Rapid îi dă tot patru goluri Dunării Călăraşi, primește și unul, dar revine pe locul 1 în play-off-ul Ligii 2. Bud a avut un gol anulat eronat

Marius ANGHEL 11 Apr. 2021, 20:52 Liga 2
Rapid îi dă tot patru goluri Dunării Călăraşi, primește și unul, dar revine pe locul 1 în play-off-ul Ligii 2. Bud a avut un gol anulat eronat

Rapid a câștigat și al doilea meci cu Dunărea Călărași din acest sezon. După 4-0 în sezonul regular, în urmă cu trei săptămâni, giuleștenii s-au impus acum cu 4-1, tot la Buftea, în etapa a 2-a a play-off-ului Ligii 2.

Vișinii au două victorii consecutive în startul play-off-ului, fiind singurii dintre cele șase echipe participante, și revin pe locul 1 în clasament. În primul joc, Rapid s-a impus cu 1-0 la FK Csikszereda.

Începutul jocului cu Dunărea a fost unul pe contre, în care călărășenii au avut situații mai multe și mai clare de a înscrie, însă nu au făcut-o. Aproape din nimic, giuleștenii au înscris de două ori. Prima dată prin Cătălin Hlistei (23′), apoi prin Adrian Bălan (28′), acesta punctând dintr-un penalty obținut tot de el și pe care oaspeții l-au contestat.

Dunărea a avut reacție, și a marcat prin Cristian Bud în minutul 34, însă putea fi 2-2, fiindcă în urmă cu două minute a mai marcat o dată, dar asistentul Adrian Vornicu (Iaşi) a anulat reușit experimentatului atacant pentru un offside inexistent. În partea secundă, Ștefan Pănoiu (53′) și Octavian Ursu (90′) au înscris din nou pentru Rapid, reducând la tăcere adversarul căruia i-a dat opt goluri în total în cele două jocuri directe desfășurate într-un interval de timp de trei săptămâni.

Cu 39 de puncte, Rapid e pe locul 1 în play-off. Dunărea, cu 35 de puncte, se află pe locul 4, la egalitate cu CS Mioveni (locul 3). În etapa a 3-a, intermediară, giuleștenii joacă joi, de la ora 16:30, cu frații de la ASU Poli (locul 5, cu 33 de puncte). Dunărea joacă miercuri, de la ora 16:30, pe teren propriu, cu CS Mioveni.

Foto: Gheorghe Flușter / Sport Pictures

REZULTATELE ETAPEI a 2-a a PLAY-OFF-ului și PLAY-OUT-ului

CLASAMENTUL PLAY-OFF-ului Ligii 2

COMENTARIUL LIVE:

RAPID – DUNĂREA CĂLĂRAȘI 4-1

Cătălin Hlistei 23′, Adrian Bălan 28′ – penalty, Ștefan Pănoiu 53′, Octavian Ursu 90′ / Cristian Bud 34′

Rapid: H. Moldovan – Jorza (I. Voicu 65′), Nastos, Dandea (cpt.), Goge – R. Costin (R. Lazăr 70′), Bg. Barbu – Sefer, Pănoiu (Florică 80′), Hlistei (Al. Ioniță 80′) – Ad. Bălan (Oct. Ursu 70′)
Rezerve neutilizate: Drăghia – Cr. Ignat, Ant. Dumitrescu, D. Benzar
Antrenor: Mihai Iosif

Dunărea Călărași: Began – Țenea (Tudoran 59′), Wiktorski, Bg. Șandru, Sălceanu – I. Sîrbu, A. Lopez (Acolatse 59′), Cr. Pușcaș (S. Sava 77′), Ciucur (cpt.) – Kanda (Calu 84′), Bud
Rezerve neutilizate: Krell – Bedea, R. Crișan, Andr. Rus, C. Petre
Antrenor: Cristian Pustai

Min 90+3 Final de partidă. Rapid se impune cu 4-1 în meciul cu Dunărea și revine pe primul loc în play-off
Min 90+2 ||| Robert Sălceanu primește cartonașul galben pentru o ținere a lui Sefer
Min 90 + Meciul e prleungit cu trei minute
Min 90 4-1 Barbu pasează din centru spre dreapta, în careu, pentru pătrunderea lui Octavian Ursu, care preia cu dreptul și finalizează cu stângul la colțul lung. Apărarea Dunării a fost făcută din nou șah-mat
Min 87 ||| Antrenorul Cristian Pustai primește și el cartonașul galben pentru proteste
Min 86 ||| George Tudoran intră prin alunecare asupra lui Goge, îl ia pe sus și vede cartonașul galben
Min 86 Minge ridicată peste apărare de Barbu, Ursu scapă singur cu portarul, încearcă un lob din marginea careului, însă trimite peste poartă
Min 85 ||| Ionuț Voicu intră tare din spate asupra lui Ciucur și primește cartonașul galben
Min 84 ⇒ Mădălin Calu intră în locul lui Baudoin Kanda
Min 82 Bud trage din prima de la 25 de metri central, puțin pe lângă bara din stânga
Min 80 Ultimele două schimbări la Rapid. Ies Ștefan Pănoiu, care a acuzat și el o accidentare, și Cătălin Hlistei și intră Luca Florică și Alexandru Ioniță
♦Min 77 Sorin Sava intră în locul lui Cristian Pușcaș
Min 70 Dublă schimbare la Rapid. Ies Adrian Bălan și Raul Costin și intră Octavian Ursu și Rareș Lazăr
Min 65 Intră Ionuț Voicu în locul lui Amir Jorza, deja aflat la margine după o accidentare acuzată mai devreme
Min 59 Dublă schimbare la Dunărea. Ies Ionuț Țenea și Ariel Lopez și intră George Tudoran și Charles Acolatse
Min 53 3-1 Barbu pasează pe culoar, în careu, pentru pătrunderea lui Ștefan Pănoiu, care se demarcă excelent și trage din 9 metri la colțul scurt, de lângă Șandru, lăsându-l fără reacție pe Began
Min 46 S-a reluat meciul
Min 45+1 Pauză la Buftea. Rapid conduce cu 2-1 în meciul cu Dunărea și la acest scor revine pe primul loc. Prima repriză a fost una cu joc alert și o mulțime de ocazii, însă deloc conform scorului. Călărășenii au fost mai periculoși și la 2-0, cu două minute înainte să înscrie, au avut un gol perfect valabil tot prin Bud, însă asistentul Adrian Vornicu (Iaşi) a indicat greșit offside
Min 45 Centrare dintr-o lovitură liberă din dreapta, Wiktorski reia cu capul din careu, însă o face peste poartă
Min 44 Pușcaș trage din fața careului, Dandea blochează cu mâna dreaptă, pe care o avea însă aproape de corp, iar arbitrul lasă jocul să continue
♦Min 43 ||| Raul Costin faultează aproape de careul Dunării, pentru a opri un contraatac al Dunării și primește cartonașul galben
Min 43 Pe o fază de contraatac, Pănoiu interceptează, pasează în centru pentru Bălan, care ratează preluare și întârzie să avanseze, e prins din urmă, dar pasează înapoi la Pănoiu, care a pătruns în dreapta, ajunge în 7 metri, încearcă un lob peste portar, dar îl nimerește în piept pe Began, iar din acesta mingea se duce în corner
Min 39 ||| Kamil Wiktorski primește cartonașul galben după ce îl lovește cu brațul, în duel aerian, pe Bălan
Min 34 2-1 Ciucur trece de Jorza în flancul stâng, centrează de pe linie în fața careului mic, unde Cristian Bud pune latul din 6 metri și trimite printre picioarele lui Nastos și pe sub Moldovan. În loc de 2-2 e doar 2-1 
♦Min 32 După o centrare dintr-un corner din stânga, mingea e deviată în față, la Șandru, care trimite din dreapta spre colțul lung, iar Cristian Bud pune latul din 3 metri și înscrie simplu. Asistentul Adrian Vornicu (Iaşi) ridică fanionul și indică offside, astfel că golul e anulat. Reluările arată că doi jucători ai Rapidului îl țineau în joc pe Bud. Greșeală flagrantă în favoarea Rapidului
Min 31 Costin trage în forță din afara careului, destul de mult peste poartă
Min 28 2-0 Adrian Bălan fentează portarul, îl lasă să plece în stânga sa și bate penalty-ul pe jos, ușor în partea opusă
Min 25 Hlistei pasează pe culoar, Bălan preia, se întoarce cu fața spre poartă, vrea să pătrundă, însă este prins între Sălceanu și Wiktorski și cade după contactul cu Sălceanu, iar arbitrul dictează penalty. Jucătorii Dunării protestează și solicită simulare. Reluările nu pot clarifica nici dacă Bălan era sau nu în offside în momentul în care a primit pasa
La acest rezultat, Rapid urcă din nou pe locul 1 în play-off, devansând ”FC U” Craiova la golaveraj: 2-0 față de 1-0
Min 23 1-0 Bălan primește în dreapta de la Sefer, la limita offside-ului, pătrunde în careu și centrează în fața porții, iar Cătălin Hlistei se demarcă bine la prima bară și deviază spre colțul lung, păcălindu-l pe Began. Rapid preia conducerea contrar cursului jocului de până acum
În meciul de acum trei săptămâni cele două echipe utilizau următorii jucători:
Rapid: H. Moldovan – Goge, Nastos, Dandea (cpt.), Finica – R. Lazăr (R. Costin 35′), Bg. Barbu (Jorza 73′) – Sefer, R. Ilie (Pănoiu 73′), Hlistei (Oct. Ursu 79′) – Ad. Bălan (Al. Ioniță 79′). Rezerve neutilizate: Drăghia – Florică, Zunic, Drăghiceanu.
Dunărea Călărași: Began – Andr. Rus, Bg. Șandru (cpt.), A. Lopez (Bedea 46′), C. Petre (Sălceanu 46′) – Cr. Pușcaș, R. Crișan – Țenea (Fotescu 46′), Ciucur, S. Sava (Bud 32′) – Val. Alexandru. Rezerve neutilizate: Krell – Calu, I. Sîrbu, Andr. Dobre, Acolatse
Min 16 ||| Antonio Sefer îl pune la pământ pe Kanda, pentru a opri o față de contraatac, și primește cartonașul galben
Min 9 Barbu centrează în careu dintr-o lovitură liberă centrală, Wiktorski respinge cu capul în centru, Bălan plonjează în 7 metri, deviază mingea și aceasta se duce cu lob în transversală. Began a plonjat, dar nu a ajuns la minge. Ocazie mare pentru Rapid
Min 7 Minge ridicată peste apărare, Kanda urmărește, însă portarul Moldovan iese la 22 de metri și respinge in extremis din fața mijlocașului
Min 6 Kanda avansează în stânga careului, centrează în centru, Bud reia din drop din 7 metri, însă trimite peste poartă. Început alert de meci, cu Dunărea mai bună
Min 4 Sefer trage cu stângul din partea dreaptă a careului, la colțul scurt, iar Began reține fără probleme
Min 1 Bud pătrunde spre poartă, trage din marginea careului, din poziție centrală, de puțin pe lângă bara din stânga
Min 1 A început partida de la Buftea


Etapa a 2-a a play-off-ului Ligii 2 se încheie în această seară, la Buftea, cu o reeditare de meci de acum fix trei săptămâni. Rapid primește din nou vizita Dunării Călărași, de această dată cu ea fiind superioară în clasament, în play-off acum, nu în campionatul regular. Partida începe de la ora 19:00.

Rapid învingea miraculos Dunărea Călărași acum trei săptămâni și visa în continuare la play-off

La 21 martie, Rapid învingea Dunărea Călărași cu 4-0, un rezultat imposibil de anticipat înainte, din cauza situațiilor celor două echipe.

Giuleștenii erau dărâmați după un început de an slab, cu doar două puncte obținute în patru meciuri, și îl readuceau în postura de antrenor principal pe Mihai Iosif, de această dată în locul lui Nicolae Grigore, în timp ce călărășenii veneau după un succes important, 1-0 la Miercurea Ciuc, însă aveau câțiva jucători lipsă din cauza cazurilor de COVID-19 sau a clauzelor unor foști componenți ai Rapidului pe care îi aveau în lot.

Fără o victorie atunci, când Rapid era pe locul 11, la patru puncte în spatele Dunării, care era pe poziția a 5-a, echipa alb-violetă și-ar fi luat atunci adio de la play-off, iar acum lupta pentru menținerea în Liga 2, nu promovarea în Liga 1.

Ariel Lopez își dădea autogol din minutul 2, iar după o altă serie de gafe ale Dunării, Adrian Bălan (19, 67) și Radu Crișan (72 – penalty) reușeau să înscrie și să asigure victoria, făcându-l la finalul meciului pe antrenorul Cristian Pustai să declare: ”Nu vă gândiți la alte lucruri.”

Ulterior, în ultima etapă a sezonului regular, Rapid reușea altă victorie miraculoasă, 4-2 la Metaloglobus, iar Dunărea își revenea și ea, victoria cu 2-1 de pe teren propriu cu Viitorul Pandurii calificand-o în play-off.

Rapid e deasupra Dunării în clasament de această dată

Acum, Rapid și Dunărea Călărași sunt contracandidate în lupta pentru promovare, iar cele două cluburi susțin că va fi un altfel de meci acesta față de cel din urmă cu trei săptămâni.

Situația din clasament este și ea diferită acum. După prima etapă de play-off, în care Rapid a fost singura echipă care a marcat și a câștigat, formația giuleșteană e pe locul 2, cu 36 de puncte, în timp ce Dunărea e pe poziția a 4-a, cu 35 de puncte.

Vișinii au fost pe locul 1 după runde trecută, când au trecut cu 1-0 de FK Csikszereda, însă momentan au fost depășiți de ”FC U” Craiova, câștigători ieri cu ASU Poli (1-0). Pot reveni din nou pe primul loc, însă au nevoie de un succes astăzi.

Dunărea a început play-off-ul cu o remiză, 0-0 acasă cu ASU Poli, iar acum e la egalitate la puncte cu CS Mioveni (locul 3), cea care ieri a remizat acasă cu FK Csikszereda (0-0).

Andrei Moroiță arbitrează Rapid – Dunărea Călărași

Meciul de astăzi de la Buftea, de la stadionul CNAF, terenul de iarbă, dintre Rapid și Dunărea Călărași, va fi arbitrat de centralul Andrei Moroiță (Ploieşti) și asistenții Marius Cristian Marchidanu (Brăila) și Adrian Vornicu (Iaşi). Arbitru de rezervă este Sergiu Mavriche (Bacău), în timp ce observatori au fost delegați Laurenţiu Vărgatu (Brăila) și Florentin Barbu (Giurgiu).

REZULTATELE ETAPEI a 2-a a PLAY-OFF-ului și PLAY-OUT-ului

CLASAMENTUL PLAY-OFF-ului Ligii 2

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-2-cinci-meciuri-din-play-out-se-joaca-de-la-ora-1100-cs-mioveni-fk-csikszereda-din-play-off-incepe-la-1130-19178376

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liderul-galeriei-rapidului-despre-divergentele-cu-daniel-niculae-noul-presedinte-al-clubului-nu-suntem-suporteri-de-cupe-si-flori-pentru-rapid-gandim-toti-la-fel-exclusiv-19178611

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/liderul-galeriei-rapid-i-a-trasat-prioritatea-numarul-1-lui-daniel-niculae-noul-presedinte-al-clubului-situatia-este-una-complicata-dar-noi-nu-putem-accepta-altceva-bocc-19178678

https://liga2.prosport.ro/seria-1/stadionul-din-giulesti-va-fi-gata-in-iunie-a-inceput-montarea-scaunelor-dar-cu-toate-acestea-rapid-nu-stie-exact-cand-va-juca-acolo-victor-angelescu-ca-vor-fi-intarzieri-nu-prea-mai-cont-19178184

https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-dunarea-calarasi-se-joaca-de-la-ora-1900-la-buftea-giulestenii-au-nevoie-de-victorie-pentru-a-mai-spera-la-play-off-19175478

Marius ANGHEL 11 Apr. 2021, 20:52 Liga 2
Pe aceeași temă