Cu o zi înainte de debutul în Liga 2, nou-promovata Progresul Spartac și-a prezentat lotul de jucători cu care va începe sezonul.
Echipa bucureșteană manageriată și antrenată de Andrei Erimia are la dispoziție doar 22 de jucători, cel puțin patru dintre aceștia fiind indisponibili pentru jocul din prima etapă cu Dinamo, iar alții patru reprezintă achizițiile din această vară.
Clubul a organizat conferința de presă de dinaintea meciului cu Dinamo într-o galerie de artă care aparține chiar tatălui unuia dintre cei patru jucători aduși în lot în această campanie.
Valentin Mărgărit, Luca Florică, Nicolae Leafu și Leonard Boiangiu rămân singurele noi achiziții ale Progresului Spartac după promovarea în Liga 2. Ultimii doi au mai jucat în trecut pentru echipă.
Clubul susține că ajunsese la un acord și cu alți doi jucători, cu portarul Enrico Moro și atacantul Robert Cazaciuc, care, între timp, au plecat. Pe rețelele sociale, Progresul Spartac îi anunțase ca achiziții, în perioada de pregătire, și pe Iulian Badea (FC Voluntari) și Ciprian Popescu (Rapid 2), încă nici aceștia nu au mai rămas.
Perioada de transferuri se întinde până în data de 5 septembrie 2022, astfel că Progresul Spartac mai are timp o lună de zile să-și completeze lotul cu care Andrei Erimia vrea să-și pună amprenta în Liga 2.
portari: Mihai Ciontoș (2004), Dragoș Lupescu, Valentin Mărgărit (2004);
fundași: Dănilă Parfeon, Eduard Radu, Andrei Grigore, Eugen Lixandru, Vlad Alexandrescu (2002), Mihai Șandru, Luca Florică (2002), Nicolae Leafu;
mijlocași: Alexandru Dițu, Andrei Purice (2002), Ionuț Costea (2004), Giovanni Petcu, Nicolas Tong (2004), Mario Dumitru (2004), Leonard Boiangiu;
atacanți: Ionuț Tudorache, Andrei Ohaci (2004), Andrei Matei (2004), Octavian Nedelcu.
indisponibili: Petruț Vlad, Silvian Matei, Alexandru Zamfir (2004)(accidentați), Robert Petculescu (2007)(la România U16).
Clubul bucureștean nu este lipsit de umor. ”Pentru jucătorii care îndeplinesc regula «under» am atașat și anul lor de naștere. După cum vedeți, nu ducem lipsă. Deși, la prima vedere, lotul poate părea subțire, nu uitați că, precum sezonul anterior, antrenorul Andrei Erimia va avea întotdeauna opțiunea de a utiliza și jucători de la grupele de juniori, la nevoie”, informează Progresul Spartac.
La conferința de presă organizată de Progresul Spartac în această săptămână, înainte de debutul în Liga 2 și de meciul cu Dinamo, au fost prezenți antrenorul Andrei Erimia, căpitanul Eugen Lixandru și cel mai vechi jucător din lot, Dănilă Parfeon. Acestuia din urmă, clubul i-a dedicat un articol special pe site-ul său oficial.
”E un debut în forță, un meci important, între o echipă nou-promovată și o echipă nou-retrogradată. Dinamo e un brand mult mai mare. Sigur că Dinamo are niște nume de jucători importanţi, şi poate din perspectiva asta ar putea fi considerată o surpriză (n.r. – probabil că se gândea la o victorie a echipei sale împotriva dinamoviștilor). Sigur, pe hârtie ei sunt favoriţi, însă sunt sigur că avem resursele şi atuurile noastre să câştigăm meciul. O să încercăm să pictăm pe teren (n.r. – făcând o conexiune cu locația aleasă pentru această conferință). Sigur vom încerca să etalăm un fotbal eficient, dar şi spectaculos, ofensiv”, a spus Erimia la conferința de presă susținută la galeria de artă Kulterra Gallery, locaţie care îi aparţie omului de afaceri Claudiu Florică, tatăl uneia dintre cele patru achiziții din această vară ale echipei.
”Scopul nostru este că ne stabilizăm și să ne punem amprenta în acest sezon de Liga a 2-a”, a mai spus Andrei Erimia despre obiectivul său și al echipei în acest sezon de debut în Liga 2.
Zilele trecut, Progresul Spartac și-a făcut și o scurtă descriere pe site-ul oficial, într-un articol intitulat ”Progresul Spartac – anul VII”.
Pentru cunoașterea cât mai bine a istoriei acestui club, mai jos vă redăm întreaga prezentare pe care Progresul Spartac și-a făcut-o:
”Mai sunt doar două zile înainte de startul noului sezon, care aduce pentru Progresul Spartac o mult așteptată premieră – debutul în liga secundă.
Andrei Erimia, care si-a inceput cariera la centrul de juniori din Cotroceni cu doi ani inainte de faimentul clubului bancar, a infiintat Progresul Spartac in 2014, dar numaratoarea noastra incepe doar din vara lui 2016. Atunci, cativa jucatori experimentati, majoritatea cu trecut progresist (Stoian, Frangu, Geana, Sava, Dedu, plus Nechita si Grigore) si-au unit fortele cu juniorii supravietuitori din grupele 98-99 ale lui Andrei, au dominat liga a IV-a bucuresteana si au reusit promovarea in Liga a III-a, dupa barajul epic de la Crevedia.
În cei cinci ani petrecuti in cel de-al treilea esalon, Progresul nu a terminat niciodata mai jos de locul 3, desi a avut adversare cu nume precum Farul, Rapid sau Steaua – carota le-a administrat de altfel infrangeri pe care suntem siguri ca si le mai amintesc si astazi! In anii cu … sot, bleu – albastrii s-au luptat pana la ultimul meci pentru promovare, reusita venind in sfarsit la a treia incercare, in aceasta vara, dupa un spectaculos 7-1 la general cu CS Tunari in finala barajului.
Performantele seniorilor au fost dublate in ultimii ani de rezultatele Academiei de juniori, care a urcat in clasificarea oficiala a FRF intre primele 30 din tara.
Progresul a castigat anul trecut Campionatul National la U17, in vreme ce anul acest s-a calificat in semifinale la U17, sferturi la U19 si in play-off-ul Ligii Elitelor la U16. Nu mai putin de 5 juniori ai Progresului Spartac (Ohaci, Costea, M. Andrei, Ciontos si Tong) au participat anul trecut la actiuni ale lotului U18, iar un altul, Petculescu, este chemat constant la lotul U15/U16, pentru care a si marcat trei goluri. Juniorii progresisti au avut o prezenta importanta si in echipa de seniori, reusind 5 goluri din cele 9 ale echipei in cadrul barajului pentru promovare!
In fata celui de al saptelea sezon cu managerul Andrei Erimia la conducere (probabil cel mai longeviv antrenor din primele trei ligi din Romania, desi are doar 39 de ani), Progresul are cu siguranta cel mai tanar lot din liga secunda, “veterani” fiind Leafu (1995) si Boiangiu (1997), ambii revenuti in tricoul bleu-albastru in aceasta vara. Tot Boiangiu (Calarasi, Metaloglobus), dar si Sandru (Clinceni, Farul, Braila), sunt singurii jucatori din lot care au meciuri in picioare la Liga a II-a, pentru toti ceilalti meciul de joi urmand sa reprezinte debutul la acest nivel – cu mentiunea ca ex-rapidistii Florica si C. Popescu au jucat deja pentru visinii in prima liga.
Sa mai adaugam ca Progresul, club finantat 100% din surse private, va avea mai mult ca sigur si cel mai mic buget dintre cele 20 de competitoare ale ligii secunde – dar, asa cum acest lucru nu a reprezentat un impediment anul trecut la promovare, speram sa nu fie nici anul acesta!
Pentru cei care nu cunosc prea bine inca clubul nostru, merita precizat din nou ca, desi nu avem in nici un fel pretentia de a fi continuatoarea legala a clubului Progresul / FC National, falimentat in 2009, suntem un club creat si construit de fosti progresisti. In toti acesti ani, clubul nostru a fost sustinut continuu, acasa si in deplasare, de majoritatea fanilor fideli ai vechiului club bancar, care ne-au adoptat fara rezerve drept continuatorii ai spiritului progresist.
Debutam joi cu un meci cu Dinamo, televizat in direct, in ceea ce reprezinta “sezonul de vis” pentru toti cei implicati in fenomenul Progresul Spartac – o frumoasa poveste din cartierele modeste ale sudului Bucurestiului, la care vreme sa adaugam inca multe pagini.
Multa bafta tuturor progresistilor!”
Foto: Progresul Spartac
https://liga2.prosport.ro/seria-1/si-a-ametit-suporterii-progresul-spartac-si-a-prezentat-primele-achizitii-ale-verii-jucatori-pe-care-ii-mai-anuntase-inca-o-data-alaturi-de-altii-care-acum-nu-mai-sunt-in-lot-19239224
https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-dinamo-se-joaca-pe-un-alt-stadion-cu-spectatori-victorie-anunta-clubul-nou-promovat-care-spune-ca-a-primit-mai-multe-lovituri-legate-de-organizarea-acestui-j-19239178
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-da-startul-noului-sezon-de-liga-2-la-chiar-prima-participare-a-sa-in-acest-esalon-steaua-joaca-in-incheierea-primei-etape-programul-rundei-si-meciurile-televizate-19238660