Au dat startul pregătirilor pentru returul de campionat. Ultima echipă a Oltului care s-a reunit în 2012, Sportul Vișina Nouă, are un program plin în aceste zile. Elevii lui Marius Stoica vor efectua vineri vizita medicală, pentru ca în week-end să susțină un joc amical în compania celor de la Alro Slatina.
După o vacanță de iarnă mai lungă decât a altor formații, jucătorii Sportului și-au reluat ieri antrenamentele. La prima întâlnire din noul an, alături de mai vechii componenți ai lotului au fost prezenți și tineri fotbaliști sosiți în probe. Directorul sportiv al grupării din sudul județului, Adrian Rafailă, spune că în această perioadă sunt așteptați și alți jucători pentru a fi urmăriți de „principalul” Marius Stoica.
„Au fost 20 de jucători ai noștri și au mai venit șapte-opt în probe. I-am văzut, copii tineri, majoritatea sub 21 de ani, am oprit trei dintre ei să-I mai urmărim. E posibil să mai apară și alți copii care își doresc să joace fotbal, noi suntem deschiși pentru toată lumea”, a declarat Rafailă.
În această săptămână, fotbaliștii aflați sub comanda lui Stoica vor trece pe la cabinetul medical, dar vor disputa și primul amical al anului, în compania echipei de eșalon secund Alro Slatina.
„Avem antrenamente astăzi și mâine, vineri vizita medicală la Craiova, iar sâmbătă la ora 11.00 jucăm cu Alro la Slatina, probabil pe Metalurgistul. Marți, pe 31 ianuarie, plecăm în cantonament, de unde ne întoarcem pe 10 sau 11 februarie”, a mai spus Rafailă.
Sportul Vișina Nouă a încheiat turul de campionat pe poziția a opta în clasament. Obiectivul formației oltene în actuala ediție de campionat este menținerea în Liga a III-a.
Sursa: Olt TV