Fotbal Comuna Recea nu pare a mai avea cale de scăpare în ceea ce privește viitorul său. Toată speranța, pentru supraviețuirea clubului, stătea în Consiliul Județean Maramureș, care se angajase inițial să plătească restanțele jucătorilor, chiar prin președintele Ionel Bogdan.
CJ Maramureș a alocat, luni, sume de bani pentru anumite echipe care reprezintă județul în diverse competiții, iar pe listă nu se regăsește și Fotbal Comuna Recea. Asta pentru că, din punct de vedere legal, salariile restante pe care jucătorii de la Recea le au de primit nu pot fi plătite prin acest fond de rezervă.
În schimb, echipa de rugby CSM Știința Baia Mare s-a ales cu 2.5 milioane de lei, în timp ce echipa de volei Știința Explorări Baia Mare a primit 700.000 de lei. Nici Minaur Baia Mare, echipa de fotbal pregătită de Vasile Miriuță, care joacă barajul de promovare în Liga 2, nu a primit vreun leu din acest fond de rezervă.
Potrivit Glasul Maramureșului, Fotbal Comuna Recea poate trimite o cerere către Consiliul Județean Maramureș pentru a cere sprijin financiar pentru anul 2021, dar banii vor veni abia peste câteva luni. Clubul are nevoie urgentă de lichidități, astfel că pe moment trebuie să se găsească o altă variantă.
Jucătorii au mai bine de cinci luni de neplată salarială, iar pe 15 mai vor juca turul barajul de menținere în Liga 2, contra celor de la Unirea Slobozia, pe teren propriu. Antrenorul Florin Fabian a solicitat public conducerii să achite măcar o parte din restanțe până la acea dată.
”Există niște răni după meciul cu Universitatea Cluj și nici nu știu cum să-i mai capacitez pe băieți. Doar caracterul lor a făcut ca echipa asta să meargă mai departe și să demonstreze ceva. Au fost lovituri din toate părțile și nimeni nu ne sprijină. Dar la cum îi știu eu pe băieți, ne vom mobiliza în barajul cu Unirea Slobozia, pentru că este în joc un obiectiv important pentru echipă, dar și pentru Maramureș.
Poate acum, înaintea meciurilor de baraj, factorii de decizie se vor gândi că este nevoie să fie achitate unele restanțe”, a afirmat antrenorul Florin Fabian la finalul ultimului meci din grupa de retrogradare, cu ”U” Cluj, câștigat cu 3-2.
Barajul dintre Fotbal Comuna Recea și Unirea Slobozia va decide ultima echipă care va retrograda în Liga 3 în acest sezon de Liga 2. Până acum, Aerostar Bacău și CSM Reșița, din Grupa B, și Pandurii și CSM Slatina, din Grupa A, au căzut în divizia a treia în această stagiune.
Fotbal Comuna Recea a terminat campionatul cu 35 de puncte, în timp ce Unirea Slobozia a finalizat stagiunea cu 29 de puncte. S-a stabilit și ordinea de disputare a ”dublei” dintre cele două.
Turul va avea loc pe 15 mai, la Recea, în timp ce returul a fost programat o săptămână mai târziu, pe 22 mai, și se va disputa pe terenul Sloboziei.
Foto: Flaviu Buboi / Mediafax Foto și Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-halucinant-recea-scoasa-de-politie-de-pe-terenul-jalnic-de-antrenament-inaintea-ultimului-meci-din-sezonul-regular-totul-la-ordinul-viceprimarului-acesta-neaga-incidentul-dar-ofera-o-expl-19182917
https://liga2.prosport.ro/seria-1/paul-batin-ingrijorat-de-situatia-de-la-recea-inaintea-ultimei-etape-din-play-out-vedem-ce-se-intampla-din-vara-daca-dispare-echipa-asta-daca-ramane-multe-nu-s-de-spus-19182775
https://liga2.prosport.ro/seria-1/florin-fabian-palarie-plecata-in-fata-jucatorilor-de-la-recea-am-facut-un-meci-memorabil-la-cluj-rugamintea-antrenorului-fata-de-conduce-chiar-inaintea-barajulu-19184048