Rapid e cu un picior în Liga 1, dar Daniel Niculae așteaptă promovarea matematică: ”Mioveni va juca înaintea noastră, putem ajunge în prima ligă înaintea meciului cu Craiova”. Ce a spus viitorul președinte al ”feroviarilor” despre duelul cu ”FC U”

Răzvan STÎNGĂ 14 May. 2021, 15:19 Liga 2

Rapid a făcut un pas important în cursa pentru promovarea în Liga 1, joi seară, când a trecut cu 1-0 de ASU Poli, pe teren propriu, în etapa a 8-a a play-off-ului Ligii 2. Următoarea rundă poate fi decisivă pentru giuleșteni, care pot obține accederea matematică în prima divizie.

Daniel Niculae, viitorul președinte al Rapidului, a declarat că a fost un meci greu cu timișorenii și de accea a mulțumit jucătorilor și staffului tehnic pentru succes. ASU Poli putea scoate un egal cu Rapid, cu puțin noroc, pe final trecând de câteva ori pe lângă gol.

Daniel Niculae: ”Nu trebuie să îl mâniem pe Dumnezeu, cele trei puncte sunt foarte imporatante” 

În privința etapei următoare, când Rapid va juca împotriva celor de la U Craiova 1948 SA, Daniel Niculae a afirmat că vrea cele trei puncte pentru a nu sta la mâna rezultatelor. Confruntarea va avea loc luni de la ora 21:00, dar, tot luni, de la ora 18:30, se vor înfrunta ASU Poli și CS Mioveni. Dacă trupa lui Alexandru Pelici nu va câștiga, atunci Rapid va fi matematic în Liga 1, înainte ca partida cu ”FC U” Craiova să înceapă.

Felicitări în special băieților și staffului. A fost o victorie muncită, o victorie meritată. Puteam să ne facem meciul mai ușor dacă am fi marcat din acea lovitură de pedeapsă, dar totuși nu trebuie să îl mâniem pe Dumnezeu, cele trei puncte sunt foarte importante, mai ales acum, că mai sunt două etape până la finalul sezonului.

Trei puncte care ne duc cu un pas mai apoape de prima ligă, dar încă n-am realizat nimic, trebuie să fim și matematic promovați și atunci putem să ne liniștim. Nu m-am gândit la meciul cu Craiova ca la o revanșă, ci ca la o promovare. Și mă gândesc că avem nevoie de puncte în meciul de luni, pentru că dacă le vom obține ne vor duce în Liga 1.

Ținând cont de faptul că Mioveni va juca înaintea noastră, vom vedea ce se va întâmpla și putem ajunge în prima ligă înaintea începutului de meci cu Craiova. Va fi un meci greu cu Craiova, un meci important, între două echipe rivale, cu suporteri mulți”, a declarat Daniel Niculae la finalul partidei, pentru pagina de Facebook a ”feroviarilor”, FC Rapid 1923.

Daniel Niculae se gândește deja la inaugurarea Rapid Arena cu fani în tribune 

Viitorul conducător al Rapidului a vorbit și despre deschiderea stadioanelor, la capacitate de 25 la sută, un sfert din numărul total de locuri. Daniel Niculae își face planuri de viitor și se gândește deja la faptul că Rapid Arena are toate șansele să fie inaugurată cu spectactatori în tribune.

Este o veste bună, sperăm că această cotă de 25 la sută să se mai mărească odată cu trecerea timpului și să ajungem aproape de sută la sută în perioada de toamnă, pentru că ne-am dori să jucăm alături de suporteri. Și ei își doresc acest lucru, am văzut ce înseamnă să fii rapidist. Suferi pentru echipa ta, te bucuri, iar cel mai mare regret e că nu am fost împreună.

Eu cred că lucrurile se vor regla, iar apoi să facem inaugurarea pe noul stadion. Ar fi păcat să facem inaugurarea pe noul stadion fără suporteri. Cu siguranță, mi-aș dori ca inaugurarea să se facă la capacitate maximă”, a mai spus Daniel Niculae.

Rapid, la un punct în spatele celor de la ”FC U” Craiova și cu cinci puncte peste locul 3, CS Mioveni 

Rapid a învins la limită ASU Poli, cu 1-0, în urma super-execuției lui Antonio Sefer, din minutul 65. În prima repriză, giuleștenii au ratat o lovitură de pedeapsă, prin Cătălin Hlistei. Acesta a bătut slab, iar portarul George Paduraru a apărat.

Acum, la finalul etapei a 8-a a play-off-ului, Rapid are 49 de puncte, la un punct în spatele liderului U Craiova 1948 SA și la cinci lungimi peste locul 3, CS Mioveni. Următoarele clasate în grupa pentru promovare sunt Dunărea Călărași, 43 de puncte, ASU Poli, 39 de puncte, și FK Csikszereda, 38 de puncte.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Video: FC Rapid 1923

https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-e-aproape-in-liga-1-dupa-succesul-cu-asu-poli-mihai-iosif-asteapta-confirmarea-matematica-ne-bucuram-dar-nu-sarbatorim-cum-comenteaza-eliminarea-sa-si-lasarea-pe-tusa-a-cap-19184724

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dan-alexa-l-a-acuzat-pe-centralul-ionut-coza-ca-a-coborat-din-peluza-giulestenilor-direct-pe-teren-cu-fluierul-in-gura-rapidul-nu-avea-nevoie-de-arbitraj-19184710

https://liga2.prosport.ro/seria-1/mircea-bornescu-atrage-atentia-dupa-promovarea-obtinuta-de-fc-u-craiova-trebuie-sa-fim-lucizi-calculati-am-suferti-foarte-mult-aspectele-negative-remarcate-de-p-19184763

 

 

Răzvan STÎNGĂ 14 May. 2021, 15:19 Liga 2
Pe aceeași temă