Ripensia joacă în Grupa A de play-out, iar primul meci îl are la Constanța, cu Farul, sâmbătă, de la ora 11:00. Antrenorul Cosmin Petruescu se așteptă la un joc dificil în compania unei echipe care a ratat play-off-ul la mustață, fiind la egalitate și cu două echipe care vor evolua în grupa de promovare.
Antrenorul Ripensiei a lăudat jocul constănțenilor. Adversarii se pot plânge că și dacă nu li se anula pe nedrept un gol la Slatina, chiar s-ar fi calificat în play-off.
”Suntem conștienți că ne așteaptă o partidă dificilă, în compania unei echipe care, alături de Viitorul Pandurii Târgu Jiu, din punctul meu de vedere au practicat cel mai frumos fotbal din acest campionat. Nu în ultimul rând, să nu uităm faptul că au ratat promovarea în play-off la meciurile directe sau la diferență de golaveraj (n.r. – departajarea s-a făcut în primul rând la meciuri directe, unde Farul a stat mai rău ca FK Csikszereda și ASU Poli). Din acest punct de vedere, Farul rămâne una dintre echipele foarte bune ale Ligii 2. Acum nu știu în ce măsură vor mai fi ei motivați pentru acest play-out, dar valoarea individuală a jucătorilor, calitatea lor tehnică, relațiile lor de joc de rămân și nu pot fi contestate de nimeni”, a spus Petruescu despre adversarul din prima etapă a play-out-ului.
Ripensia a plecat de joi seara cu trenul spre mare, la Constanța, la vagon de dormit. Vasluian va lipsi, la fel și Țieranu, doi jucători U21 importanți pentru echipă.
”În această perioadă ne vom concentra mai mult pe ce avem de făcut noi ca și echipă. La fel am procedat și în această săptămână și mergem la Constanța să câștigăm punct sau puncte. Nu va fi deloc ușor. Știm forța ofensivă a Farului de pe teren propriu. Avem și noi calitățile și atuurile noastre și cred că putem face o figură frumoasă în deplasarea de la Constanța”, a mai spus Petruescu.
Ianis Zicu, antrenorul Farului, a vorbit, de asemenea, despre meciul cu Ripensia.
Farul a intrat în play-out-ul Ligii 2 cu 32 de puncte, iar Ripensia cu 22. Acestea le au adversare în Grupa A pe Metaloglobus București (30 puncte), ”U” Cluj (29 puncte), Fotbal Comuna Recea (23 puncte), CSM Slatina (15 puncte) și Pandurii Târgu Jiu (13 puncte).
La finalul celor șapte etape din acest play-out, ultimele două clasate vor retrograda în Liga 3, iar antepenultima clasată va evolua într-un baraj tur-retur de menținere cu echipa clasată pe locul 5 în Grupa B a play-out-ului.
Meciul de la Constanța are loc sâmbătă, 3 aprilie, de la ora 11:00.
Foto: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-reactia-la-rece-a-lui-ianis-zicu-dupa-ce-farul-a-ratat-play-off-ul-lucrul-acesta-ma-doare-si-jucatorii-sunt-afectati-ce-spune-de-plecarea-de-la-echipa-si-analiza-primului-19177123
https://liga2.prosport.ro/seria-1/analiza-lui-tiberiu-curt-dupa-ce-farul-a-ratat-la-mustata-accederea-in-play-off-asa-este-in-sport-consolarea-primita-de-echipa-obiectivul-din-play-out-si-conditiile-in-care-ianis-19176950
https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-meciurilor-din-prima-etapa-a-play-off-ului-si-play-out-ului-ligii-2-runda-incepe-de-ziua-pacalelilor-ofera-un-meci-la-ora-aproape-de-champions-league-si-se-incheie-dupa-c-19176857