Revoluție la Buftea!

16 Mar. 2009, 18:27 Liga 2
Revoluție la Buftea!

După un început bun de retur, în care a reușit un egal de moral în fața unei candidate la promovare, 2-2 la Petrolul Ploiești, formația din Buftea s-a deplasat la Botoșani. Într-un meci care a contat pentru etapa a 20-a a Ligii a2-a, ilfovenii au fost învinși fără drept de apel cu scorul de 5-0. Totuși, mai mult decât scorul, ceea ce l-a deranjat pe antrenorul Cristian Țermure a fost evoluția echipei. Acesta a recunoscut cinstit că meciul a decurs clar în favoarea gazdelor, că este extrem de nemulțumit de jocul prestat și că vor avea loc schimbări majore în echipă.  “Am început meciul foarte prost. Am primit două goluri rapide, iar în Liga a2-a este foarte greu să revii după ce în min 5 ești condus cu 2-0. Cele două goluri le-am primit pe greșeli personale, pot spune că au fost goluri norocoase, iar de acolo s-a terminat tot. Am avut câteva ocazii, am ajuns des în preajma careului, însă nu am șutat. Asta m-a deranjat. Vor apărea schimbări mari în echipă, în componența ei. Nu se poate așa ceva! Vor fi înlocuiți 3-4 jucatori dintre cei care au jucat la Botoșani pentru că nu există randament”, a spus antrenorul de la CS Buftea, Cristian Țermure.

Încrezător în evoluția viitoare a echipei, tehnicianul lui CS Buftea consideră că jocului din etapa viitoare de acasă împotriva lui FCM Bacău este unul extrem de important și că echipa lui pornește cu prima șansă. “Sâmbătă jucăm acasă cu FCM Bacău, o echipă din zona retrogradarii, pe care noi o respectam, însă pe care trebuie sa o învingem. Momentan este greu să jucăm fără cei plecați la Buzău, însă și așa consider că dacă ne facem jocul nostru obișnuit, nu vor fi probleme și vom câștiga”, a încheiat Țermure.
 

Articol scris de Gabriel MORARIU

 

16 Mar. 2009, 18:27 Liga 2
Pe aceeași temă