Remontada lui “Iliesta”. Gloria Buzău a învins U Cluj, după schimbările lui Ilie Stan. Fanii clujenilor așteaptă ca Falub să plece

Autor: Vlad MĂCICĂȘAN Publicat: 13 Sep. 2020, 16:55 Actualizat: 13 Sep. 2020, 17:20 Liga 2
Remontada lui “Iliesta”. Gloria Buzău a învins U Cluj, după schimbările lui Ilie Stan. Fanii clujenilor așteaptă ca Falub să plece

După o săptămână tensionată, partida cu Gloria Buzău era una decisivă pentru Adrian Falub. Contestat vehement de suporteri, după 1-0 cu Aerostar Bacău și 0-1 cu ASU Poli Timișoara, antrenorul știa că doar o victorie îi va aduce liniște și că, în caz contrar, fanii îi vor cere cu și mai mare tărie să plece. Și Falub a încercat să schimbe. A renunțat la sistemul cu 3 fundași centrali, care îi enerva pe fani și a aliniat o echipă mai ofensivă decât în precedentele jocuri.

Clujeni mai Golan(i) în prima repriză

Schimbările antrenorului au avut efect. U Cluj a început energic cu echipa care nu avea nicio victorie în primele două etape. Filip a avut prima ocazie importantă, dar mingea fostului dinamovist a fost prinsă de Stoian (11), iar apoi devierea subtilă a lui Goga să-l lase pe Golan singur cu portarul, pentru primul gol al israelianului în România (15). Falub era liniștit, avea începutul perfect, iar prima repriză nu i-a creat emoții, Gloria Buzău fiind incapabilă să creeze situații de finalizare periculoase. Goga, rămas cel mai tehnic și periculos jucător al clujenilor și la Buzău, putea face chiar 2-0, dar șutul său puternic din unghi a trecut peste transversală (44).

Repriza rezervei Iurcu

A doua repriză n-a mai avut însă nimic din elementele primei părți. U Cluj s-a retras și Gloria Buzău a controlat meciul, după ce Ilie Stan a făcut 3 schimbări la pauză. Gazdele au mărit viteza combinațiilor și ritmul atacurilor a crescut, iar prima ocazie importantă a venit de la Huiban (66). Iar insistența echipei lui Stan a dat roade, cum era logic. Pîrvulescu și Iurcu, două rezerve au conlucrat la golul de 1-1 (72). Falub a mai introdus un atacant, în disperare de cauză, dar intrarea lui Roskopf n-a oprit atacurile buzoiene.

În minutul 87, echipa lui Ilie Stan avea să dea lovitura, prin același Iurcu, cu o lovitură de cap din 6 metri, fază la care fundașii cu experiența celor de la U Cluj trebuiau să se apere mai bine. Prelungirile n-au mai adus nimic nou, iar Ilie Stan scoate 3 puncte dintr-un meci ce părea pierdut la pauză, cu schimbările din repriza a doua. De partea cealaltă, fanii lui U Cluj așteaptă ca Adrian Falub să plece.

Foto: FC Universitatea Cluj 

 

 

Autor: Vlad MĂCICĂȘAN Publicat: 13 Sep. 2020, 16:55 Actualizat: 13 Sep. 2020, 17:20 Liga 2
Pe aceeași temă