Răzvan Dobre: „Târgoviștea nu poate rămâne fără fotbal”

19 Aug. 2012, 10:25 Liga 2
Răzvan Dobre:**

Invitat într-o emisiune a postului local de televiziune MDI TV, Răzvan Dobre a discutat despre ceea ce se întâmplă la Chindia în aceste momente. Mijlocașul a ținut să precizeze că echipa este gata pentru noul sezon, în ciuda faptului că anumiți jucători au părăsit echipa, dar totul se va lega de decizia autorităților de a continua sau nu acest proiect.

„La echipă predomină o stare de nesiguranță, de incertitudine. Este destul de tragic ce se întâmplă acum la Chindia. Împreună cu băieții am luat decizia de a nu ne mai prezenta la antrenamente. De două luni așteptăm pe cineva să ne spună dacă mai continuăm sau nu.”

Au plecat câțiva jucători destul de importanți pentru noi. Mladen, Poiană, Rădoi, sunt pierderi destul de importante. Noi sperăm să suplinim plecările lor și să închegăm o echipă destul de bună pentru campionatul care stă să înceapă. Noi ne dorim să se rezolve într-un fel, să înțeleagă si autoritățile că Târgoviștea nu poate sta fară fotbal, a spus Răzvan Dobre.

Intrat în direct, prin telefon, primarul Municipiului Târgoviște a comentat și el situația gravă prin care trece Chindia în aceste momente. Gabriel Boriga a reamintit situația fotbalului târgoviștean din 2008 și până astăzi.

Dacă nu era Gică Popescu, părerea mea, acest proiect nu mai începea. În cel mai fericit caz eram în liga a III-a. În 2008, Târgoviștea nu avea fotbal de perfomanță. Exista doar o echipă a unei societăți private care juca pe Eugen Popescu, dar care nu putem spune că reprezenta județul. Pilonul în jurul căruia a fost creat acest club a fost Consiliul Județean Dâmbovița. Asa a fost gandit și a așa a funcționat acest club timp de 2 ani. Pentru mine a fost o situație care n-avea decât o singură rezolvare, cea de a accepta și de a fi implicat total în acest proiect. Și timp de 2 ani acest lucru a mers bine.

Problema nu se pune cât dă unul sau altul, acest subiect se poate discuta de comun acord. Gică Popescu propune un buget și obiectivele. Acționarii apoi se pun de acord sau nu se pun de acord din acest punct de vedere. Am participat la întâlnirile de până acum cu ceilalți acționari, dar acele discuții sunt private însă nu am primit mandat din partea lor să discut în numele echipe. Doar Gică Popescu poate discuta în numele tuturor acționarilor.

Intotdeauna, fără discuții și fără comentarii, Primăria iși va asuma responsabilitățile ca și până acum. Primăria va susține acest proiect în continuare fără menajamente, dar în limita resurselor avute la dispoziție. Trebuie să avem grijă ca sumele date clubului să fie cheltuite corect și legal, fiind vorba de bani publici.

Este o foarte mare minciună că baschetul este favorizat în dauna fotbalului. Sprijinul acordat fotbalului de către Primărie nu va fi condiționat de absolut nimic.

Mi s-ar părea un lucru care frizează penibilul ca un om politic să-și dea cu părerea despre un profesionist precum Gică Popescu. Orașul trebuie să aibe și echipă de baschet și de fotbal, dar și de volei, iar alături de sporturile individuale toate pot coexista cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei, a conchis Gabriel Boriga.

Articol scris de Ionuț MARIN

19 Aug. 2012, 10:25 Liga 2
Pe aceeași temă