Rămasă fără tatăl lui Marius Niculae, Dunărea și-a găsit un nou preparator fizic

Marius ANGHEL 10 Sep. 2015, 19:07 Liga 2

Rămasă fără Constantin Niculae, tatăl fostului atacant dinamovist Marius Niculae, plecat între timp la Concordia Chiajna, Dunărea Călărași și-a găsit repede alt preparator fizic. Antrenorul principal Ionel Ganea l-a adus la gruparea de pe malul Borcei pe brașoveanul Ferencz Bajko (foto mic), alături de care a lucrat și în perioada în care s-a aflat pe banca tehnică a celor de la Rapid București, scris sportcalarasean.ro. Astfel, staff-ul tehnic al echipei din Liga 2 îi mai cuprinde acum, pe lângă Ionel Ganea, și pe „secundul” Mirel Condei și antrenorul cu portari Emil Szolomayer.

În altă ordine de idei, sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul „Ion Comșa” din Călărași, Dunărea primește vizita echipei ACS Berceni, grupare care miercuri a învins cu 1-0 pe Rapid București în turul V al Cupei României.

Înaintea meciului direct din etapa a III-a, Dunărea Călărași are patru puncte și e pe locul 3 în Seria I, iar ACS Berceni are un singur punct acumulat, deoarece în prima etapă a stat, și e pe locul 9.

Marius ANGHEL 10 Sep. 2015, 19:07 Liga 2
Pe aceeași temă