Progresul Spartac are un debut foarte slab de Liga 2, fiind ultima clasată în campionat. Dacă nu își revine curând, în următoarele runde, va fi prima candidată clară la retrogradarea directă în Liga 3, unde, din punct de vedere sportiv, trebuia să joace și în actuala stagiune, 2023/2024.
Andrei Erimia a vorbit, înaintea confruntării din runda a 4-a, cu Corvinul Hunedoara, de acasă, despre ce se întâmplă cu Progresul Spartac, dar și despre duelul cu trupa lui Florin Maxim.
Erimia a declarat că, în acest moment, duce un proces urgent prin care să formeze o echipă care, în primă fază, să micșoreze ecartul față de adversare, iar abia după ceva timp să încerce să bifeze și primele puncte în Liga 2. E clar că, la timpul prezent, Progresul Spartac poate face puncte în campionat doar cu foarte mult noroc, anume ca adversarii să prindă o zi proastă.
Antrenorul Progresului Spartac a declarat că a discutat și a reușit să mai convingă și alți jucători să vină la echipa lui, dar nu a numit fotbaliștii în cauză. Vrea să îi surprindă pe cei de la Hunedoara, fiind de așteptat ca în lot să se regăsească anumite nume noi, eventual tot tineri.
La Progresul Spartac a ajuns în această săptămână, sub formă de împrumut, Andrei Florescu (mijlocaș, 21 ani), de la Dinamo. Echipa din Liga 2 are și ghinion, pentru că după meciul trecut, cu Concordia Chiajna, s-a accidentat și Emilian Pacionel, care va fi indisponibil o perioadă.
”Avem un început foarte slab, am jucat slab, nu am marcat. Deci, primul obiectiv este să micșorăm ecartul între noi și adversari și să ajungem să jucăm cu șanse reale un meci pentru a obține puncte. Sigur, e o conjunctură specială. E cel mai greu început de sezon din istoria noastră, dar e și cel mai atipic, nu ne-am mai întâlnit cu o astfel de situație și cred că era greu de gestionat pentru oricine, cu atât mai mult pentru un club mic ca noi.
Neștiind în ce ligă vom juca decât foarte târziu, era greu de reglat lucrurile, iar aici mă refer la jucători și la transferuri. În plus, au fost și sunt câteva indisponibilități, lucru care a afectat și mai rău formula de start pe care o pot alinia.
Sunt câteva vești bune și lucrăm… intens cred că e puțin spus, pentru a găsi soluții pentru a forma o echipă competitivă la nivelul Ligii 2. Depinde cât de repede vom putea aduce anumiți jucători și cât de repede se vor recupera jucătorii care sunt indisponibili. Din păcate, Pacionel a devenit și el indisponibil după meciul trecut și e un minus.
Însă, vor fi și câteva surprize la meciul din weekend. Sper să jucăm cu fotbaliștii care vor veni alături de noi și vor aduce un plus real. Sunt și jucători care vor pleca, consider că e mai bine să meargă în altă parte.
Aceste lucruri trebuie să aducă un plus la echipă, în vestiar, apoi și în teren. Dar, repet, e un proces care necesită un pic de răbdare”, a spus Andrei Erimia.
Progresul Spartac a debutat în Liga 2 după ce a fost reprimită în campionat în urma celor întâmplate la FC Brașov, care nu a obținut certificarea. În etapa a 2-a a început întrecerea pentru Progresul Spartac, pe terenul formației FK Miercurea Ciuc, în fața căreia a cedat cu 0-3.
După ce a primit vestea care a bucurat echipa, Andrei Erimia a reușit să îi convingă pe Eugen Lixandru, Giovani Petcu și Alexandru Dițu să continue, pentru că era posibil să plece și ei și să își caute noi angajament.
Prima nouă achiziție a fost Emilian Pacionel, ultima dată la Steaua, dar apoi a fost adus și George Apostol, ultima dată la CS Dinamo. Ulterior, au venit și portarul Daniel Paraschiv, adus de la FC Voluntari 2, sub formă de împrumut, și mijlocașul defensiv Alexandru Crivac, împrumutat de la Rapid. Cei doi au fost în lot în partida trecută, cu Concordia Chiajna, scor 0-6.
Înaintea confruntării cu Concordia Chiajna, Progresul Spartac a jucat și în Cupa României, în Turul 3, unde a cedat la scor, 0-4, cu CS Tunari.
În runda a 4-a de Liga 2 va întâlni, pe teren propriu, la Buftea, Corvinul Hunedoara, iar Andrei Erimia a lăudat trupa lui Florin Maxim.
”Corvinul e o echipă în formă, care vine cu avânt din Liga 3, o echipă bună, o echipă susținută puternic, o echipă și cu suporteri, și cu susținere din partea autorităților.
Un staff competent, va fi un meci foarte dificil. E o echipă care joacă un fotbal bun. În primele trei etape a arătat un fotbal bun Corvinul”, a mai spus Erimia.
https://www.youtube.com/watch?v=GkRrd208QL0
Foto și video: Progresul Spartac
https://liga2.prosport.ro/liga-3/fc-brasov-are-un-nou-presedinte-un-fost-europarlamentar-19281676
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/scm-zalau-a-picat-in-play-off-ul-cupei-romaniei-cu-poli-iasi-19281670
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/meciuri-play-off-cupa-romaniei-19281593
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-alexandria-l-a-adus-pe-alexandru-mogos-19281664
https://liga2.prosport.ro/seria-1/romania-u19-victorie-intr-un-amical-cu-ungaria-u19-3-2-19281660