Președintele Chindiei îi ceartă pe suporteri: ”Au cumpărat mai puțin de 1.000 de bilete cu Steaua, dar au așteptări mai mari decât la FC Barcelona!”

Bogdan ISTRATE 30 Apr. 2024, 16:23 Liga 2
Președintele Chindiei îi ceartă pe suporteri: ”Au cumpărat mai puțin de 1.000 de bilete cu Steaua, dar au așteptări mai mari decât la FC Barcelona!”

După ce debutul oficial în acest an 2024 fusese promițător, în relația cu fanii, cu 2.500 de spectatori prezenți la partida de acasă cu Metaloglobus (scor 0-0), la finalul lui februarie, ratarea play-off-ului a golit iar tribunele la Târgoviște, cum se întâmplase în mandatul lui Lorin Petrescu, început în octombrie 2023 și încheiat acum două luni.

Noul președinte al clubului dâmbovițean, Gabriel Boriga, a surprins pozitiv inițial, prin reducerea simțitoare a prețurilor biletelor. Cele mai ieftine, la partidele din 2024, au costat 10 lei, iar cele mai scumpe, 20. Clubul a oferit, meci de meci, și sute de invitații, însă atmosfera a fost modestă, și cu Alexandria, și cu Chiajna, și mai ales cu Steaua, ultimul joc disputat pe ”Eugen Popescu” până în prezent.

Reproșuri și iar reproșuri la Târgoviște!

Într-o conferință de presă susținută la stadion săptămâna trecută, în care a abordat în principal subiectul licenței pentru Liga 1, pe care clubul ar urma să o primească – deocamdată nu există vreun anunț oficial al FRF în acest sens – Gabriel Boriga, printre altele, i-a certat pe fanii Chindiei, supărat pe asistențele reduse și, implicit, pe încasările slabe din bilete.

Cum pe zona de marketing rezultatele au fost și sunt zero, la clubul târgoviștean, speranțele în rotunjire a veniturilor erau din vânzarea de bilete, odată cu revenirea acasă. Paradoxal, Chindia joacă pe teren propriu acum cu mai puțini oameni în tribune decât se întâmpla în exil la Ploiești sau la Buzău, dar în prima ligă.

”A fost o rețetă dezamăgitoare cu Steaua, Chindia a ieșit mai săracă de la acest meci cu suma de aproximativ 30.000 lei. În felul acesta, niciodată, niciun club nu o să poată face performanță. Avem nevoie de spriinul financiar și afectiv al suporterilor. Biletul costă 10 lei… Dacă nu vin alături de ei, nu vom putea avea pretenții mai mari. S-au dat sub 1000 de bilete, în total, iar în anumite sectoare, de exemplu, doar 28. În același timp, nivelul așteptărilor este peste cel de la Barcelona. Trebuie toți să înțelegem că prima dată trebuie să investim și apoi vin rezultatele”, a vorbit Boriga.

  • De notat că fanii Chindiei au fost cei mai dezavantajați din istoria recentă a fenomenului: patru ani la rând nu și-au văzut echipa acasă, interval în care un campionat și ceva au fost afectate de pandemia de Covid-19, iar tribunele stadioanelor închiriate, închise.

Bătaie de joc în debutul sezonului

Revenită acasă după 4 ani de pribegie, Chindia a șocat la începutul campionatului prin prețurile uriașe stabilite la acea vreme de Andrei Cordoș pentru bilete și abonamente.

Spre exemplu, un abonament în zona centrală a tribunei acoperite ajungea, cu taxe de procesare și livrare, la 940 lei (!), iar un bilet în aceeași tribună costa 60 lei. Unic în România, la Târgoviște se plătește parcarea la meciuri, 15 lei cu Cordoș și Petrescu, 10 lei ulterior.

În total, Chindia va avea, la finalul sezonului, 13 meciuri de campionat acasă, rezultând o medie de 87 lei pe meci pentru un abonat la Tribuna 1 care și-a achiziționat și tichet de parcare la fiecare meci. Mult, foarte mult, pentru o formație care a bâjbâit tot sezonul, iar acum se chinuie în play-out inclusiv cu formația care a strâns un punct în tot sezonul, Progreul Spartac (scor 2-0, duminică).

Un an de la decizia care a retrogradat Chindia

Astăzi, 30 aprilie 2024, se împlinește un an de când autoritățile locale au cerut ca meciul cu Petrolul, penultimul din organizare proprie pentru Chindia în sezonul trecut al Ligii 1, să se joace tot la Ploiești, unde clubul a fost chiriaș mai bine de trei sezoane. Explică sursele Liga2.ro: ”Programat inițial pentru vineri, 5 mai, meciul fusese mutat de Marcel Ghergu marți, 9 mai, pentru a se juca la Târgoviște, ca să se mai câștige câteva zile pentru a fi pusă la punct organizarea. Singura portiță pentru televizare ar fi fost la ora 14. Stadionul era gata, toate documentele în regulă. Ghergu a plecat la primărie să fixeze prețurile biletelor pentru revenirea acasă, anunțurile erau pregătite, lumea fericită. S-a întors de la primar bosumflat, după ce i s-a transmis că meciul trebuie pus în nocturnă, să iasă un eveniment. Degeaba i-a explicat Ghergu primarului Stan că în grila deținătorilor de drepturi este Real Madrid – Manchester City, pe intervalul orar dorit de edil pentru meciul Chindiei”.

Echipa a fost gazdă în fieful adversarului, a pierdut cu 1-2, iar menținerea a fost în mod clar compromisă, aspect certificat de remiza din ultima etapă, 2-2 cu FC Voluntari, când miza mai era doar participarea la baraj, în dreptul târgoviștenilor.

Demisia, meci de meci!

La jocurile Chindiei din partea a doua a acestui sezon a devenit o obișnuință să se solicite plecări, din rândul fanilor din tribune, fie la meciurile de acasă, fie la cele din deplasare.

Prima dată, s-a cerut demisia antrenorului Vasile Miriuță, în noiembrie, apoi demisia președintelui Lorin Petrescu. Ultimul exemplu, duminică, la Buftea, de trei ori suporterii (foto jos) au scandat ”Demisia, demisia!”, cel mai probabil, vizat fiind antrenorul Diego Longo, însă în tribună s-a aflat și Gabriel Boriga, cel care le bătuse obrazul suporterilor cu două zile înainte de meci.

Scandarea suporterilor s-a auzit inclusiv după golul de 2-0, marcat de Zivkovic, când jucătorii sărbătoreau de mama focului, ca la o finală cu trofeul pe masă. În realitate, se chinuiseră 75 de minute să îi dea gol ultimei clasate, formații invitată de FRF vara trecută să joace în Liga a 2-a, după ce FC Brașov nu a primit licență.

Foto: Chindia Târgoviște și ZoomIn By Alinescu

Bogdan ISTRATE 30 Apr. 2024, 16:23 Liga 2
Pe aceeași temă