A fi sau a nu fi. De data aceasta, n-o spune Hamlet, ci jucătorii Sport Clubului. Macinată de probleme financiare (e nevoie urgentă de minimum șase miliarde de lei vechi), echipa băcăuană din Liga 2 riscă să nu facă deplasarea la Suceava, pentru jocul de sâmbătă, cu viceliderul Seriei I, Rapid CFR.
Iar dacă miercurea viitoare, în intermediara de acasă cu ACS Berceni, va contabiliza a doua neprezentare a sezonului, Sport Clubul va părăsi campionatul, trăgând, în mod definitiv, oblonul. Așa cum au făcut-o alte două echipei din serie, Unirea Slobozia și Săgeata Năvodari.
„Șansele de a ne prezenta la meciul cu Rapid CFR sunt de 50 la sută. Purtăm, în continuare, discuții pentru a găsi o soluție de salvare a echipei. Până vineri, când ar trebui să pornim spre Suceava, vom știi mai multe”, a declarat, ieri, la prânz, președintele SC-ului, Cristi Ciocoiu.
„Încerc să-i țin în priză pe jucători, însă este clar că nu-i ușor deloc”, a răspuns antrenorul Cristi Popovici când a fost întrebat cum e să lucreze cu un lot neplătit de trei luni de zile.
Dacă se va deplasa, totuși, la Suceava, Sport Club nu va conta pe Burcă, accidentat. Asta, dacă mai are cumva vreo importanță…
Sursa: Deșteptarea