Sucevenii au mari probleme de efectiv înaintea confruntării de sâmbătă, de pe Areni, cu Academica Pitești, contând pentru etapa 8-a a play-off-ului Ligii secunde la fotbal. Semeghin, Velescu, Bîgu și Negru nu vor putea evolua pe gazon din cauza accidentărilor, în vreme ce Soare este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. Alți patru fotbaliști, Bălan, Onciu, Gheorghiciuc și Pascal, s-au antrenat separat în cursul acestei săptămâni tot din cauza unor probleme de sănătate, însă conducerea tehnică speră ca ei să poată fi recuperați în timp util pentru a evolua în întâlnirea cu Academica.
„Aceste probleme cu accidentările par să nu se mai termine. Săptămâna aceasta am avut doar 10 jucători la antrenamente, așa că vom încropi cu greu un prim unsprezece. Chiar și așa, în condițiile în care vom întâlni o echipă redutabilă, care s-a luptat pentru promovarea în primul eșalon până săptămâna trecută, sper să reușim să ne mobilizăm și să câștigăm această partidă, pentru că nu ne-am bucurat cam de mult de un rezultat pozitiv”, a declarat antrenorul secund al Rapidului, Laurențiu Andrieș.
Plecanciuc este dorit în continuare pe Areni
După o primă parte a sezonului în care a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ai grupării sucevene, fundașul Florin Plecanciuc a avut parte de un an 2015 plin de ghinioane, în care s-a luptat cu accidentările. Chiar dacă mai este încă chinuit de dureri la un genunchi, fotbalistul originar din Câmpulung Moldovenesc este hotărât să strângă din dinți pentru a fi pe teren în disputa de sâmbătă.
„Suntem foarte puțini jucători valizi în lot, dar asta este situația, trebuie să jucăm, nu avem ce face. Dacă în tur Rapid a fost considerată revelația campionatului, problemele de efectiv din retur ne-au adus într-o situație ingrată. Sper totuși că vom reuși să ne adunăm pe acest final de sezon și să spălăm din rușinea ultimelor meciuri, pentru că n-am mai câștigat un joc de 10 etape”, a precizat apărătorul Rapidului.
Plecanciuc va termina în această vară contractul cu gruparea suceveană, dar afirmă că n-a luat încă o decizie în privința viitorului său. „Conducerea Rapidului mi-a propus deja prelungirea înțelegerii. A rămas să discutăm mai pe îndelete la finalul stagiunii”, a mărturisit Plecanciuc, care a lăsat de înțeles că va da un răspuns afirmativ sau negativ în funcție de situația financiară a clubului, de obiectivele trasate pentru sezonul viitor și de campania de achiziții.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU