s-a întâmplat la precedentul proiect.

Expiră mărcile înregistrate

Suporterii petroliști au trimis o scrisoare deschisă autorităților locale, prin care atenționează că înregistrarea la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) a brandului Petrolul – cu simbolurile sale – steme și culori, este aproape să expire!

Asociația Diaspora Galben-Albastră (ADGA) și Liga Suporterilor Constantin Tabarcea (LSCT) au solicitat gestionarea acestei situații, în așa fel încât înregistrările să fie reînnoite, primul certificat care expiră fiind cel pentru numele mărcii „Fotbal Club Petrolul 1924” – care trebuie reînnoit până în 29 august, apoi, alt „depozit” expiră în septembrie.

Cum foștii acționari au înregistrate și mărci „adiacente”, gen Petrolul 52 – structură sportivă care aparține lui Mircea Dridea, sau Petrolul 95 – club înființat de Daniel Chiriță, și acestea vor trebui „rezolvate”, într-un fel, dar în anul 2017.

În altă ordine de idei, FC Petrolul a fentat încă o dată falimentul, dupa ce Tribunalul Prahova a hotărât miercuri, 15 iunie, o nouă amânare în cazul grupării ploieștene. Șentința a rămas în pronunțare pentru data de 22 iunie.

Sursa: Ziarul Prahova

Marius ANGHEL 16 Jun. 2016, 15:15 Liga 2
Pe aceeași temă