![Metalul Buzău, două victorii în ultimele două amicale. Nou-promovata a mai făcut și două achiziții: a împrumutat un fotbalist din prima ligă și a semnat cu japonezul venit în probe](https://media.prosport.ro/L3of-buQAkC2OoYwiGyVzX-rB6g=/340x191/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2Fmetalul-buzau-dunarea-calarasi-cs-blejoi-6-e1739709127426-1024x723.jpg)
Suporterii echipei ASU Poli au vrut să marcheze, chiar și în condiții de pandemie, aniversarea de 99 de ani de la înființarea echipei de fotbal studențești. Așa cum le place fanilor, seara, s-au pregătit cu torțe, pe care au vrut să le aprindă inițial la Știința. Nu au primit acceptul Jandarmeriei, și au încercat să facă un spectacol pirotehnic în Piața Unirii, unde au fost însă fugăriți de jandarmi!
Inițial, fanii și echipa s-au strâns la stadion, dar și acolo au sosit jandarmii.
”Anul acesta, clubul nostru, împreună cu suporterii, au dorit să marcheze cei 99 de ani de la înfiinţarea Societăţii Sportive Politehnica Timişoara pe propria arenă, stadionul „Ştiinţa”, proprietatea Universităţii Politehnica Timişoara. Jucătorii echipei de seniori urmau să asiste la show-ul creat de câteva zeci de fani, începând cu ora 19.21, timp de două minute, fiind prezenți la teren alături de antrenorul Dan Alexa și restul staff-ului tehnic. Imagini reprezentative din istoria clubului au fost redate și pe tabela de marcaj a arenei.
Reprezentanţii clubului Politehnica, precum şi suporterii care şi-au exprimat dorinţa să participe la acest eveniment „în familie” au fost neplăcut surprinşi să fie întâmpinaţi la baza sportivă a Universităţii Politehnica de către un efectiv impresionant de jandarmi, inclusiv trupe de intervenţie, la toate intrările stadionului Ştiinţa”, se arată într-un comunicat al clubului.
Fanii au încercat să negocieze cu jandarmii, dar nu au reușit să-i înduplece. Oamenii legii au invocat faptul că la o aprindere de torțe nu s-ar respecta distanțarea.
”Accesul fanilor a fost blocat pe motiv că ar fi trebuit depusă o cerere la Primăria Timişoara în care să fie explicat evenimentul. Reprezentanţii suporterilor au negociat zeci de minute cu cei de la Jandarmerie, asigurându-i că va fi respectată distanţarea fizică a celor care participă şi respectarea tuturor legilor în vigoare, mai ales că numărul participanţilor nu depăşea o sută de persoane”, explică reprezentanții clubului.
Fanii invocă faptul că au fost tratați discriminatoriu. ”Suporterii clubului nostru au organizat un moment aniversar jumătate de oră mai târziu, în Piața Unirii, dorind să marcheze un moment important din istoria clubului. Un club care a adus mândrie Timișoarei în istoria sa de 99 de ani. Însă din păcate o acțiune în forță a Jandarmeriei, alături de trupele speciale, au transformat un moment de sărbătoare într-un nou prilej de spectacol și demonstrație de forță în fața publicului larg.
Condamnăm ferm pe această cale lipsa de tact și excesul de zel al forțelor de ordine într-o situație ce nu prezintă niciun risc și niciun potențial de escaladare. Atitudine puternic contrastantă cu cea avută în aceeași seară, la un eveniment asemănător. Fotbalul este al suporterilor!”, se mai arată în comunicatul clubului.
https://www.youtube.com/watch?v=ddLnJX_elmE&t=3s
https://liga2.prosport.ro/seria-1/derby-ul-dintre-poli-si-rapid-ocazie-perfecta-pentru-o-actiunea-caritabila-ampla-cu-echipamente-de-joc-speciale-ce-au-pregatit-cele-doua-cluburi-si-cum-pot-ajuta-suporterii-19161109
https://liga2.prosport.ro/seria-1/visul-promovarii-echivalentul-a-patru-ani-la-drobeta-turnu-severin-pentru-asu-poli-dan-alexa-a-evitat-sa-dea-raspunsul-clar-mi-as-dori-din-tot-sufletul-sa-putem-promova-sa-se-vada-cat-tim-19161095