Un fotbalist din Liga 4 a ajuns la echipa națională de seniori! Formația care se mândrește cu această situație este CA Oradea, care activează în eșalonul al patrulea din județul Bihor, unde ocupă locul 2, la trei puncte de liderul ACS Transilvania Sport Academy.
Fotbalistul în cauză este Marcel Joseph, extremă dreapta în vârstă de 28 de ani, care a fost selecționat de naționala statului Bahamas. El a fost convocat pentru două meciuri oficiale, din cadrul CONCACAF Series, competiție care aduce la start țări din America de Nord, America Centrală și Caraibe.
Marcel Joseph chiar a fost integralist în primul meci disputat de Bahamas, 1-2 contra statului Anguilla. Astfel, jucătorul legitimat în Liga 4 Bihor, la CA Oradea, a ajuns la 20 de meciuri pentru naționala țării sale, iar în acest timp a și marcat de două ori!
Înalt de 1,72 m, Joseph va reveni la echipa de club după al doilea meci programat cu naționala în această lună, contra celor de la Insulele Virgine Britanice.
Postarea CA Oradea cu privire la Marcel Joseph:
”Azi noapte, la Truman Bodden Sports Complex din George Town (Insulele Cayman), Marcel Joseph a revenit în naționala statului Bahamas, bifând toate cele 90 de minute ale disputei cu Anguilla. Partida, pierdută din păcate de „The Junkanoo Boys” cu scorul de 1–2, a fost una amicală, parte a CONCACAF Series (un fel de UEFA Nations League de importanță mai mică însă).
Partida în sine, dar și rezultatul sunt mai puțin relevante, în condițiile în care pentru Club Atletic Oradea a fost prima selecție a unui jucător la un lot național de seniori, după o pauză de 72 de ani. Ultima dată când s-a întâmplat acest lucru a fost în 1953, când Iuliu Kiss a fost selecționat de Gheorghe Popescu I pentru partida câștigată de România (scor 3–1) în fața Bulgariei, meci din calificările pentru Cupa Mondială din 1954.”

Marcel Joseph a ajuns la CA Oradea în urmă cu aproape doi ani, în februarie 2024, după ce a mai jucat în țara natală, la Bears FC și Lucayan, iar apoi a făcut pasul în Statele Unite ale Americii, la Florida Elite, Side 92 și South Carolina United Heat. Ultima dată a evoluat la SoccerViza de Talamanca, în Costa Rica.
În tricoul lui CA Oradea a marcat 13 goluri în toate competițiile, iar actualul sezon a bifat 798 de minute în campionat și Cupa României, și a marcat două goluri.
Referitor la situația CA Oradea din Liga 4 Bihor, se află pe locul 2, cu 30 de puncte adunate în 11 meciuri, în urma a 10 victorii și o înfrângere. A marcat de 36 de ori și a încasat opt goluri. Este la numai trei puncte de liderul ACS Transilvania Sport Academy, care are victorii pe linie până acum.
Locul 3 în Liga 4 Bihor este ocupat de formația Asociația CS Oșorhei, care a adunat tot 30 de puncte.
Foto: CA Oradea