UTA, pe butuci și în deplasarea de la Petroșani! Jucătorii pe care nu se bazează Păcurar și situațiile lui Manea și Coulibaly

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 23 Apr. 2019, 15:27 Actualizat: 23 Apr. 2019, 15:28 Campionat

Ca și în precedenta deplasare, pe terenul celor de la Metaloglobus, unde a pierdut cu 0-3, UTA are probleme importante de lot și pentru jocul de la Petroșani, programat vineri, de la ora 11:00. În Valea Jiului, arădenii sunt așteptați de o formație Energeticianul absorbită în lupta pentru supraviețuire, iar Cristian Păcurar nu se va putea baza pe trei dintre titularii partidei din weekendul trecut, cu Chindia, în care s-a obținut remiza, scor 2-2.

„Galbenele” încasate cu târgoviștenii îi costă suspendarea pe Cristian Costin, Paul Copaci și Cristian Melinte. Dar, numărul absențelor e dublu dacă punem la socoteală și jucătorii accidentați sau bolnavi, și vorbim despre Coulibaly, Stahl și Miculescu.

În schimb, Alexandru Manea (foto text, în stânga) a intrat în cea de-a doua săptămâna în care se antrenează cu colegii săi, dar Radu Prejbeanu, doctorul care l-a operat de ligamente încrucișate, i-a interzis să revină pe gazon mai repede de șase luni. Asta ar însemna la mijlocul lunii iunie, când vom vorbi la trecut de ediția 2018-2019 a ligii secunde.

Un caz special, destul de complicat, e cel al lui Stephan Coulibaly (foto text, în dreapta). Medicii pe care i-a consultat la Timișoara și Arad susțin că după terapiile efectuate timp de aproape două luni de zile la ligamentele colaterale ale genunchiului drept ar trebui să fie apt, dar durerile persistă în cazul său. Prin urmare, mijlocașul ivorian așteaptă viza de Franța, unde îl așteaptă un prieten, fotbalist în Ligue 1, care i-a intermediat un control amănunțit la o clinică din Hexagon.

Meciul Energeticianul – UTA Arad, din cadrul etapei a 32-a a Ligii 2, are loc vineri, de la ora 11:00, pe stadionul Jiul din Petroșani. Înaintea acestui joc, Energeticianul se află pe locul 15, ultimul care asigură menținerea în acest eșalon, cu 34 de puncte, cu unul mai mult decât ultima formație care ar retrograda, iar UTA se află pe locul 8, cu 43 de puncte.

În tur, cele două echipe au remizat la Arad, scor 1-1, după golurile marcate de Remus Enache (40), pentru Energeticianul, respectiv Alexandru Manea (85), pentru UTA.

Sursa: Sport Arad
Foto: UTA Arad

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 23 Apr. 2019, 15:27 Actualizat: 23 Apr. 2019, 15:28 Campionat
Pe aceeași temă