Amicalul de la Curtea de Argeș cu CS Mioveni, scor 0-2, i-a oferit antrenorului Gloriei Buzău, Viorel Ion, răspunsurile la mai multe întrebări cu o săptămână înaintea primului joc oficial al anului, de la Dorohoi.
„Mioveniul este o echipă foarte bună, cred că dacă ar fi jucat în seria noastră ar fi promovat la pas! În caÂzul nostru s-a cunoscut că ne-am antrenat numai pe sintetic. Îmi pare bine că ne-am dus să jucăm acest meci, a fost un test util, care ne-a arătat unde ne aflăm. Nu pot spune că nu m-a interesat rezultatul, dar poaÂte altfel ar fi stat lucrurile făÂră acel penalty dat lor în startul partidei și dacă aș fi putut conÂta pe Dedu, Dăniță și GhiÂnea, cu toții răciți”, a declarat, pentru sansabuzoiana.ro, ViÂorel Ion după jocul de sâmbătă.
Altfel, Gloria a bifat încă un transfer de ultim moment, și tot de la Unirea Slobozia. După ÂmijÂlocașul Marius Drăguț, în Crâng a ajuns și tânărul fundaș central Ionuț Hristian (18 ani), care a evoluat în nouă partide pentru echipa ialomițeană în prima parte a campionatului.
În prima etapă a acestui an, cea de-a 17-a a Ligii 2, Gloria Buzău joacă sâmbătă, de la ora 11:00, în deplasare la FCM Dorohoi.