Salvamarul fotbalului românesc. Ponta anunță o amnistie fiscală providențială pentru cluburile care au fentat impozitele. Scapă cluburile de datorii?

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 12 May. 2015, 13:44 Actualizat: 12 May. 2015, 13:45 Special

Cluburile din fotbalul românesc ar putea să primească o uriașă mână de ajutor de la guvern, care miercuri discută un proiect de amnistie fiscală pentru cei care au datorii către ANAF reprezentând diverse impozite.

„Miercuri trebuie să fie în ședința de guvern un proiect de lege care să prevadă foarte clar că tot ce e în trecut, până la 1 iunie, sume pe care există procese între ANAF și diverși contribuabili referitoare la PFA, PFI, DDA, CASS, în general pentru cei care nu au venituri sau au venituri foarte mici, la acele diurne pentru șoferi, deci toate cele în care noi ne aflăm într-o mulțime de procese, avem miercuri proiect de lege – sigur, Parlamentul urmează să-l dezbată, Camera Deputaților e decizional – și vrem să facem un moment T 0: dom”le, până aici, ștergem, că a fost legislația bună sau rea, oamenii au cunoscut-o sau nu au cunoscut-o. Avem procese care ne costă mai mult decât banii pe care îi recuperăm, după care, de la 1, oricine greșeste, plătește”, a spus Ponta, potrivit Mediafax.

Încă nu e clar pe cine intenționează guvernul să salveze prin această lege, însă dacă vor fi vizate și firmele, pe lângă contribuabilii persoane fizice, aceasta va însemna, practic, salvarea cluburilor băgate în insolvență sau chiar faliment de ingineriile financiare ale conducătorilor lor.

CFR are datorii de 50 de milioane de lei, Petrolul – de 7,2 milioane

În urma controalelor făcute de Fisc și Curtea de Conturi în ultimul an, printre firmele găsite cu mari nereguli s-au aflat și cluburile de fotbal. Un număr uriaș de grupări din fotbalul românesc au folosit diverse tertipuri la plata jucătorilor astfel încât să fenteze Fiscul și să nu plătească pentru angajați, în special fotbaliști, asigurări de sănătate și contribuțiile pentru șomaj, printre altele. În esență, modalitatea prin care se fenta legea consta în plata fotbaliștilor fie prin fundații, fie prin trecerea acestora pe Persoană Fizică Autorizată, fie prin alte metode, eludându-se astfel achitarea contribuțiilor la sistemul de sănătate, la șomaj, dar și diminuarea impozitelor pe venituri.

„Situația e următoarea: cluburile au aplicat Legea 69/2000 la plata impozitelor. A venit Fiscul și a stabilit că trebuiau aplicate prevederile Codului Fiscal, care este o lege superioară și se trebuie aplicată cu celeritate. De aici, foarte multe cluburi s-au trezit cu datorii foarte mari, care le depășesc orice putință de a le achita”
Auraș Brașovean, președintele LPF2

Cel mai cunoscut caz este CFR Cluj. Fiscul a calculat în cazul echipei lui Paszkany prejudicii uriașe la buget: 26 de milioane de lei impozite nereținute din salariile jucătorilor și alte 24,3 milioane dobânzi și penalități cumulate în toți acești ani. Fiscul a stabilit că ardelenii au înșelat Statul neplătind impozitele pentru contribuțiile sociale, pentru pensie și impozitul pentru sănătate. Decizia a fost contestată de CFR în instanță. Petrolul este altă echipă mare unde Fiscul a descoperit că s-a evitat plata impozitelor pe salarii, ANAF reclamând o restanță de 7,2 milioane de lei. Petrolul a contestat în instanță 4,9 milioane de lei din această datorie.

370 de milioane de lei reprezentau, în martie, datoriile pe care cluburile din Liga 1 le aveau către bugetul de Stat

Într-o situație similară, păstrând proporțiile, sunt și numeroase alte echipe din toate ligile României. În Liga 2, Unirea Slobozia, astă-iarnă, și FC Olt Slatina, acum o săptămână, s-au desființat, practic, de la o zi la alta, după ce controalele Fiscului au scos la iveală datoriile făcute la buget prin același tip de inginerie ca și la echipele de Liga 1. Alte cluburi au intrat în insolvență. „650.000 din cei 800.000 de euro pe care-i datorăm au apărut după controlul Fiscului, prin acea reinterpretare în privința plății impozitelor. Noi suntem în insolvență exclusiv din această cauză. Trebuie neapărat să se ia o măsură, așteptăm să rezolve cineva această situație care e generală la cluburile din Liga 2″, declara pentru ProSport, duminică, președintele de la CSM Râmnicu Vâlcea, Lucian Munteanu.

În Liga 2 e dezastru

„Situația e următoarea: cluburile au aplicat Legea 69/2000 la plata impozitelor. A venit Fiscul și a stabilit că trebuiau aplicate prevederile Codului Fiscal, care este o lege superioară și se trebuie aplicată cu celeritate. De aici, foarte multe cluburi s-au trezit cu datorii foarte mari, care le depășesc orice putință de a le achita, uneori chiar peste un milion de euro”, ne-a explicat Auraș Brașoveanu, președinte la Farul Constanța și la Liga Profesionistă de Fotbal a cluburilor din eșalonul secund. „Din cunoștințele mele, în acest moment, în Liga 2 sunt trei cluburi în această situație – FC Olt, Mioveni și Râmnicu Vâlcea. Au mai fost controlate Dunărea Galați și Brăila. La multe alte cluburi s-au suspendat momentan controalele, nu știu din ce motiv”, spune Brașoveanu. „Ar fi o mare gură de oxigen pentru toți. Apoi, odată cu clarificarea acestei încadrări și a modului în care se plătesc impozitele, sigur că va trebui aplicată legea și cine va greși în cunoștință de cauză va trebui să plătească”.

Marea întrebare la care nu răspunde nimeni

Șapte cluburi din Liga 1 sunt în acest moment în insolvență: Petrolul, Dinamo, Rapid, Brașov, U Cluj, CFR Cluj și Oțelul. Datorii de milioane la bugetul de stat s-au descoperit și la alte echipe, în fotbalul românesc zvonindu-se insistent, de câteva luni, că Astra și Pandurii se pregătesc, de asemenea, să intre în insolvență.

În toată această poveste rămâne o singură mare întrebare la care nici Ponta, nici cei prinși cu datorii la Stat nu răspund: ce li se poate spune acelor cluburi care, în toți acești ani, și-au achitat corect impozitele pe salariile angajaților. Cluburile care au fost cinstite au luptat, în tot acest timp, de pe poziții inegale cu celelalte grupări care, fentând Fiscul, au rămas cu sume substanțiale în conturi.

Articol scris de Matei UDREA

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 12 May. 2015, 13:44 Actualizat: 12 May. 2015, 13:45 Special
Pe aceeași temă