Din cauza avertismentelor primite la Giurgiu, în jocul cu
Dunărea, jucătorii Paul Șomodean (foto, plan secund) și Liviu Mihai
sunt suspendați pentru partida pe care Petrolul o va disputa
sâmbătă, pe „Ilie Oană” împotriva Concordiei Chiajna.
De asemenea, nici portarul George Șerban nu va face parte din lot,
el fiind convocat, începând de mâine, la naționala Under 17, cu
care va participa la două acțiuni. Revin, în schimb, juniorii
Constantin Stoica și Florin Plămadă, convocați la începutul
săptămânii trecute la lotul național Under 18, participând la
ediția a XVI-a a „Torneo Internacional Cidade de Lisboa”, în
Portugalia. Lupii vor intra în cantonament la baza de la Crângul
lui Bot astăzi, iar despre cele două jocuri rămase de disputat în
acest sezon, cu Chiajna și Victoria Brănești, antrenorul Valeriu
Răchită spune că „atâta vreme cât mai sunt șanse
matematice, ne vom lupta pentru ele până la capăt. Trebuie să
câștigăm ultimele două meciuri și vom vedea ce se va întâmpla la
finalul campionatului”.
Partida dintre Petrolul Ploiești și Concordia Chiajna se va
disputa sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul „Ilie Oană”. Jocul
va fi oficiat de o brigadă compusă din Adrian Stănescu (Popești
Leordeni) – Daniel Bogdan Hârlab (Brașov) și Claudiu Marian Loghin
(Pașcani). Arbitru de rezervă a fost desmnată Cristina Dorcioman
(Câmpulung Muscel), iar observator pentru problemele de arbitraj,
bucureșteanul Dumitru Bărgoanu.
Răchită,
suspendat două etape
Ieri, Comisia de Disciplină a decis ca tehnicianul Petrolului,
Valeriu Răchită, să fie suspendat pentru două etape, după ce a fost
eliminat în timpul meciului de la Giurgiu. „Este o
sancțiune prea mare, ținând cont că este prima dată când sunt
eliminat de pe bancă”, spune Răchită.
Articol scris de Ciprian
RADU