Cu aproape 50 de prezențe în liga
I, fostul junior al echipei Poiana Câmpina, Robert Elek, regretă
că, în vara trecută nu a luat o altă decizie, privind transferul
său. Elek a avut, atunci, trei variante de transfer, la Astra
Ploiești, Farul Constanța și Petrolul Ploiești, alegând această din
urmă variantă.
La Petrolul, Elek a fost golgeterul
echipei, în tur, alături de Budescu cu cinci goluri marcate, dar
acest lucru nu l-a „salvat” de disponibilizare, fiind printre
fotbaliștii de care divizionara secundă ploieșteană s-a
debarasat.
Elek spune că:
„probabil, cel mai bine pentru mine era să fi mers la
Farul Constanța, dar acum, asta este, am ales greșit. Sper ca la FC
Bihor, în acest retur să am prestații bune, deși, după cum se poate
observa sunt meciuri foarte puține, multe dintre echipe
retrăgându-se și, pentru o echipă, pentru un fotbalist, în general,
este greu să joace la un nivel bun atunci când o săptămână are meci
oficial, una nu”, spune fotbalistul impresariat de
Ionel Codoban, care, la 22 de ani este departe de a-și fi spus
ultimul cuvânt în fotbalul românesc. „La Ploiești am
fost judecat greșit și supus unei presiuni inutile. Nu meritam un
asemenea tratament, cred că s-a greșit în privința
mea”.
Articol scris de Marian
DIMA