Fotbal Comuna Recea a fost la un pas să scape de retrogradare în acest prim sezon în Liga 2 pentru ea. Chiar dacă a învins, mai mult sau mai puțin surprinzător, Universitatea Cluj în ultima rundă a play-out-ului, cu 3-2, chiar la Cluj, maramureșenii nu s-au putut bucura, pentru că și Ripensia a învins Metaloglobus.
Așa se face că Fotbal Comuna Recea trebuie să joace barajul de menținere, cu ocupanta locului 5 din Grupa B, Unirea Slobozia. Florin Fabian, antrenorul trupei din Maramureș, ”și-a scos pălăria” în fața jucătorilor, care au reușit rezultate admirabile până acum, în ciuda situației foarte grea din club.
Fotbal Comuna Recea a depins însă de scorul înregistrat în partida Ripensia – Metaloglobus, tranșat în favoarea timișorenilor în minutele adiționale. Florin Fabian a făcut trimitere la acest lucru, punând situația sportivă în care se află echipa sa pe seama hazardului.
”Așa cum am anticipat, campionatul s-a jucat până în ultima secundă. Din păcate, am depins de rezultatul contracandidatei noastre Ripensia Timișoara, pe care doar hazardul a menținut-o fără baraj în Liga 2, prin intermediul unui gol marcat în min. 93, la ultima fază. Asta este!
Despre echipa mea am doar cuvinte de laudă. Cu Universitatea Cluj am făcut un meci memorabil, din nou. Am trecut de la extaz la agonie, la finalul meciului. Împotriva unei echipe de mare tradiție în fotbalul românesc am jucat ofensiv, ca de obicei. Am intrat cu avantaj la pauză după care ne-am relaxat și am primit două goluri, dar am avut puterea și calitatea pentra a putea egala și a obține victoria.
Avem atâtea probleme și nu știu dacă lumea realizează prin ce trecem noi ca echipă, ca grup. Totuși am reușit să demonstrăm caracter și valoare în meciurile pe care le-am disputat în primăvara asta. Jucătorii merită toată admirația, indiferent de ce se va întâmpla, pentru că parcursul nostru din această primăvară, cu șase victorii, trei egaluri, trei înfrângeri, 33 de goluri marcate în 12 jocuri, spune totul despre noi”, a declarat Florin Fabian pentru Glasul Maramureșului.
În ceea ce privește duelurile cu Unirea Slobozia, pentru barajul de menținere în Liga 2, Florin Fabian nu știe cum va putea să îi motiveze pe jucători, dar are încredere că vor da totul pentru a îndeplini obiectivul clubului. A făcut apel la conducere, să găsească fondurile necesare pentru a plăti, măcar, o parte din restanțele întinse pe luni bune.
”Există niște răni după meciul cu Universitatea Cluj și nici nu știu cum să-i mai capacitez pe băieți. Doar caracterul lor a făcut ca echipa asta să meargă mai departe și să demonstreze ceva. Au fost lovituri din toate părțile și nimeni nu ne sprijină. Dar la cum îi știu eu pe băieți, ne vom mobiliza în barajul cu Unirea Slobozia, pentru că este în joc un obiectiv important pentru echipă, dar și pentru Maramureș.
Poate acum, înaintea meciurilor de baraj, factorii de decizie se vor gândi că este nevoie să fie achitate unele restanțe”, a mai afirmat Florin Fabian.
Barajul dintre Fotbal Comuna Recea și Unirea Slobozia va decide ultima echipă care va retrograda în Liga 3 în acest sezon de Liga 2. Până acum, Aerostar Bacău și Unirea Slobozia, din Grupa B, și Pandurii și CSM Slatina, din Grupa A, au căzut în divizia a treia în această stagiune.
Fotbal Comuna Recea a terminat campionatul cu 35 de puncte, în timp ce Unirea Slobozia a finalizat stagiunea cu 29 de puncte. S-a stabilit și ordinea de disputare a ”dublei” dintre cele două.
Turul va avea loc pe 15 mai, la Recea, în timp ce returul a fost programat o săptămână mai târziu, pe 22 mai, și se va disputa pe terenul Sloboziei.
Foto: Flaviu Buboi / Mediafax Foto și Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fotbal-comuna-recea-o-echipa-mult-prea-buna-pentru-u-cluj-in-acest-sezon-costel-enache-s-a-ascuns-cum-a-putut-ma-ajuta-masca-pentru-ca-s-ar-fi-vazut-ca-19183573
https://liga2.prosport.ro/seria-1/scm-gloria-bazau-pe-punctul-de-a-trece-in-partea-privata-cum-s-ar-putea-numi-echipa-din-sezonul-urmator-si-numele-vehiculate-pentru-posturile-de-antrenor-si-presedinte-19184036
https://liga2.prosport.ro/seria-1/farul-a-incheiat-pe-locul-1-grupa-a-a-play-out-ului-iar-ianis-zicu-a-terminat-partea-a-doua-a-sezonului-pe-plus-s-a-format-un-grup-puternic-in-putine-momente-am-fost-dezamagit-lucrurile-a-19184012