CS Pandurii, somată de ANAF și Herea, altfel riscă falimentul. „Nu avem surse de finanțare. Banii vor veni doar dacă vom câștiga la TAS și astfel echipa va reveni în Liga 1”

Autori: Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU Publicat: 22 Jun. 2017, 13:00 Actualizat: 23 Jun. 2017, 11:44 Campionat

Deși, până miercuri, trebuia să plătească o parte din datoriile către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, așa cum s-a angajat în planul de reorganizare aprobat de Tribunalul Gorj, CS Pandurii Târgu Jiu, club retrogradat în Liga 2, n-a virat niciun leu în conturile ANAF și a primit ultimatum.

Dacă nu va fi achitată, până la sfârșitul acestei luni, suma de 1.300.000 lei, se va cere falimentul clubului. Pe lângă ultimatumul primit de la Finanțe, și fostul jucător al gorjenilor, Ovidiu Herea, a solicitat falimentul clubului, pentru neplata unor restanțe salariale.

„Nu am plătit. Nu avem surse de finanțare, din moment ce echipa a retrogradat, iar banii din drepturile TV nu vor mai veni. Dacă reușim să scăpam de faliment, continuăm activitatea în Liga a 2-a, sau chiar în prima ligă, dacă vom câștiga la TAS punctele pierdute în meciul cu ASA Târgu Mureș. Finanțele ne-au făcut o solicitare. Dacă nu le achităm 13 miliarde de lei vechi până la sfârșitul acestei luni, o să ne ceară falimentul. Mai este și jucătorul Herea, care a solicitat falimentul pentru 16 mii de euro”, a declarat administratorul special, Marin Golea, la Gorj TV.

Reprezentantul Pandurilor a făcut și calculele pentru ca echipa să poată continua activitatea: „Eu sunt mai optimist. Am putea să continuăm în Divizia B dacă acționarii actuali vor continua cu finanțarea. Eu le-am făcut și un studiu, să vadă despre ce cheltuieli ar fi vorba. O achitare a unei rate de 420 de mii de lei din planul de reorganizare, până la sfârșitul lunii, alte zece miliarde de lei vechi la Finanțe, apoi o cheltuială lunară de trei miliarde de lei vechi care ar asigura salariile și deplasarea jucătorilor în Liga a doua”

Și administratorul judiciar al clubului, Emanoil Ciobanu, așteaptă o minune de la TAS, pentru ca CS Pandurii să nu se desființeze.

„Deoarece instanțele judecătorești vor intra în vacanță, s-a dat termen până pe 11 octombrie pentru a fi analizată cererea de faliment. Știm și decizia administratorului special de a da preavize angajaților, pentru a nu mai produce cheltuieli cu plata salariilor. Adică lucrurile sunt clare. 80% din contractele fotbaliștilor sunt valabile până pe 30 iunie. Expiră toate. Nu mai sunt fotbaliști. Nici pentru iunie nu sunt banii pentru salariile angajaților. Sunt angajați cu lefurile neluate pe luna mai. Mai sunt litigii, amenzi. Avem și această plângere la TAS pentru a recupera trei puncte pierdute la Târgu Mureș. Dacă le luăm, se revine în prima ligă, vin și banii. Mai este timp să se găsească ceva bani. Dacă nu, în faliment nu se va mai putea recupera mare lucru, iar creditorii vor avea șanse mici să își vadă banii”, a precizat Ciobanu.

În schimb, fostul președinte Marin Condescu este, în continuare, ferm convins că CS Pandurii va juca în prima liga: „Sunt câteva cereri de faliment, de la unii oameni care spun că ar avea bani de luat de la noi. Niciuna din aceste cereri nu poate să-și producă efectul până în octombrie. Judecătorul a dat acest termen. Să luăm, de exemplu, cazul lui Ovidiu Herea. Noi vom demonstra, dacă rămâne definitivă hotărârea de la Târgu Mureș, că nu are niciun ban de luat, pentru că el nu a mai vrut să intre pe teren. Am făcut deja acțiune la TAS, este posibil să rămânem în prima ligă. Am făcut hârtie și la Curtea de Apel București pentru anularea deciziei. Marea noastră speranță este că din două părți vom reuși să întoarcem hotărârea, iar la Comisia de Recurs să ne judece pe fond, pentru că ei ne-au judecat pe excepție și ne-au comunicat, în 22 mai, că ne resping pentru o excepție că ar fi fost tardiv. Explicația și motivarea au venit în limba engleză! Dacă ne întoarcem la Comisia de Recurs, lucrurile sunt clare, noi vom câștiga acest proces, și luăm minim 3 puncte înapoi”, a spus Condescu, conform gorjeanul.ro

Pe teren, CS Pandurii Târgu Jiu a mai retrogradat în alte două rânduri, dar de fiecare dată a reușit să rămână în Liga 1. Dacă în 2006 a profitat de faptul că Sportul Studențesc nu a primit licență, în 2010 echipa gorjeană a preluat locul clubului Internațional Curtea de Argeș, care s-a retras în pauza competițională de  vară din Liga 1, deși terminase sezonul pe loc care să-i permită menținerea pe prima scenă. „Retragerea” s-a produs în urma unei înțelegeri pe care Marin Condescu a făcut-o cu omul de afaceri Benone Lazăr, patronul echipei argeșene. Tranzacția s-a făcut în schimbul a 1,4 milioane de euro și, în afara locului din prima ligă, a inclus și lotul de jucători, care a trecut de la Internațional la Pandurii. Printre jucători s-au numărat Mihai Pintilii, Vlad Chiricheș, Gabi Matei, Ousmane Viera sau Alexandru Vlad, pe care CS Pandurii a încasat ulterior sume importante de bani, din transferul lor.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Autori: Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU Publicat: 22 Jun. 2017, 13:00 Actualizat: 23 Jun. 2017, 11:44 Campionat
Pe aceeași temă