„Vulturii” au amical cu CS Zlatna

21 Jul. 2010, 15:11 Pregătiri, amicale

Arieșul va întâlni astăzi, de la ora 18.00, pe CS Zlatna într-un
amical jucat la Turda. Este cel de-al doilea amical al verii pentru
echipa de ligă a II-a după victoria cu 7-3 de la Aiud.

În altă ordine de idei, elevii lui Rusu și Pintilie au intrat în
această seară într-un stagiu de pregătire centralizat de zece zile
la o pensiune din comuna Moldovenești.

Arieșul rămâne sub
tutela Primăriei

Municipalitatea orașului Turda va continua finanțarea divizionarei
secunde Arieșul și din sezonul viitor, în ciuda reclamațiilor
făcute de consilierul municipal Doru Anca privind modul de
gestionare a banilor publici proveniți de la bugetul local.

Chiar dacă, zilele trecute, edilul Tudor Ștefănie a anunțat că
primăria va sista temporar susținerea clubului de fotbal, situația
de la FC Arieșul s-a reglementat după controlul efectuat de
reprezentanții Gărzii Financiare, în urma căruia nu au fost
descoperite nereguli la echipă.

„Unul dintre politicienii locali a făcut o plângere la
Garda Financiară, în care a sesizat că banii publici destinați
formației sunt cheltuiți aiurea. Dânsul s-a crezut autorizat și
pregătit pentru a atrage atenția, dar nu avea cui. Clubul nostru a
trecut cu bine, fără niciun fel de probleme, peste controlul Gărzii
Financiare, când s-a constatat că nu există nereguli. Practic,
nimic din ce ni s-a reproșat nu s-a concretizat. Totul este la zi,
justificat cu documente reale”
, a declarat Virgil
Blasiu, președintele de onoare al echipei Arieșul Turda.

De altfel, edilul turdean Tudor Ștefănie a confirmat zilele trecute
că primăria va continua finanțarea formației dacă își va clarifica
situația financiară. „Le-am cerut celor de la echipă să
își clarifice situația financiară, ca apoi să putem continua
finanțarea. Nu a fost vorba de o întrerupere a
finanțării”
, a punctat Ștefănie, potrivit căruia
instituția a finanțat echipa pe parcursul anului trecut cu
aproximativ 80.000 de lei lunar.

Altfel, Arieșul Turda este interesată de serviciile fostului
goalkeeper al Universității Cluj, Bogdan Fărcaș. „Noi
l-am dori, chiar dacă ar fi păcat pentru „U” să piardă un portar de
valoarea sa. Vom discuta cu cei de la Universitatea, dar nu cred că
va veni la Turda fără a fi susținut financiar și de «U», unde avea
un contract destul de mare”
, a subliniat Blasiu,
conform căruia Arieșul a intrat în vizorul unor investitori.
„Sunt niște promisiuni în acest sens și așteptăm să se
materializeze”
, a încheiat oficialul.

Sursa: ziuadecj.ro

21 Jul. 2010, 15:11 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă