Rastovac, bruscat de fani

19 Jul. 2009, 14:36 Liga 2
Rastovac, bruscat de fani

Suporterii Farului nu au uitat gesturile făcute de Andrej Rastovac la ultima partidă din Liga I și l-au luat pe fundaș la întrebări cu ocazia meciului amical pe care marinarii l-au disputat vineri în compania Unirii Slobozia.

 

Slovenul a urmărit partida de la tribuna 0 a stadionului din Constanța sub asediul suporterilor care îi reproșau semnele obscene făcute în timpul meciului cu CS Otopeni. Fanii i-au spus jucătorului, în urma unei discuții care a durat câteva minute, că nu îl mai doresc la Farul, același mesaj fiind transmis la finalul partidei și antrenorului Marius Șumudică. Mai mult unul dintre suporteri l-a bruscat pe fundaș, dar incidentul nu a degenerat.

 

Partida amicală de vineri s-a încheiat cu victoria constănțenilor, cu scorul de 2-1. Golurile au fost marcate de Rusmir (10) și Cristocea (43), respectiv Panait (23). Acesta a fost cea de-a treia partidă amicală pe care Farul a disputat-o cu Șumudică pe banca tehnică.

 

Farul (repriza I): Vlas – Mățel, Pătrașcu, Șchiopu, Pașcovici – Păcuraru, B. Teekloh, Rusmir, Cristocea – Chico, Ene.

Farul (repriza II): Sardescu – Buzea, Barbu, Pahor, L. Ștefan – Cristocea, B. Teekloh, Pătrașcu, Gaston – Ene, Nanu.

19 Jul. 2009, 14:36 Liga 2
Pe aceeași temă