Vișa visează la podium: „Îmi doresc să fim măcar pe locul 3 la finalul campionatului”

Marius ANGHEL 23 Jan. 2013, 11:20 Pregătiri, amicale
Vișa visează la podium:**

FC Argeș a terminat acest tur de campionat pe locul 7, echipa având acumulate 14 puncte. În ciuda faptului că formația nu se află chiar pe cea mai bună poziție a ierarhiei, jucătorii piteștenilor au mari așteptări de la partea secundă de campionat.

Bogdan Vișa este fundașul central sosit la echipă în timpul campionatului și care a reușit să intre pe teren în partea finală a turului, asta pentru că a avut niște probleme grave de sănătate ca urmare a unei accidentări ce nu i-a dat deloc pace. Fundașul argeșenilor își dorește ca acest retur de campionat să fie unul mult mai bun pentru echipa din Trivale, dar și pentru el și să fie ferit de probleme legate de accidentări.

– Cum este să fiți din nou la antrenamente?
– Pot să spun că este foarte bine fiindcă până la urmă asta este cel mai important pentru orice jucător și anume să se antreneze și să joace. Numai că va fi o perioadă foarte lungă de pregătire, dat fiind faptul că primul meci oficial al campionatului va avea loc abia undeva spre jumătatea lunii martie, asta dacă nu cumva se mai va amâna debutul de retur de campionat.

– Cum a fost această primă săptămână de pregătire?
– A fost o perioadă bună pentru noi, fiindcă au înțeles și cei din conducere că avem mult de tras, dat fiind faptul că avem aproape două luni de pregătire până la primul meci oficial. Antrenamentele au fost destul de ușoare la început, dar cu siguranță o să avem apoi mai mult de tras.

– Cât de greu crezi că va fi în cantonament?
– Trebuie să recunosc că nu este cea mai fericită perioadă pentru niciun jucător de fotbal. Avem foart mult de tras pentru că în funcție de felul în care ne vom pregăti în respectiva perioadă o să putem să ne facem treaba și în campionat. Suntem conștienți că este o perioadă benefică pentru noi, dar asta nu înseamnă că este și una simplă.

– Cum a fost primul meci amical?
– A fost un meci școală pe care l-am jucat la Bradu. Acolo am reușit să ne facem un joc normal cu nimic deosebit până la urmă. Abia veneam după o săptămână de pregătiri, așa că după un asemenea meci nu ai ce concluzii să tragi cu privire la prestația echipei.

– Ce îți dorești de la tine în acest retur?
– Vreau în primul rând să fiu sănătos și să fiu ferit de anumite probleme de ordin medical. Acesta este cel mai important lucru pentru mine, fiindcă oricum am avut ghinionul unor accidentări în anul ce tocmai a trecut. Atunci am avut mai multe probleme medicale, dar sper ca de această dată lucrurile să se schimbe, iar noi să ne putem face foarte bine treaba în jocurile ce vor urma în campionat.
 

– Unde crezi că va termina echipa campionatul?
– Eu nu pot să îmi doresc decât ca echipa noastră să termine campionatul pe un loc cât mai bun în campionat. Asta este ce mai important pentru noi. Este clar că primele două locuri sunt greu de atins în acest moment, dar îmi doresc să fim măcar pe locul 3 la finalul acestei ediții de campionat, iar aceasta nu este o țintă de neatins.

Sursa: FC Argeș

Marius ANGHEL 23 Jan. 2013, 11:20 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă